Frederic al II-lea (1740-1785)

-
Pentru iluminişti şi pentru suveranii reformatori contemporani, Frederic al II-lea (1740-1785) rege în Prusia, constituie modelul „prin-cipelui filosof”. Dezvoltă ideile noi de inspiraţie franceză ale secolului în lucrări de filosofie, istorie, artă politică şi militară. În Anti-Machiavelli (1740) şi Testament Politic (1752, 1768) îşi anunţă concepţia şi ideile despre guvernare.
Programul reformator decurge din însăşi particularităţile statului prusac. Ca stat suveran şi centralizat, Regatul Prusiei datează din 1701. Face parte din cadrul Sfântului Imperiu roman de naţiune germană. La originea lui stau două entităţi teritoriale şi politice: electoratul de Brandenburg (dinastia Hohenzollern) cu drept de vot în alegerea Împăratului şi ducatul Prusiei Orientale, independent de Imperiu şi în afara graniţelor sale. Deci este lipsit de o reală unitate teritorială. Este un stat lipsit de bogăţii (sol, subsol). A suferit mari pierderi demografice în timpul războaielor din secolul al XVII-lea. Compensatoriu, Frederic a moştenit o administraţie centrală şi o birocraţie eficientă (instituţiile locale tradiţionale feudale n-au fost desfiinţate); o nobilime docilă, care nu s-a bucurat în trecut de libertăţi feudale prea mari; o ţărănime cu statut juridic diferit (şerbi sau liberi); o populaţie dominant protestantă (lutherană şi calvină); resurse financiare şi o armată bine instruită. Reformele sale care au un ritm mai rapid după 1763, urmăresc eficientizarea acestui sistem, reformarea administrativă şi locală nu atât instituţională, înseamnă creşterea exigenţelor în selectarea funcţionarilor (concurs, absolvenţi de universitate, cu cunoştinţe juridice, economice) proveniţi din rândurile micii nobilimi.
Începe reforma în justiţie pe baza unui cod de legi definitivat în 1794 (Codex Fridericus, elaborat de cancelarul Cocceji). Din punct de vedere economic, iniţiativele sale sunt de natură mercantilistă (comerţ, manufacturi) şi fiziocrată, acordând împrumuturi pentru generalizarea culturii cartofului, creşterii animalelor de rasă şi a viermilor de mătase.
Desfiinţează vămile interne, încheie tratate comerciale (Franţa, SUA). Are o balanţă comercială echilibrată deşi pătrunde pe o piaţă concurenţială extrem de activă (Anglia, Saxonia, Bavaria, oraşele hanseatice). Politica impozitară, implică impozitul pe proprietatea funciară, impozitul indirect pe produse de consum (acciza) şi regia monopolului statului (tutun, cafea, alcool, cacao). Cea mai mare parte a fondurilor sunt alocate armatei permanente (200.000) instruită şi dotată modern, cu un corp ofiţeresc recrutat din rândul nobilimii mici (junkeri).
Deficitul demographic este suplinit prin atragerea a peste 300.000 de colonişti europeni, preponderant protestanţi, dar şi evrei. Regele filosof a eşuat în desfiinţarea şerbiei, dar a îmbunătăţit condiţia juridică a ţăranului (desfiinţarea pedepselor corporale, reducerea corvezilor). Frederic a fost animat de idea ordinii şi raţiunii, dar nu a sprijinit mişcarea iluministă prusacă care mergea în direcţia dezvoltării unei culturi în limba germană. Principiul care l-a animat în guvernare a fost „regele este primul servitor al Statului”. A fost şi propriul său ministru, care a administrat „domeniul” sau statul administrativ, nobiliar şi militarist. Pe termen scurt, reformele au făcut din Prusia o putere europeană. 



 Sursa: Ion Bulei, Alin Ciupala, Lucia Popa, Procesul de modernizare in sec. XVII - XIX

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Campania otomană din anul 1538 şi consecinţele ei pentru Moldova

-
Anul 1538 a fost fatal pentru domnia lui Petru Rareş. Domnul Moldovei nu lasă nepedepsită campania poloneză din Moldova din anul precedent şi, în luna ianuarie, oastea moldoveană (circa 20 000 oşteni) intra în Polonia unde nimiceşte, practic, toată armata apărării curente (circa 2 000 oşteni). Încercarea polonezilor de a-l pedepsi pe Rareş suferă eşec: în februarie 1538, o nouă oaste poloneză este zdrobită pe Siret. În aceste condiţii, regele Sigismund apelează la Poartă. Solul polon Erasmus de Kretkow, sosit la Constantinopol în mai 1538, cerea ca sultanul "să numească in locul lui (a lui Petru Rareş) un alt om din neamul său în fruntea Valahiei, provincia sa tributară". Este prima solicitare de acest fel a regelui polon. Prin ea, Sigismund revine la planul otoman propus polonilor în 1533, dar refuzat atunci. Prin această cerere polonezii dau frîu liber acţiunilor otomanilor în Moldova, acceptă ca sultanul să numească domn în Moldova, ceea ce a afectat serios statutu...
Citiți mai multe

Locuintele geto dacilor

-
      Locuinţele geto-dacilor  pot fi grupate in trei categorii distinctive: cu o singurǎ încǎpere, cu douǎ sau mai multe încǎperi şi poligonale. Locuinţele cu o singyrǎ încǎpere sînt toate construcţii de suprafaţǎ, chiar dacǎ aimensiunile lor le apropie, uneori, de acele adîncite, din alte pǎrţi ale Daciei.      Locuinţele avea încǎperea de 4,30 x 2,75 m, pereţii din lemn sprijiniţi pe blocuri de calcar, podina din lut bǎtut, vatra de foc lîngǎ peretele vestic şi acoperiş din cindrilǎ. În podina locuinţei se deschidea o groapǎ (unde fusese depozitat grîu), probabil acoperitǎ, în antichitate, cu un chepeng din lemn. Alte douǎ gropi ovale, tot cu grîu carbonizat, erau în apropierea peretelui de sud al locuinţei dar în exteriorul ei.        Locuinţele cu mai multe încǎperi s-au construit dupǎ cele douǎ sisteme tradiţionale: fie cu pari înfipţi în pǎmînt, fie cu bazǎ de piatrǎ. Majoritatea o constituie ace...
Citiți mai multe

Cauzele instaurarii regimului fanariot

-
Se consideră că epoca fanariotă, în Moldova, începe în anul 1711, iar în Ţara Românească, în anul 1716. În ce priveşte cauzele instaurării acestui regim, de asemenea, s-au dat explicaţii diferite. Unii istorici au afirmat că principala cauză a introducerii acestui regim de către otomani a fost neîncrederea în domnii locali, în boierimea locală, care se ridica la luptă pentru înlăturarea suzeranităţii otomane. Alţii au afirmat că principala cauză a constat în faptul că datorită condiţiilor vitrege, boierimea locală s-a ruinat şi, ducând lipsă de bani, ea nu mai putea participa la lupta din Istanbul pentru scaunul domnesc, care era din ce în ce mai scump. Nimicirea dinastiilor domnitoare din cele două ţări româneşti au acutizat la maximum raporturile dintre diferitele partide boiereşti, fiecare străduindu-se să înainteze candidatul ei la domnie dintre boierii pământeni, evident, partida „turcofilă” fiind favorizată în această competiţie de Poartă. Atunci când şi această formă ...
Citiți mai multe