Grecia in sec. XIX

Grecia a obtinut in 1830 cel mai favorabil statut international dintre toate statele balcanice: regat independent sub protectoratul celor 3 mari puteri Franta, Marea Britanie si Rusia.

Regele desemnat de puteri, Othon I de Bavaria, a venit in Grecia in 1833 stabilindu-si capitala in Nauplion. Fiind minor, regele Ludwig i-a asociat un consiliu de regenta format din oameni foarte capabili si cu experienta in administratia Bavariei - Armansperg presedinte, von Maurer, jurist, gen. von Heidecik, von Abel secretar, Greiner, consilier.

Consiliul de regenta a inceput organizarea unei administratii unitare si centralizate dupa modelul napoleonian. In pofida disensiunilor, Armansperg si-a mentinut influenta pana in 1837, cand a fost inlocuit de von Rudhardt, iar prim ministru a devenit Constantin Zographos, primul grec in aceasta functie. Desi grecii au dorit un regim constitutional, in timpul revolutiei, marile puteri si curtea Bavariei au preferat o monarhie absoluta. Ierarhia administrativa era controlata de bavarezi, desi exista si un consiliu ministerial, format din greci, dar nu avea nici o putere. Consiliul de regenta a organizat administratia locala, a organizat biserica nationala, armata si flota, sistemul de invatamant si institutiile financiare ale tarii.

Deoarece biserica greaca se afla sub tutela patriarhului de la Constantinopol, controlat de Poarta, regenta a urmarit emanciparea acesteia si separarea de patriarhia ecumenica.  Reglementarea statutului bisericii grecesti s-a facut de un sinod episcopal, sub indrumarea  Maurer, dupa modelul bisericii ruse si a celei catolice din Bavaria. Noul regulament a fost emis in 1833. Acesta prevedea: independenta bisericii grecesti de patriarhia din Constantinopol; administratia ecleziastica era incredintata sinodului, ai carui membrii erau numiti de rege, care devenea capul bisericii. S-a efectuat si reforma manastirilor, cele cu mai putin de 6 calugari au fost inchise, proprietatile au fost preluate de stat, care folosea veniturile lor pentru nevoile bisericii si ale educatiei. Reforma bisericii a generat opozitii pe plan intern si complicate pe plan international, determinate de pozitia patriarhului care a refuzat sa accepte separatia.

Organizarea armatei si mai ales integrarea militarilor care au participat a revolutie in fortele regulate s-a realizat dificil din cauza costurilor foarte mari, ce absorbeau aproape jumatate din buget in 1835. Armata a fost supradimensionala, ajungand in 1835 la 7.000 de oameni, inclusiv jandarmeria, din care jumatate erau mercenari.

Sub consiliul de regenta s-a organizat sistemul grec de invatamant cu scoli primare, secundare si o universitate la Atena, infiintata in 1837. Consiliul a introdus limba literara, necunoscuta de popor, ca limba oficiala, de cultura, de invatamant, a presei.

Cea mai grava problema cu care s-a confruntat noul stat a fost cea fmanciara. Sustinerea unei administratii modeme intr-o tara cu resurse limitate s-a dovedit dificila pentru autoritati, care nu au schimbatprea mult sistemul fiscal fata de perioada otomana. Mai ales perceperea impozitelor a generat abuzuri si coruptie, facand ineficient sistemul.

Desi Grecia era o monarhie absoluta, sistemul de guvernamant nu a fost represiv, a favorizat formarea si activitatea partidelor politice. In primele doua decenii de la cucerirea independentei, partidele s-au delimitat in functie de optiunea pentru una din puterile protectoare. Scena politica a fost dominata de 3 partide, ale caror origini trebuie insa cautate in perioada revolutionara: partidul britanic, partidul rus si partidul francez.

Pana la razboiul Crimeii cel mai popular a fost Partidul francez, condus de lanis Kolletis, care a sustinut o politica de expansiune nationala; al doilea partid ca influenta a fost Partidul rus (Napist), care a sustinut o linie conservatoare si ortodoxa. Partidul britanic, condus de Mavrokordatos, a sustinut regenta, programul ei de reforme si un regim constitutional.

