Sănătatea Publică în România Comunistă: Progres, Provocări și Politici Sanitare

 

Pe fondul modernizării, urbanizării și industrializării, România a înregistrat o îmbunătățire semnificativă a stării de sănătate a populației în perioada comunistă. Avansul medicinei, creșterea nivelului de educație și politicile sanitare promovate de regimul comunist au contribuit la scăderea mortalității și la creșterea speranței de viață. Acest articol analizează evoluția sistemului de sănătate din România între 1948 și 1989, evidențiind realizările, limitele și impactul asupra populației.

🏗️ Infrastructura sanitară și accesul la servicii

• Accesul la servicii medicale era universal și gratuit

• Numărul de locuitori per medic a scăzut de 4 ori față de 1938

• Se construiesc:

• Spitale, policlinici, dispensare

• Farmacii în toate centrele de comună

• Toate unitățile medicale sunt naționalizate după 1948

📜 Legislație sanitară relevantă

• Legea serviciilor medico-legale (1966)

• Legea sanitar-veterinară (1974)

• Legea sănătății populației (1978)

💰 Finanțarea sistemului de sănătate

• Cheltuieli sanitare în PIB:

• 1950: 4,1%

• 1989: 3,6%

• Salariile personalului medical erau mai mici decât în educație sau industrie

• Probleme majore:

• Subfinanțare

• Lipsa aparaturii și medicamentelor

• Plăți informale pentru servicii medicale

📈 Indicatori demografici și starea de sănătate

• Speranța de viață:

• Bărbați: de la 41,2 ani (1930) → 66,6 ani (1990)

• Femei: de la 42,6 ani → 73 ani

• Mortalitatea infantilă:

• De 6 ori mai mică în 1990 față de 1938

💊 Cauzele principale ale deceselor

• În perioada interbelică: infecții, boli digestive și respiratorii

• După 1945:

• Antibioticele reduc mortalitatea din infecții

• Urbanizarea și igienizarea reduc bolile digestive

• Principalele cauze devin:

• Bolile cardiovasculare

• Bolile canceroase

📉 Declinul sanitar din anii ’80

• Mortalitate generală: crește de la 9,5‰ (1970) → 10,5‰ (1989)

• Mortalitate infantilă: crește de la 26,4‰ (1985) → 29,6‰ (1989)

• Cauze:

• Raționalizarea alimentelor

• Întreruperea apei calde, curentului și căldurii

• Politica de plată a datoriilor externe

👶 Decretul 770 și boom-ul demografic

• Adoptat în 1966, interzice avortul în aproape toate cazurile

• Rata fertilității:

• 1966: 1,9 copii/femeie

• 1967: 3,7 copii/femeie

• Apariția generației „decrețeilor”.

Sistemul de sănătate din România comunistă a fost marcat de un paradox structural: pe de o parte, s-au înregistrat progrese remarcabile în indicatorii demografici și în extinderea accesului la servicii medicale; pe de altă parte, subfinanțarea cronică și lipsa de echipamente moderne au limitat calitatea actului medical.

Reforma sanitară post-1948 a avut un impact profund asupra organizării și funcționării sistemului. Naționalizarea unităților medicale și extinderea rețelei sanitare în mediul rural au contribuit la democratizarea accesului la îngrijire medicală. Politicile de sănătate au fost susținute de o legislație coerentă, care a reglementat funcționarea sistemului și a consolidat infrastructura.

Totuși, în ciuda acestor realizări, sistemul a fost afectat de lipsa resurselor financiare și de prioritizarea altor sectoare economice. Salariile mici ale personalului medical, lipsa medicamentelor și aparaturii, precum și apariția plăților informale au generat inegalități de acces și au afectat încrederea în sistem.

Indicatorii demografici arată clar progresul: speranța de viață a crescut cu peste 25 de ani, iar mortalitatea infantilă s-a redus semnificativ. Aceste rezultate reflectă nu doar politicile sanitare, ci și efectele modernizării generale: urbanizarea, igienizarea locuințelor, accesul la apă curentă și canalizare.

Finalul regimului comunist a adus însă o deteriorare a condițiilor de viață, cu efecte directe asupra sănătății populației. Raționalizarea alimentelor, întreruperea utilităților și politicile economice restrictive au dus la creșterea mortalității generale și infantile.

În ansamblu, sănătatea publică în România comunistă a evoluat de la o stare pre-modernă la una apropiată de standardele europene, dar cu costuri sociale și economice semnificative. Lecția acestei perioade este că accesul universal nu garantează calitatea, iar echilibrul între extindere și sustenabilitate financiară este esențial pentru un sistem sanitar eficient.

 Sursa: Coord. Catalin Zamfir, Istoria sociala a Romaniei