Domnia lui Bogdan al III lea cel Chior (1504 - 1517)

În pofida faptului că Ştefan cel Mare îl asociase la domnie pe fiul său Bogdan, indicînd astfel boierilor pe cine el doreşte să lase în scaunul ţării, boierimea moldoveana face încercarea să nu ţină cont de opinia domnului, care în 1504 era grav bolnav. Boierii discutau despre persoana care trebuia să vină în scaunul ţării. Unul dintre ei se afla la Constantinopol (Ştefan), altul era căpitanul Sucevei, Luca Arbore.

Nu se cunosc motivele pentru care o parte din boierii ţării au fost împotriva urcării pe scaunul domnesc a lui Bogdan al III-lea. Unii cercetători consideră că iniţiativa împotriva lui Bogdan ar fi aparţinut clerului, motivul fiind acela că Bogdan era "însemnat", chior, şi deci, după obicei, nu putea fi ales domn.

În octombrie 1505, Bogdan III trimite o solie spre Veneţia pentru a anunţa Republica de venirea lui în scaun şi căsătoria cu sora regelui Poloniei. Solia moldoveană ducea şi o scrisoare de la regele Ungariei Vladislav, semn că raporturile dintre cei doi, în acel timp, erau bune. Dar negocierile privind căsătoria preconizată decurgeau destul de lent şi abia în martie 1506 a fost încheiat tratatul matrimonial şi de alianţe care prevedea că:

- Elizabeta va deveni "doamnă a Moldovei"; - data căsătoriei va fi fixată mai tîrziu; - va fi acceptat în Moldova un episcop catolic; - Bogdan III va clădi o biserică catolică şi-i va susţine pe preoţii catolici; - va păstra prietenie şi pace cu regele polon; - va înştiinţa pe papa cînd va pleca contra paginilor; - va anunţa regele despre lucruri dăunătoare pentru el.

Cu toate acestea, căsătoria nu a mai avut loc. În august 1506, regele Alexandru s-a stins din viaţa şi noul rege Sigismund nu mai dorea înrudirea cu familia domnească din Moldova. Bogdan III caută să rezolve problema Pocuţiei pe cale militară, lucru făcut de el parţial în toamna anului 1506.

La scurt timp după aceasta, Bogdan III devine inconvenabil şi regelui Ungariei Vladislav. Conflictul apare în 1507 din cauza Cetăţii de Baltă. Palatinul Emeric Perenyi îl obliga pe Bogdan să restituie Ecaterinei Pongracz Cetatea de Baltă, care se afla la acea dată în posesia lui Bogdan. Acest castel a fost răscumpărat de regele Matei Corvin după moartea lui loan de Pongracz şi dăruit lui Ştefan cel Mare.

În acest fel, Bogdan III devine insuportabil şi polonilor, şi ungurilor, fapt ce a dus la apropierea dintre Vladislav şi Sigismund. Tratatul de pace şi alianţă, semnat de cei doi la 1507, avea referiri directe şi la Moldova: - Sigismund refuză în favoarea Ungariei suzeranitatea asupra Moldovei; - Ungaria trebuie să reţină pe domnul Moldovei de la orice agresiune împotriva Poloniei; - să-1 determine să nu incite contra Poloniei pe otomani şi pe tătari; - dacă domnul Moldovei n-ar fi de acord să participe la expediţia polono-ungară împotriva Imperiului Otoman, el urma să fie alungat din domnie (prin aceasta se reactualiza o parte a Tratatului de la Lublău din 1412); - în cazul unui atac otoman, Polonia trebuia să sprijine Ungaria pentru apărarea Moldovei.

Bogdan III nu a ţinut cont de prevederile acestui tratat,  şi a continuat expediţiile în Polonia pentru a-şi întări poziţiile în Pocuţia. Dar, curînd îşi dă seama că pe această cale nu va reuşi nimic şi în 1509 se adresa Papei de la Roma pentru a interveni pe lîngă rege. Cu toate că Papa l-a îndreptăţit pe Bogdan, Sigismund n-a ţinut cont de părerea acestuia.

