Educația în România comunistă a fost profund influențată de obiectivele politice și economice ale regimului. De la alfabetizarea în masă și extinderea accesului la învățământul primar, până la orientarea spre formarea forței de muncă pentru industrie, sistemul educațional a cunoscut reforme majore și schimbări structurale. Acest articol analizează evoluția educației între 1945 și 1989, evidențiind realizările, limitele și impactul asupra societății.
📚 Alfabetizarea și extinderea învățământului
• Programul de alfabetizare lansat în 1945 viza 4 milioane de neștiutori de carte
• În anii ’50 s-a urmărit cuprinderea tuturor copiilor în învățământul primar și secundar
• Investiții majore în infrastructură: construcția de școli și universități
📜 Reformele educaționale majore
• 1948: prima reformă comunistă
• Egalitate în educație
• Învățământ în limba maternă pentru minorități
• Durata învățământului preuniversitar redusă la 10 ani
• 1955: reorganizarea învățământului profesional și tehnic
• 1961–1965: generalizarea învățământului de 7 și 8 ani
• 1968: extinderea învățământului obligatoriu la 10 ani
• 1978: legea care subordonează educația nevoilor economiei
🏭 Orientarea spre industrie și învățământ tehnic
• Accent pe formarea forței de muncă pentru producție
• Cultura generală trecută în plan secundar
• Învățământul vocațional:
• Elevi înscriși: de la 39.250 (1938/1939) → 304.533 (1989/1990)
• Licee de specialitate: industriale, agricole, economice
• Ucenicie la locul de muncă
📉 Finanțarea educației și declinul politic
• Ponderea educației în PIB:
• 1950: 3,1%
• 1989: 0,4%
• Comparație internațională:
• Suedia: 7,4%
• Belgia: 6,9%
• Olanda: 6,8%
📈 Indicatori de performanță
• 1985: România pe locul 5 în Europa la rata brută de cuprindere în învățământ
• Învățământ primar: peste 90%
• Învățământ secundar: 98%
• Învățământ superior:
• Unități: de la 51 → 44 (1988/1989)
• Rata student-profesor: 13,5 (cea mai mare din Europa de Est)
Educația în România comunistă a fost un instrument strategic al regimului, folosit pentru a modela societatea conform nevoilor economice și ideologice. În prima fază, alfabetizarea și extinderea accesului la școală au fost prioritare, cu rezultate remarcabile în reducerea analfabetismului și creșterea participării școlare. În a doua fază, accentul s-a mutat pe formarea profesională, iar cultura generală a fost marginalizată.
Deși România a atins performanțe notabile în cuprinderea educațională, subfinanțarea cronică și orientarea excesivă spre industrie au afectat calitatea învățământului, mai ales în învățământul superior. Rata mare student-profesor și scăderea numărului de universități reflectă o politică educațională centrată pe eficiență economică, nu pe dezvoltare intelectuală.
Această perioadă arată cum educația poate fi modelată de contextul politic și economic, dar și cât de important este echilibrul între acces, calitate și autonomie academică.
Sursa: Coord. Catalin Zamfir, Istoria sociala a Romaniei
Comentarii
Trimiteți un comentariu