Capitulatiile

Instaurarea suzeranităţii otomane în ţările române a fost un proces îndelungat şi a decurs în perioade diferite în Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. Dacă în Ţara Românească instaurarea suzeranităţii otomane a avut loc încă în prima jumătate a secolului al XV-lea, în Moldova începutul acestui proces este pus în anul 1456, cînd ţara acceptă plata tributului, iar în Transilvania abia în 1541. Recunoaşterea oficială a suzeranităţii otomane a fost făcută prin nişte acte scrise, care în istoriografie sunt numite "capitulaţii" (de la cuvîntul latin capitulare - a se înţelege, a încheia un tratat).

Capitulaţiile ţărilor române cu Poarta, prin care ele au obţinut anumite privilegii, au fost acordate de către sultani cu ocazia încetării ostilităţilor militare şi acordul de a plăti otomanilor haraci. în pofida faptului că după formă ele erau diplome sultanale, capitulaţiile au prezentat, prin esenţa lor, tratate politice internaţionale negociate, cu obligaţii reciproce ale părţilor. Ele au stabilit statutul politico-juridic al ţărilor române care, în esenţa sa, era un statut de autonomie.

Cu toate că, pe parcursul timpului, otomanii au căutat să limiteze acest statut, în esenţa sa, el a fost menţinut întotdeauna. În linii mari, în evoluţia raporturilor Ţării Româneşti şi a Moldovei cu Poarta pînă la începutul secolului al XVIII-lea, se evidenţiază două etape.

Prima etapă cuprinde perioada de pînă la mijlocul secolului al XVI-lea, cînd aceste ţări şi-au păstrat atributele suveranităţii, printre care dreptul de a face pace şi război, de a trimite soli şi de a încheia tratate.

 A doua etapă începe în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, cînd ţările române au intrat sub un control mai strict al Porţii şi, în viziunea otomanilor, au încetat a mai fi subiecte de drept international.

 Sursa:  Ion Eremia, Curs Istoria medievala a romanilor