În iulie 1509, polonii ocupă Pocuţia, alungînd de prin oraşe oamenii lui Bogdan, iar în ianuarie 1510 Bogdan e silit să semneze tratatul de pace cu polonii, pace mijlocită de regale Ungariei Vladislav. Conform tratatului, se instaura "înţelegere şi linişte, şi pace veşnică": - părţile îşi vor înapoia obiectele răpite; - căsătoria nu se va mai face, Bogdan trebuia să întoarcă actele; - retrocedarea reciprocă a boierilor, ţăranilor şi săracilor prinşi în lupte; - despre pagubele reciproce să nu se amintească, doar pagubele în "oameni şi dobitoace", "vor fi îndreptate şi plătite"; - regele şi domnul să se anunţe unul pe altul în caz de năvală a inamicului (turci ori alţi duşmani); - regele să nu primească nici un inamic al domnului în ţara sa, nici Bogdan la el; - dacă voievodul din Moldova va fi scos din domnie, regele îl va primi în Polonia şi-i va da ajutor ca să-şi reocupe ţara; - negustorii poloni să fie liberi a face comerţ în Moldova şi să poată trece liber în Muntenia; - negustorii moldoveni – comerţ liber în Polonia; - chestiunea Pocuţiei urma să fie hotărîtă de o Comisie formată de Vladislav al Ungariei, în prezenţa a patru soli moldoveni şi patru poloni.

În noiembrie 1510, reprezentanţii lui Sigismund s-au întîlnit cu reprezentanţii Moldovei şi au hotărît ca Pocuţia să rămînă sub administraţia logofătului Moldovei pînă la o comisie mixtă ungaro – polono – moldoveană care urma să rezolve definitiv chestiunea dată. Ulterior, relaţiile paşnice dintre Moldova şi Polonia au fost menţinute. Doar spre sfîrşitul anului 1516 – începutul anului 1517, încercarea unui pretendent care se afla în Polonia, Petru, de a ocupa scaunul Moldovei umbreşte puţin raporturile moldo-polone, dar regale refuză să-i acorde pretendentului sprijinul solicitat.

Nu au fost stabile nici relaţiile lui Bogdan III cu Radu cel Mare şi Neagoe Basarab. La originea acestui conflict a fost, probabil, faptul că Ştefan cel Mare alipise la Moldova ţinutul Putna, pe care continua să-1 ţină Bogdan. Situaţia este şi mai mult tensionată de solii poloni sosiţi în Moldova în 1506 pentru a încheia pace cu Bogdan. Ei erau împuterniciţi de rege să-1 anunţe că după moartea tatălui său, Ştefan, regele răposat Alexandru primise de la voievodul Munteniei rugămintea de a-1 ajuta să cuprindă Moldova.

Probabil au fost incitaţi şi muntenii, odată ce la 1507 Radu cel Mare întreprinde o expediţie în ţinutul Putna. Bogdan răspunde cu aceeaşi monedă – arde şi pradă în Ţara Românească "de la Milcov pînă la Rîmnic". În aceste condiţii, Radu cel Mare trimite soli la Bogdan şi în octombrie 1507 este încheiată pacea, care conform informaţiilor din cronici, prevedea ca între cele două ţări să rămînă hotarul vechi, Radu să întoarcă toată prada luată din Moldova.

O nouă tensionare a raporturilor lui Bogdan cu domnul muntean Neagoe Basarab are loc în 1512 şi în 1514. Motivul pentru cel de al doilea conflict pare a fi acela că în iulie 1513 Bogdan s-a căsătorit cu domniţa Ruxanda, fiica lui Mihnea-Vodă, căsătorie are nu a fost pe placul lui Neagoe Basarab şi el a susţinut cu oaste pe un pretendent la scaunul Moldovei, Trifăilă, venit din Transilvania. Tentativa a fost însă nereuşită: la sfîrşitul lui februarie 1514, Trifăilă a fost prins şi decapitat.

Bogdan III menţine relaţiile şi cu Rusia moscovită, considerînd-o un eventual aliat împotriva Poloniei sau tătarilor. Aşa, dintr-o scrisoare a regelui polon Sigismund către regele Ungariei Vladislav din 1512 aflăm că Bogdan, în 1509, mergînd împotriva Poloniei, a încheiat o alianţă cu Moscovia. Cu toate acestea, în condiţiile cînd la sfîrşitul anului 1512 Polonia începe război împotriva Moscoviei, regele solicita ajutorul lui Bogdan III, solicitare care, probabil, a rămas fără careva acţiuni din partea domnului Moldovei.

Relaţiile lui Bogdan III cu Poarta au fost menţinute în limitele existente în timpul domniei tatălui său, esenţa lor constituind-o plata tributului pentru menţinerea păcii. Cu toate că nu a atins culmile splendide ale tatălui său, Bogdan III reuşeşte să menţină neatîrnarea ţării faţă de Poartă.

Bogdan III reuşeşte să menţină neatîrnarea ţării faţă de Poartă pînă la moartea sa, care a  survenit  în aprilie 1517, cînd domnul se afla la curţile sale în Huşi.  

Sursa:  Ion Eremia, Curs Istoria medievala a romanilor