Teorii ale comerţului internaţional

       La baza efectuării schimburilor internaţionale de mărfuri şi servicii stau diferite teorii, izvorâte, multe dintre ele, din necesităţile practice ale epocilor în care au fost elaborate.

       Aceste teorii pot fi clasificate în teorii clasice şi teorii moderne .

1) Teorii clasice

a) Mercantilismul este doctrina care pledează pentru dezvoltarea exportului, ca sursă principală de acumulare a avuţiei naţionale (în acea vreme, era vorba de acumularea monedelor de aur şi argint). Apariţia mercantilismului în sec. XVI-XVII a fost justificată de însemnătatea deosebită pe care o aveau aurul şi argintul în confecţionarea monedelor utilizate în circuitul plăţilor internaţionale. Se preconiza o politică protecţionistă.

Cei care pledau pentru această doctrină ignorau faptul că acumularea de bani din export, în mod excesiv, ducea la inflaţie. Promovarea exportului şi achiziţionarea de aur în tezaurul naţional sunt valabile şi astăzi, cu anumite restricţii.

b) Teoria avantajului absolut este teoria de început a şcolii liberale clasice, în frunte cu Adam Smith. În “Avuţia naţiunilor”, autorul încearcă să demonstreze marea însemnătate pe care o are comerţul pentru îmbogăţirea naţiunilor.

Avantajul absolut constă în achiziţionarea de bunuri materiale. Această teorie apărută la începutul secolului al XIX-lea este şi o replică la teoria mercantilistă care reducea avuţia naţiunii la achiziţionarea de bani în sistemul bimetalist: aur şi argint.

Există numeroase critici aduse teoriei avantajului absolut:

-       în primul rând, nu se ia în considerare şi nu se explică motivaţia care determină ţările mari să realizeze operaţiuni de comerţ exterior, presupunându-se că ele dispun de mari resurse naturale şi nu au, în aparenţă, nevoie de relaţii comerciale cu străinătatea;

-       în al doilea rând, se neglijează faptul că avantajele tehnologice ale unei ţări nu durează la infinit.

Doctrina clasică liberală ridică concurenţa la rang de principiu. Conform acestei doctrine, munca este sursa avuţiei, adică valoarea întemeiată pe ofertă şi cerere. Se insistă pentru eliminarea barierelor din calea comerţului.

c) Teoria avantajului relativ

Conform acestei teorii, o ţară trebuie să se specializeze şi să exporte mărfurile pentru care, comparativ, este mai eficientă. David Ricardo, celebrul economist englez, este liderul acestei teorii şi a formulat teoria costurilor comparative (modelul ricardian).

Cu toate că i s-au adus completări importante, ea constituie şi astăzi fundamentarea teoretică de bază a raţiunii schimburilor de mărfuri între naţiuni. Această teorie este una unifactorială, bazată pe factorul muncă şi, din această cauză, va fi în detrimentul ţărilor în curs de dezvoltare, cu productivităţi ale muncii la niveluri inferioare. Aceasta este una dintre limitele teoriei lui David Ricardo, altele fiind:

-       în mod ireal, modelul presupune o distribuţie egală a câştigurilor şi pierderilor între ţări;

-       nu ţine seama că unele ţări sunt interesate cu prioritate în eliminarea sau reducerea la maximum a şomajului, maximizarea eficienţei fiind trecută pe un plan secundar;

-       se neglijează analiza sectorului serviciilor.

Teoria a fost lansată de Ricardo la începutul secolului al XIX-lea pentru a susţine expansiunea exportului englez de produse manufacturate, ştiut fiind că Anglia dispunea de o industrie prelucrătoare dezvoltată la acea vreme. În mod direct, se avea în vedere promovarea exportului de produse industriale din Anglia, contra produse agricole din Franţa şi materii prime din diferite ţări, mai ales din colonii. În acest model, unifactorial, munca este singurul factor de producţie şi avantajul comparativ poate rezulta numai datorită diferenţelor de productivitate.

d) Modelul trifactorial a fost conceput de Paul Samuelson şi Ronald Jones. Autorii propun trei factori necesari pentru realizarea de produse: munca, natura şi capitalul. Ei presupun că pentru realizarea produselor industriale sunt necesari doi factori: munca şi capitalul, iar pentru realizarea produselor agricole sunt necesari tot doi factori: munca şi natura (pământul). Astfel, munca reprezintă factorul principal, factorul comun, în timp ce capitalul şi natura reprezintă factori specifici.

