Principiul separatiei puterilor in stat

          Anterior formulării principiului separaţiei puterilor în stat şi organizării statului de drept pe baza acestui principiu, actul de guvernământ, concentrat în mâinile suveranului, includea atât emiterea de norme de conduită şi împărţirea justiţiei, cât şi administrarea treburilor publice. Condiţie a existenţei statutului de drept, originea teoriei separaţiei puterilor în stat, se regăseşte încă din antichitate. John Locke, în lucrarea Essay on civil gouvernment aduce o nouă viziune asupra teoriei separaţiei puterilor în stat, teoria fiind apoi preluată de Montesquieu.

Conform principiul separaţiei puterilor în stat, dogmă a democraţiilor liberale şi garanţia esenţială a securităţii individului în raporturile cu puterea, statul are de îndeplinit trei funcţii:

Montesquieu arată că puterile în stat sunt: „puterea legislativă, puterea executivă a lucrurilor care depind de dreptul ginţilor si puterea executivă a celor care depind de dreptul civil": - edictarea regulilor generale - funcţia legislativă; - aplicarea sau executarea acestor reguli, adică funcţia executivă; - rezolvarea litigiilor care apar în procesul aplicării legilor - funcţia jurisdicţională. adică puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească, aceste puteri fiind definite în raport cu funcţiile statului. Montesquieu îşi argumentează demersul prin afirmaţia „totul ar fi pierdut dacă acelaşi om sau acelaşi corp de fruntaşi, fie ei ai nobililor, fie ei ai poporului, ar exercita aceste trei puteri: pe cea de a face legi, pe cea de a duce la îndeplinire hotărârile obşteşti şi pe cea de a judeca infracţiunile sau litigiile dintre particulari”. În concepţia lui Montesquieu fiecare putere trebuia atribuită unui organ sau sistem de organe independent, astfel încât, fiecare organ sau sistem de organe desfăşurându-şi activitatea în limitele funcţiei de stat care corespundea puterii căreia el îi aparţinea, se realiza practic un control reciproc al celor trei puteri din stat şi se evitau abuzurile.

Ideea separației puterilor se întâlnește şi în concepția lui J.J. Rousseau ca un instrument firesc pentru limitarea autorității monarhice absolute şi pentru o progresivă organizare a statului. Înscrierea principiului separaţiei puterilor în stat în constituţii a apărut abia în secolele al XVIII- lea şi al XIX - lea şi chiar şi atunci foarte rar.

 Ulterior, doctrina a nuanţat acest principiu considerând că, în fapt, ne aflăm în faţa unor funcţii ale statului, fiecărei funcţii corespunzând-ui câte o putere. Spre exemplu, puterea executivă se defineşte ca o funcţie distinctă a statului, alături de cea legislativa şi judecătorească, funcţie încredinţată spre aducere la îndeplinire şefului statului, Guvernului şi celorlalte organe componente ale puterii executive.

Sursa: Curs Stiinta administratiei publice