Epoca myceniană ( cca.1550-1175 i.Hr.)

Numele de «myceniană» atribuită acestei epoci vine de la cetatea Mycene din Argolida. Cel care a descoperit lumea myceniană este germanul Heinrich Schliemann, care a efectuat primele cercetări arheologice la Mycene şi în alte aşezări contemporane, în ultimul sfert al secolului al-XIX-lea. Tot el a făcut cercetări epocale pe înălţimea de la Hissarlîc, în Turcia, în apropierea strâmtorii Dardanele, unde a descoperit o veche aşezare preistorică pe care a identificat-o cu Troia, despre care vorbesc epopeile homerice.

Un alt moment important în descoperirea lumii myceniene îl reprezintă anul 1952, când englezul Michael Ventris a reuşit să descifreze scrierea myceniană şi să demonstreze că această scriere nota o limbă greacă foarte veche, oferind totodată specialiştilor un material documentar de mare importanţă.

Nu tot teritoriul locuit de greci făcea parte din arealul civilizaţiei myceniene. Din acest areal, făceau parte Peloponnesul, Attica, Beoţia, sudul Thessaliei, unele insule din Egeea, şi în special Rhodosul, unele cetăţi din vestul Asiei Mici, precum Miletul, şi insula Creta, după ocuparea acesteia de către greci. Populaţia din restul teritoriilor greceşti continua să-şi ducă existenţa în formele civilizaţiei preistorice.

Lumea myceniană nu a constituit un stat unitar. Existau mai multe centre politice cum erau cele de la Mycene, Tiryns, Pylos, Athena, Orhomenos, Iolcos, Rhodos, Cnossos ş.a. Organizarea acestor state o cunoaştem, fie şi aproximativ, din inscripţiile lineare B. În fruntea unui astfel de stat se afla regele, wanaka, nume care nu este grecesc, ci a fost împrumutat de la populaţia pregrecească. Nu ştim exact care erau prerogativele regelui mycenian. El era secondat de câţiva demnitari, cum erau rawaketa, care era un înalt comandant militar, eqeta, care desemna pe un însoţitor al regelui, şi qasireu, basileul, care era probabil fie un demnitar cu însărcinări religioase, fie meseriaşul. În epocile următoare, cuvântul basileus va desemna pe rege.

În ceea ce priveşte sistemul politic şi social mycenian, cercetătorii consideră că acesta se asemăna cu cel din Orient. Statele myceniene erau puternic centralizate, palatul regal coordonând activitatea politică şi econommică a statului prin intermediul unei birocraţii diversificate; această birocraţie, în frunte cu regele, constituia nucleul unei categorii sociale dominante peste marea masă a populaţiei aflată în raport de dependenţă faţă de palat.

Mycenienii au întreţinut raporturi comerciale pe spaţii vaste, din regiunea siro-palestiniană şi Egipt până departe, în vest, în Italia şi Spania. Obiecte de factură myceniană (vase ceramice, arme, ş.a.) au fost descoperite şi în numeroase situri preistorice situate la nord de Grecia. Prezenţa myceniană în Egipt este dovedită de numeroase descoperiri arheologice precum şi de enumerarea unor aşezări greceşti în inscripţia egipteană de la Kom el Hetan de pe vremea faraonului Amenhotep al III-lea. De asemenea, în Grecia au fost descoperite un mare număr de obiecte provenite din Creta, Egipt, Anatolia şi regiunea siro-palestiniană. Sursele hittite vorbesc despre principatul Ahhiyawa, identificat de obicei cu grecescul Ahaia, situat undeva către vestul Anatoliei sau în una din insulele importante ale Mării Egee, asupra căreia regii hittiţi ridicau pretenţii de dominaţie. De asemenea, izvoarele egiptene enumeră printre «popoarele mării» care au atacat Egiptul şi pe Ekwesh şi Akaiwasha, nume sub care învăţaţii moderni recunosc adesea pe ahei şi ţara lor, Ahaia.

Către finele secolului al XIII-lea, lumea myceniană este în decădere. Sunt numeroase indicii că ea era ameninţată de un inamic pe care cercetătorii moderni încă nu au reuşit să-l identifice cu siguranţă. Statele myceniene iau măsuri deosebite de apărare, întărind zidurile cetăţilor şi asigurându-se de surse de apă. Cu toate acestea, aceste cetăţi vor fi, cu puţine excepţii, una câte una distruse, ceea ce va marca sfârşitul sistemului politic şi economic mycenian. O altă consecinţă importantă a fost că ştiinţa scrisului s-a pierdut. Cercetătorii moderni consideră că aceste mari transformări ale lumii greceşti sunt datorate unor factori multipli, cum ar fi marile tulburări produse în bazinul oriental al Mediteranei de invazia «popoarelor mării», de unele cataclisme naturale, mai ales cutremure de pământ, şi de unele mişcări sociale, care au avut ca rezultat distrugerea sistemului politic şi social mycenian.

Sursa: Mihail Vasilescu, Orientul Mijlociu si Mediterana in antichitate