Femeia în societatea geto-dacă

Despre viata de familie a geto-dacilor se stiu putine lucruri. Familia lor, ca si la alte popoare ale vremii, era una patriarhală, în care cultul strămosilor, rolul bărbatului era foarte important. De asemenea, geto-dacii din vremea statului erau monogami, fapt dovedit de două pretioase surse de informare - Columna lui Traian si Trofeul de la Adamclisi, unde bărbatii daco-geti sunt înfătisati cu câte o singură femeie. Pentru femeile dacilor istoriografia a fost de-a dreptul vitregă, informatiile ajunse la noi fiind foarte putine. Cu toate acestea, în societatea geto-dacă, rolul femeii trebuie să fi fost cu totul deosebit după cum se vede si din chipurile de femei dace sculptate pe Columna înăltată de romani după războaiele dacice.

Columna ne înfătisează femeia dacă în mai multe ipostaze, ipostaze în care acestea apar zvelte dar cu expresii aspre si mândre, cu o finete incontestabilă a trăsăturilor, cu fată ovală, frunte înaltă, ochi expresivi, nas drept, buze frumos conturate, păr lung pieptănat cu cărare pe mijloc, acoperind tâmplele si lăsând libere urechile, păr strâns legat într-un coc bogat la ceafă si acoperit cu o năframa.

Obiectele de podoaba sunt variate si denota gust si elegantă. Coliere torsionate, din argint sau bronz, sau lanturi împletite cu deosebită maiestrie le împodobesc gâtul. Mâinile au brătări din fire groase de argint răsucite sau lanturi împletite, având extremitătile în forma capului de sarpe stilizat, iar degetele sunt pline de inele spiralate sau de simple verigi. Agrafele au forme diverse, tipice fiind cele cu nodozităti pe arc în formă de lingurită sau scut.

Bucătăria geto-dacă era cât se poate de simplă. Femeile dacilor nu prăjeau grăsimi, nu foloseau carnea în mod exagerat si nici sarea în mod excesiv. Preferau să fiarbă alimentele sau să le servească la masă în stare crudă. Sunt descrise ospete ale dacilor, în literatura antică, din care se poate afla că femeile dacice se pricepeau să gătească fierturi din zarzavaturi si rădăcini aromate si hrănitoare, ca si din carnea de vânat si din peste. Făceau turte de mei si grâu.

Ocupatiile zilnice, rolul lor în economia societătii geto-dacice, pot fi reconstituite doar într-o anumită măsură. Fără îndoială că lor le reveneau o mare parte din muncile agricole sau din munca de crestere a animalelor domestice. Pe lângă acestea lor le sunt rezervate mestesugurile casnice - tors, tesut, croit, cusut si într-o oarecare măsură olaritul.

Cadrul în care îsi desfăsoară femeia activitatea este familia, căminul. Locuintele au o formă patrulateră, ovală, rotundă sau poligonală. Unele au fundament de piatră, fie din piatră fasonată, fie din piatră de râu sau bucăti de stâncă. Peretii sunt de bârne de lemn acoperiti cu lipitură de lut si spoiti în diverse culori, sau din pari bătuti în pământ uniti printr-o împletitură de nuiele lipită cu lut si tencuită. La intrare, pragul si usa de lemn, bătută deseori, cu tinte de fier, având floarea frumos ornamentată cu motive geometrice sau cu motive vegetale stilizate. În jurul locuintelor erau gropi pentru păstrarea proviziilor, cu pereti arsi, si există certitudinea că aveau si hambare de lemn la suprafată. Proviziile le păstrau în chiupuri mari de lut îngropate în pământ. Acesta este universul casnic al femeilor dace si este neîndoielnic faptul că ele ajutau la construirea lui.

Sursa: Mircea Brie, O istorie sociala a spatiului romanesc