Colonisti in Dacia romana

În Dacia colonizarea s-a făcut foarte rapid, statul însusi contribuind la asezarea în aceste regiuni a nenumărati cetăteni romani si locuitori din întregul imperiu. Colonizarea s-a făcut cu scopul de a controla mai bine numeroasa populatie autohtonă, pentru a lua în stăpânire si exploata cât mai eficient teritoriul cucerit.

Noua populatie, care se aseza în orase si sate, a ajuns în Dacia fie din initiativă proprie (atrasă fiind de perspectivele economice si sociale oferite – această formă de colonizare a fost mai intensă pe parcursul secolului II si în prima jumătate a secolului III), fie coordonată de către stat, având un caracter oficial.

Putem astfel să distingem două forme ale colonizării oficiale romane în Dacia. Una traditională, prin întemeierea de colonii. În cazul Daciei a fost creată o singură colonie întemeiată exclusiv prin acest procedeu – Ulpia Traiana (denumită mai târziu si Sarmizegetusa).

Cea de-a doua formă, a fost generată de atribuirea de pământ din ager publicus unor grupuri de cetăteni romani (dar nu numai, numerosi peregrini beneficiind în Dacia de astfel de facilităti) în diferite localităti ale provinciei.

Colonistilor adusi oficial în Dacia li se adaugă functionarii din adminstratia provinciei si ai diferitelor exploatări ale bogătiilor ei, numerosii soldati adusi pentru apărarea provinciei (numărul acestora era cu atât mai important cu cât Dacia era o provincie de granită), apoi mestesugari, negustori si evident sclavii ce slujeau atât în administratie, cât si în diferite sectoare economice.

Unele grupuri de colonisti au fost adusi pentru a desfăsura activităti cu caracter minier. Asa este cazul unor comunităti dalmate ce sunt colonizate pentru exploatarea aurului de la Alburnus Major, numărul asezărilor de acest tip din Muntii Apuseni fiind destul de ridicat.

Compozitia etnică si originea colonistilor este foarte diferită. Colonistii italici, desi destul de redusi numeric, sunt prezenti începând cu întemeierea provinciei. O parte însemnată a colonistilor de la Ulpia Traiana proveneau din Peninsula Italică. Tot din această regiune proveneau functionarii de rang înalt din administratia civilă si militară. Unii dintre istorici folosesc onomastica găsită în inscriptii pentru a demonstra ponderea ridicată a italicilor. Din totalul numelor trei părti sunt de tip roman sau italic.

Evident nu toti erau italici, multi dintre acestia fiind chiar daci romanizati, care au adoptat nume romane. Numerosi sunt orientalii, mai ales vorbitori de limbă greacă, apoi cei originari din provinciile învecinate: Moesia, Tracia, Noricum, Pannonia, dar si din Galia, Gemania, Partia sau Africa.

Veteranii au jucat un rol demografic considerabil în structura populatiei daco-romane, dar si în desfăsurarea vietii provinciei. Ei au fost factori activi ai procesului de romanizare din pozitia pe care au obtinut-o, de cetăteni romani, de proprietari de pământuri sau sclavi, de magistrati ai imperiului. Desi inscriptiile vorbesc doar despre un număr redus de veterani ce au ales să trăiască în Dacia după terminarea stagiului militar, în cei peste 170 de ani cât a fost prezentă armata romană la nordul Dunării se pare că numărul veteranilor a fost destul de ridicat. Unii cercetători evaluează numărul veteranilor rămasi în Dacia la peste 82000 de persoane.

Sursa: Mircea Brie, O istorie sociala a spatiului romanesc