Starea de sanatate a populatiei Romaniei in perioada interbelica

-

 

Starea de sănătate a populației era precară, specifică unei societăți subdezvoltate. România interbelică prezenta atât cea mai ridicată natalitate din Europa, cât și cea mai ridicată mortalitate.

Tabloul general al principalelor cauze ale deceselor este unul specific perioadei premoderne, în care bolile aparatului respirator și bolile infecțioase și parazitare predomină. Spre exemplu, în 1939, bolile aparatului respirator și bolile infecțioase cumulau o treime din decesele înregistrate, în timp ce bolile de inimă și cancerul reprezentau circa 10%. Pneumoniile și tuberculoza erau deosebit de larg răspândite. Alcoolismul reprezenta o altă problemă medico-socială, ce afecta îndeosebi mediul rural.

La mortalitatea infantilă, România ocupa de asemenea ocupa prima poziție în Europa cu 17,4 decese la 100 de născuți-vii. Aceasta înseamnă că o cincime din copiii ce se nasc în fiecare an, mor înainte de a intra în al doilea an al vieții. În cifre absolute reprezintă pentru totalul de aproximativ 600.000 de copii ce se nasc pe an, 120.000 morți.

Urmarea alimentației necorespunzătoare era frecvența maladiilor acute gastro-intestinale în prima copilărie și a afecțiunilor cronice ale aparatului digestiv în cazul populației adulte.

Starea de sănătate precară se datora și asistenței medicale deficitare: majoritatea țăranilor, pe lângă lipsa banilor, manifesta și reticență, chiar neîncredere față de medici. În 1936, doar ceva mai mult de o cincime (22,2%) dintre copiii morți până la vârsta de un an au fost consultați de medic. Din totalul populației, aproape 60% dintre decese au survenit fără tratament medical. Marea majoritate a nașterilor aveau loc sub îngrijirea unor persoane lipsite de noțiuni medicale. În 1936, ponderea acestor nașteri în mediul rural era de 63%, față de 0,7% asistate de un medic și 37% asistate de o moașă cu diploma.

Numărul medicilor era cel mai mic din Europa: în România exista, în medie, un medic la 12.300 de locuitori, comparativ cu Franța, unde era unul la 1.697 de persoane, Grecia avea un medic la 1.727 de persoane, Belgia unul la 2.344, Suedia la 2.980, Bulgaria la 3.059, Polonia la 3.289 sau Iugoslavia la 3.568.

Din punctul de vedere al sistemului sanitar, România se situa, probabil, pe poziția cea mai dezavantajoasă, comparativ cu celelalte state europene, inclusiv cu cele vecine: numărul persoanelor ce beneficiau de asigurări de sănătate era unul foarte mic. Cheltuielile pentru sănătate se plasau la un nivel satisfăcător doar în cazul gospodăriilor medii din Transilvania și Muntenia  2.500 de lei în Transilvania, 500 de lei în Muntenia, în timp ce în alte provincii la cheltuielile pentru boală s-au identificat chiar sume infime, 5-10 lei.

 Sursa: Coord. Catalin Zamfir, Istoria sociala a Romaniei

 

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cauzele instaurarii regimului fanariot

-
Se consideră că epoca fanariotă, în Moldova, începe în anul 1711, iar în Ţara Românească, în anul 1716. În ce priveşte cauzele instaurării acestui regim, de asemenea, s-au dat explicaţii diferite. Unii istorici au afirmat că principala cauză a introducerii acestui regim de către otomani a fost neîncrederea în domnii locali, în boierimea locală, care se ridica la luptă pentru înlăturarea suzeranităţii otomane. Alţii au afirmat că principala cauză a constat în faptul că datorită condiţiilor vitrege, boierimea locală s-a ruinat şi, ducând lipsă de bani, ea nu mai putea participa la lupta din Istanbul pentru scaunul domnesc, care era din ce în ce mai scump. Nimicirea dinastiilor domnitoare din cele două ţări româneşti au acutizat la maximum raporturile dintre diferitele partide boiereşti, fiecare străduindu-se să înainteze candidatul ei la domnie dintre boierii pământeni, evident, partida „turcofilă” fiind favorizată în această competiţie de Poartă. Atunci când şi această formă
Citiți mai multe

Campania otomană din anul 1538 şi consecinţele ei pentru Moldova

-
Anul 1538 a fost fatal pentru domnia lui Petru Rareş. Domnul Moldovei nu lasă nepedepsită campania poloneză din Moldova din anul precedent şi, în luna ianuarie, oastea moldoveană (circa 20 000 oşteni) intra în Polonia unde nimiceşte, practic, toată armata apărării curente (circa 2 000 oşteni). Încercarea polonezilor de a-l pedepsi pe Rareş suferă eşec: în februarie 1538, o nouă oaste poloneză este zdrobită pe Siret. În aceste condiţii, regele Sigismund apelează la Poartă. Solul polon Erasmus de Kretkow, sosit la Constantinopol în mai 1538, cerea ca sultanul "să numească in locul lui (a lui Petru Rareş) un alt om din neamul său în fruntea Valahiei, provincia sa tributară". Este prima solicitare de acest fel a regelui polon. Prin ea, Sigismund revine la planul otoman propus polonilor în 1533, dar refuzat atunci. Prin această cerere polonezii dau frîu liber acţiunilor otomanilor în Moldova, acceptă ca sultanul să numească domn în Moldova, ceea ce a afectat serios statutu
Citiți mai multe

Politica interna a lui Stefan cel Mare

-
   Preocuparea dominantă a domniei lui Ştefan a fost emanciparea Moldovei de sub stăpânirea străină. Dar lupta pentru independenţă, pentru a avea şanse de reuşită, presupunea un stat puternic, eliberat de tutela marii boierimi; şi, în acţiunea domnului efortul de centralizare a statului şi progresiva sa afirmare pe plan internaţional au fost indisolubil legate.     Statul era în primul rând domnia; de la primele sale acţiuni şi până la cele din urmă, Ştefan a desfăşurat un efort neabătut pentru consolidarea puterii domneşti. Abia înscăunat în 1457, după ce a încercat să obţină prin negocieri recunoaşterea sa de către coroana polonă şi, în acelaşi timp, izgonirea din Polonia a domnului fugar, Ştefan smulge concesiile urmărite prin expediţii militare în regatul vecin. La capătul domniei, în 1504, pentru a frânge rezistenţa unei părţi a boierimii şi pentru a-l impune ca succesor pe fiul său Bogdan, pe care-l considera cel mai apt să-i continue opera, Ştefan se ridică de pe patul de m
Citiți mai multe