Colonizarea svabilor in Transilvania

-

Stabilirea svabilor în Transilvania nu a fost rezultatul unei miscări populare spontane, ci rezultatul unei decizii a statului austriac. Războiul purtat cu succes de Austria împotriva Turciei (1716-1718), victoria printului Eugen la Petrovaradin si cucerirea Timisoarei la 13 octombrie 1716 i-au obligat pe turci să părăsească Banatul. Alipirea Banatului la Austria s-a realizat prin tratativele de pace de la Karlowitz. Sub numele de „Banatul timisorean”, a apărut un nou teritoriu administrativ austriac condus direct de autoritătile central vieneze. Ca domeniu al Coroanei, era subordonat unui guvernator, devenind un spatiu de colonizare, pentru ca astfel statul austriac să obtină venituri mai mari din impozite. Majoritatea celor nou stabiliti în Banat veneau din vestul si sud-vestul Imperiului german.

Colonizarea Banatului s-a realizat în trei etape. A început după Pacea de la Passarowitz (1718), sub împăratul Carol al VI-lea, si s-a încheiat odată cu războiul cu turcii (1737-1739). Cea de-a doua perioadă a debutat cu urcarea pe tron a împărătesei Maria Tereza si a luat sfârsit prin alipirea Banatului la Regatul ungar, în 1778. Ultima etapă mai importantă a colonizării a avut loc sub împăratul Iosif al II-lea, între anii 1782-1787. Colonizarea era o actiune condusă de stat, dar nu s-a desfăsurat fără greutăti deoarece noii colonisti erau la origine tărani, iar Viena era mai interesată în minerit, deoarece vroia să atace suprematia industrială a Angliei, Frantei si Olandei. De asemenea, multi principi germani s-au opus emigrarii unor forte calificate. Dar procesul de colonizare s-a dovedit finalmente un succes: în decursul unui secol, părtile de vest ale actualei Românii nu numai ca au recuperat rămânerea în urmă fată de Transilvania, ci, în anumite domenii (minerit, transporturi, industrie), au devansat teritoriile locuite de sasi.

În afară de germani - care au fost numiti svabi, desi putini dintre ei erau suabi - în Banat au venit si cehi, italieni, francezi (valoni) si spanioli. Erau cu totii în majoritate catolici, criteriu principal al acceptarii lor de către Casa imperială habsburgică. Odată ajunsi sub administratie ungurească, noii colonisti germani au fost mai receptivi decât sasii sau românii fată de eforturile politice ale ungurilor. Cum însă nu erau separati bisericeste de unguri, la ei încercările de maghiarizare au avut mai mult succes. După 1918 si-au declarat doar ezitant aderararea la statul român deoarece dorinta lor ar fi fost să rămână în acelasi stat cu svabii de pe Dunăre.

 


Sursa: Mircea Brie, O istorie sociala a spatiului romanesc

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cauzele instaurarii regimului fanariot

-
Se consideră că epoca fanariotă, în Moldova, începe în anul 1711, iar în Ţara Românească, în anul 1716. În ce priveşte cauzele instaurării acestui regim, de asemenea, s-au dat explicaţii diferite. Unii istorici au afirmat că principala cauză a introducerii acestui regim de către otomani a fost neîncrederea în domnii locali, în boierimea locală, care se ridica la luptă pentru înlăturarea suzeranităţii otomane. Alţii au afirmat că principala cauză a constat în faptul că datorită condiţiilor vitrege, boierimea locală s-a ruinat şi, ducând lipsă de bani, ea nu mai putea participa la lupta din Istanbul pentru scaunul domnesc, care era din ce în ce mai scump. Nimicirea dinastiilor domnitoare din cele două ţări româneşti au acutizat la maximum raporturile dintre diferitele partide boiereşti, fiecare străduindu-se să înainteze candidatul ei la domnie dintre boierii pământeni, evident, partida „turcofilă” fiind favorizată în această competiţie de Poartă. Atunci când şi această formă
Citiți mai multe

Campania otomană din anul 1538 şi consecinţele ei pentru Moldova

-
Anul 1538 a fost fatal pentru domnia lui Petru Rareş. Domnul Moldovei nu lasă nepedepsită campania poloneză din Moldova din anul precedent şi, în luna ianuarie, oastea moldoveană (circa 20 000 oşteni) intra în Polonia unde nimiceşte, practic, toată armata apărării curente (circa 2 000 oşteni). Încercarea polonezilor de a-l pedepsi pe Rareş suferă eşec: în februarie 1538, o nouă oaste poloneză este zdrobită pe Siret. În aceste condiţii, regele Sigismund apelează la Poartă. Solul polon Erasmus de Kretkow, sosit la Constantinopol în mai 1538, cerea ca sultanul "să numească in locul lui (a lui Petru Rareş) un alt om din neamul său în fruntea Valahiei, provincia sa tributară". Este prima solicitare de acest fel a regelui polon. Prin ea, Sigismund revine la planul otoman propus polonilor în 1533, dar refuzat atunci. Prin această cerere polonezii dau frîu liber acţiunilor otomanilor în Moldova, acceptă ca sultanul să numească domn în Moldova, ceea ce a afectat serios statutu
Citiți mai multe

Locuintele geto dacilor

-
      Locuinţele geto-dacilor  pot fi grupate in trei categorii distinctive: cu o singurǎ încǎpere, cu douǎ sau mai multe încǎperi şi poligonale. Locuinţele cu o singyrǎ încǎpere sînt toate construcţii de suprafaţǎ, chiar dacǎ aimensiunile lor le apropie, uneori, de acele adîncite, din alte pǎrţi ale Daciei.      Locuinţele avea încǎperea de 4,30 x 2,75 m, pereţii din lemn sprijiniţi pe blocuri de calcar, podina din lut bǎtut, vatra de foc lîngǎ peretele vestic şi acoperiş din cindrilǎ. În podina locuinţei se deschidea o groapǎ (unde fusese depozitat grîu), probabil acoperitǎ, în antichitate, cu un chepeng din lemn. Alte douǎ gropi ovale, tot cu grîu carbonizat, erau în apropierea peretelui de sud al locuinţei dar în exteriorul ei.        Locuinţele cu mai multe încǎperi s-au construit dupǎ cele douǎ sisteme tradiţionale: fie cu pari înfipţi în pǎmînt, fie cu bazǎ de piatrǎ. Majoritatea o constituie acelea din a doua categorie. În apropierea locuinţelor se aflau amenajeri gospodǎr
Citiți mai multe