Inscaunarea lui Ieremia Movila ca domn al Moldovei

Campania de înscăunare a lui Ieremia Movilă în Moldova a fost condusă de hatmanul Zamojski. Mişcarea trupelor polone spre hotarele Moldovei era atent urmărită de principele Transilvaniei Sigismund Bathory, care, imediat ce a aflat despre trecerea Nistrului de către poloni (27 august 1595), a trimis un sol în tabără lui Zamojski. Solul transilvănean înmâna lui Zamojski scrisoarea lui Sigismund Bathory în care principele îl avertiza încă o dată pe hatmanul polon că Moldova este supusa sa şi îi cerea să o apere de tătari. Dar avertismentul a fost respins. Încă pe 21 august unui sol al lui Ştefan Răzvan, care sosise în tabăra polonă, i s-a cerut ca domnul Moldovei să nu opună rezistenţă şi să părăsească ţara.

Este de remarcat că nici otomanii nu erau dispuşi să intervină în Moldova. În orice caz, dintr-o scrisoare a sultanului Mehmed III către Ştefan Răzvan (aprilie-mai 1595), aflăm că cererea domnului Moldovei de a primi ajutor de la Poartă a fost respinsă, sultanul cerându-i ca el singur să-şi apere ţara. Câteva zile mai târziu, la 1 septembrie trupele poloneze au trecut Prutul, iar pe data de 4 al aceleiaşi luni, Ieremia Movilă este numit domn de către hatmanul Zamojski. Încoronarea oficială a avut loc la Iaşi pe 6 septembrie 1595. Aşadar, campania polonilor din 1595 în Moldova s-a încununat cu succes deplin. Ştefan Răzvan a fost alungat şi în scaunul domnesc a fost instalat Ieremia Movilă.

Ieremia Movilă şi boierii cer să fie menţinute după el „veniturile şi pământurile care îi sunt destinate, pentru ca noi să putem face faţă acestui post”, deoarece ţara este situată la marginea Poloniei, alături de vecini puternici şi voievodul trebuie să fie gata să apere ţara. Evident că prin această cerere se încerca să se anihileze tendinţa polonilor de a transforma Moldova într-o simplă provincie a Coroanei, regele nu devenea stăpânul direct al teritoriului Moldovei. Acceptarea acestei clauze de către rege urma să menţină după Ieremia Movilă dreptul suprem asupra teritoriului şi asupra veniturilor publice ale ţării.

Polonezii înţelegeau necesitatea de a ţine cont de puterea otomană. Cancelarul Jan Zamojsky, în acord cu Ieremia Movilă, trimite un sol la Sinan-paşa, care trebuia să obţină recunoaşterea noului domn al Moldovei din partea Porţii, acesta obligându-se să reia plata haraciului. Propunerea era destul de atrăgătoare – era vorba despre restabilirea suzeranităţii Porţii în Moldova prin intermediul polonilor, practic fără niciun efort din partea otomanilor. Poarta a avut o atitudine foarte prudentă faţă de această propunere, răspunzând că Ţara Moldovei a fost cedată tătarilor, aşa că toate negocierile urmează a fi purtate cu ei.

Către începutul lunii octombrie 1595 tătarii au intrat în Moldova. În zilele

următoare, situaţia s-a încordat şi în tabăra polonă de la Ţuţora soseau ştiri îngrijorătoare despre pregătirile de luptă ale tătarilor şi chiar câteva ciocniri între grupurile de cercetaşi poloni şi tătari. După câteva ciocniri neînsemnate dintre poloni şi

tătari, părţile au început negocierile finalizate cu semnarea pe 22 octombrie a tratatului dintre han şi hatmanul polon, care prevedea remiterea steagului de domnie lui Ieremia Movilă şi garanţia hanului că sultanul nu va schimba această decizie, reluarea de către domn a plăţii haraciului către sultan şi a dărilor cuvenite către han. În afară de aceasta, hanul se obliga să părăsească Moldova în trei zile şi să nu mai năvălească împotriva acestei ţări. După semnarea tratatului, pe 27 octombrie Jan Zamojski se retrage din Moldova. În aşa fel, raporturile moldo-tătaro-otomane au fost normalizate. în noiembrie 1595, sultanul a recunoscut tratatul polono-tătar, iar în decembrie Ieremia Movilă a fost confirmat în scaunul Moldovei. Prin aceste acţiuni, în Moldova se instaurează o suzeranitate colectivă polono-otomană.

După ce a devenit domn, el începe o politică de minimalizare a influenţei polone în Moldova. Despre acest fapt ne vorbeşte cât se poate de clar tratatul semnat de Ieremia Movilă cu polonii în martie 1597, care prevedea: instaurarea monarhiei ereditare pentru dinastia Movileştilor; respectarea de către poloni a hotarelor Moldovei; respectarea legilor ţării; domnul urma să promoveze o politică fiscală pe care o considera oportună, fără amestecul regelui; el avea dreptul să acorde boierilor dregătorii. Se mai prevedea păstrarea religiei pravoslavnice, dreptul ţării de a bate monedă, însă „în chipul leşeştilor”, aceasta explicându-se prin necesitatea ca ele să circule în întreaga Polonie. Regele se obliga să asigure securitatea Moldovei, domnul se îndatora să depună toate eforturile pentru menţinerea păcii între poloni şi turci, să asigure trecerea nestingherită a solilor şi a negustorilor poloni în Turcia şi înapoi.

 Sursa: Ion Eremia, Curs Istoria romanilor. Epoca medievala