Influenţa comerţului asupra repartiţiei veniturilor nu este luată în considerare, cu toate că:

-        industriile diferă în funcţie de factorii de producţie pe care îi utilizează;

-        costurile generate de transferul resurselor de la o industrie la alta sunt, de asemenea, diferite.

O schimbare în structura sortimentală a producţiei va face să crească cererea pentru unii factori de producţie şi să scadă pentru alţii.

e) Avantajul relativ al factorilor de producţie

Este o teorie lansată de economiştii suedezi Hecksher şi Ohlin, ca replică la modelul ricardian al costurilor comparative. Potrivit acestei teorii, o ţară trebuie să se specializeze în producerea acelor mărfuri a căror producţie se bazează pe folosirea factorilor de producţie intensivi de care ţara respectivă dispune cu prisosinţă: capital intensiv sau muncă intensivă.

Ţara poate deveni competitivă pe piaţa internaţională numai pe această bază. Din acest punct de vedere, ţările se clasifică în: ţări cu capital intensiv şi ţări cu muncă intensivă. Realizarea de produse competitive pe piaţa internaţională se poate face fie numai cu capital intensiv, fie numai cu muncă intensivă, fie cu ambele, ceea ce ar fi ideal.

Criticile care se aduc acestei teorii includ următoarele:

-        autorii ignoră variaţiile în calitatea resurselor umane;

-        se ignoră însemnătatea tehnologiilor şi invenţiilor.

f) Teoria ciclului de viaţă al produsului este susţinută de şcoala de la Harvard. Este o teorie concentrată pe expansiunea de piaţă şi pe inovaţia tehnologică. Conform acestei teorii, produsele pot lua calea exportului numai după ce au ajuns în faza de maturitate, după ce a fost saturată piaţa internă. Teoria porneşte de la producţia şi piaţa SUA şi poate fi aplicată în cazul unor produse de larg consum, precum: fibre sintetice, echipament electronic sau produse din industrii tehnologice de vârf (aeronautică, farmaceutică, optică etc.).

2) Teorii moderne

În condiţiile contemporane de evoluţie a comerţului mondial, teoriile clasice nu mai pot să explice în mod satisfăcător cauzele expansiunii comerciale a diferitelor state şi firme. Gradul de internaţionalizare şi integrare al diverselor producţii participante la realizarea comerţului internaţional sunt avute în vedere la fundamentarea noilor teorii.

Se observă că teoriile apărute în ultimii ani caută să fundamenteze strategia şi organizarea afacerilor şi motivarea relaţiilor internaţionale.

a) Teoria modernă a firmei

Orice firmă trebuie să acţioneze în trei direcţii principale pentru realizarea expansiunii sale comerciale, în condiţii de competitivitate:

-       reducerea costurilor de producţie şi transport, cel puţin la nivelul concurenţei potenţiale;

-       intensificarea politicii de marketing pentru stăpânirea pieţelor, adică să se ajungă la ceea ce se numeşte puterea de piaţă a firmei;

-       aprofundarea şi permanentizarea calculului de eficienţă.

b) Teoria globalizării

La baza expansiunii comerciale externe trebuie să stea trei factori majori:

-       existenţa unei tehnologii adecvate care să permită depăşirea distanţelor geografice, în condiţii optime de rentabilitate, standardizarea producţiei şi fragmentarea procesului de producţie;

-       urmărirea profitului global, adică pe întreg lanţul producţie – transport – distribuţie; o nerentabilitate în sectorul producţie poate fi acoperită de o rentabilitate îndestulătoare într-unul din celelalte sectoare;

-       creşterea implicării statelor în reglarea şi controlul afacerilor internaţionale.

Această teorie este specifică internaţionalizării capitalului şi acumulărilor de capital.

c) Alte teorii

O serie de teorii au la bază îndeosebi particularităţile specifice comerţului internaţional modern:

-       localizarea industriei în funcţie de costul transportului şi al mâinii de lucru, care creează producţii rentabile, surse competitive pentru expansiunea exportului;

-       internaţionalizarea firmei care oferă posibilitatea exploatării de noi pieţe şi  blocarea competiţiei.

Sursa: Curs Relatii Economice Internationale