Domnia lui Stefanita (1517 - 1527)

Dupa moartea lui Bogdan al II lea cel Chior, domn al Moldovei devine un fiu nelegitim al lui Bogdan, Ştefăniţă, de vîrsta minoră, i se indică la o vîrstă a lui cuprinsă între 9 şi 15 ani, de aceea în calitate de regent a fost numit influentul boier Luca Arbore (deoarece Ştefăniţă era fiu nelegitim, mama lui nu putea fi regentă).

În decembrie 1517, între Moldova şi Polonia a fost semnat un tratat de alianţă prin care părţile îşi luau angajamente reciproce: - Sigismund se obliga să respecte pacea şi inţelegerea cu domnul Moldovei şi fratele său Petru; - să-i acorde domnului Moldovei, familiei sale şi boierilor azil în Polonia în cazul în care Ştefăniţă şi-ar fi pierdut scaunul fiind atacat de un duşman mai puternic; - să apere Moldova împotriva tuturor duşmanilor; - să nu considere acţiunea lui Ştefăniţă duşmănoasă, în cazul în care el va fi silit de către otomani să le acorde ajutor împotriva Poloniei. Pe de altă parte, Ştefăniţă se obliga: - să acorde, pe cît îi va sta în putere, ajutor polonilor în lupta împotriva duşmanilor; - să se ridice la luptă împotriva turcilor, dar numai în cazul cînd regele polon şi cel maghiar vor acorda ajutor Moldovei pentru a preîntîmpina o expediţie otomană în Moldova şi cînd însuşi Sigismund cu ostile sale ar trece Dunărea. Cu toate acestea, în Moldova şi-au dat seama că riscul ridicării împotriva Porţii este prea mare, de aceea s-a prevăzut ca Ştefăniţă să nu participe personal la expediţie, în caz de boală urmînd să fie înlocuit de fratele său Petru; - să anunţe regele despre mişcările otomanilor. Tratatul moldo-polon a mai fost confirmat în cîteva rînduri pe parcursul anului 1518 (9 martie la Cracovia şi 4 mai la Hîrlău).

Raporturile lui Ştefăniţă cu polonii se tensionează pe la sfîrşitul anului 1522 – începutul lui 1523, cînd Ştefăniţă ia o serie de măsuri pentru a limita puterea marii boierimi. Nemulţumiţi de aceste măsuri, o parte din boieri fug în ţările vecine, mai ales în Polonia, altă parte, în frunte cu Luca Arbore, este executată. Ştefăniţă, în conformitate cu tratatele anterioare, cere extrădarea boierilor fugari, dar regele Sigismund refuză. Măsurile luate de Ştefăniţă: reţinerea unui sol polonez în Moldova şi anularea valabilităţii privilegiilor comerciale pentru negustorii polonezi, acutizează şi mai mult situaţia, dar regele nu se decide la o campanie deschisă împotriva Moldovei, el se limitează doar la susţinerea boierilor moldoveni în frunte cu Cosma Şarpe. Zdrobirea detaşamentelor boiereşti venite din Polonia (septembrie 1523), se pare, a pus capăt stării de tensiune dintre Moldova şi Polonia.

Tensionate au fost şi raporturile lui Ştefăniţă cu tătarii. Invazia tătărească în Moldova în primăvara lui 1518 este presupusă ca fiind organizată de otomani, cauza fiind politica de apropiere a lui Ştefăniţă de Polonia. Dar campania tătărească a suferit eşec. La 9 august 1518, lîngă  Costeşti, pe rîul Prut, trupele tătare au fost zdrobite.

Raporturile lui Ştefăniţă cu Radu de la Afumaţi (1522-1529, cu întreruperi) nu au rost dintre cele mai bune. Domnul muntean refuză să extrădeze boierii moldoveni refugiaţi în Ţara Românească si Ştefăniţă susţine pe un pretendent la scaunul din Bucureşti, iar fără succes. Ştefăniţă, în februarie 1526, ataca Ţara Românească, domnul muntean sa văzut nevoit să extrădeze boieii moldoveni refugiaţi, care, aduşi în Moldova, au fost executaţi. Expediţia lui Ştefăniţă în Ţara Românească nu rămîne nepedepsită. Radu de la Afumaţi pustieşte sudul Moldovei. Drept consecinţă, la sfîrşitul anului 1526 Ştefăniţă mai invadeaza o dată Ţara Românească, de unde se întoarce bolnav şi pe 14 ianuarie 1527, la Hotin, se stinge din viaţă.

 Sursa:  Ion Eremia, Curs Istoria medievala a romanilor