Othon s-a confruntat cu resentimentele populatiei fata de o dinastie straina, care ii reprosa faptul ca nu a renuntat la religia catolica, ca nu a sustinut revolta insulei Creta din 1841 impotriva stapanirii otomane. Criza interna s-a agravat in deceniul cinci din cauza dezastrului finantelor publice, soldate anual cu deficite, in ciuda supravegherii instaurate de Franta in 1838. Puterile protectoare au cerut reducerea cheltuielilor publice; singurul domeniu unde se puteau face era armata, ceea ce a provocat nemultumiri impotriva Partidului francez aflat la putere.

Problema reglementarii puterilor in stat printr-o constitute, sustinuta de Partidul britanic, a devenit preocuparea principala in viata politica interna.

In 1843 a avut loc o lovitura de stat realizata de armata, sustinuta de Partidul britanic, cel rus si partial de cel francez avand ca scop limitarea puterilor regelui printr-o constitutie.

Regele a convocat adunarea constituanta (septembrie 1843-martie 1844), in care a inclus si reprezentanti ai teritoriilor aflate sub stapanirea otomana: Macedonia, Epir, Tesalia. Rolul de conducator in adunare 1-au avut Mavrokordatos si Kolletis. Marile puteri, Franta si M. Britanie, au sustinut ideea constitutiei care sa reglementeze raporturile dintre puteri, dar nu erau de acord cu puteri prea mari acordate corpurilor legislative.

Constitutia din 1844 a fost o constitutie conservatoare elaborate dupa modelul regimului monarhiei din iulie, din Franta. Constitutia instituia un parlament bicameral. Camera (vouli) era aleasa pe baza sufragiului barbatesc universal, Senatul (gerousia) era format din membri numiti pe viata de rege, cu acordul primului ministru, dintre cetatenii de vaza. Regele avea drept de veto absolut asupra proiectelor de legi; numea si destituia ministrii, care ii erau subordonati direct. Constitutia inscria drepturile fundamentale cetatenesti: egalitatea in fata legii, libertatea presei, dreptul de intrunire. Partidele au colaborat in elaborarea constitutiei, ce adopta principiile politice si formele constitutionale modeme la traditia proprie.

       Grecia a devenit monarhie constitutionala. Dupa lovitura de stat s-au succedat guvernele Metaxas, apoi Mavrokordatos-Trikoupis.

Dupa adoptarea constitutiei, alegerile au fost castigate de Kolletis, care in coalite cu Metaxas sau numai singur a condus pana in 1847, cand a murit. A avut o sustinere populara deoarece a promovat programul national - Megale Idea (Marea Idee), care sustinea unificarea tuturor teritoriilor grecesti. In numele dublei traditii a Greciei antice si a Bizantului, programul Marea Idee sustinea renasterea Imperiului bizantin, prin incorporarea in statul grec a urmatoarelor provincii: Epir, Tesalia, Macedonia, Tracia, insulele din Marea Egee, Creta, Cipru, Rumelia de Est, coasta apuseana a Asiei Mici. Nu toate erau teritorii etnice grecesti, ci zone in care s-a manifestat influenta elenismului. Sustinut de intelectualitatea greaca, programul a generat un curent nationalist, care a provocat reactia M. Britanii, adversara expansiunii grecesti si favorabila statu-quo-ului. Revoltele din Creta (1841) si Insulele Ionice (1848-1849) impotriva Portii au deteriorat raporturile cu Londra, ajungand la un conflict in 1850. Cele 3 crize orientate care s-au succedat 1831-1839, 1839-1840, 1853-1856 au favorizat politica nationalista greaca, dar a inrautatit raporturile Greciei cu Franta si M. Britanie si a imbunatatit raporturile cu Rusia. Prezenta flotei franco-britanice la Pireu in perioada 1854-1857, infrangerea Rusiei, au pus capat agitatiior nationaliste grecesti, aducand la guvernare partidul britanic in frunte cu Mavrokordatos.

Lovitura de stat din 1862, infaptuita de tineri ofiteri si sustinuta de oameni politiei din opozitie, a condus la rastumarea lui Othon, care s-a refugiat in Bavaria. La propunerea Marii Britanii, cele trei puteri protectoare 1-au acceptat ca rege pe printul George din dinastia daneza, care a devenit George I de Grecia si a domnit pana in 1913 cu mult succes.

In martie 1863 adunarea nationala constituanta 1-a acceptat cu titlul de rege al elenilor, ceea ce desemna ca supusi ai sai si grecii din afara regatului. Adunarea nationala a elaborat o noua constitute, con forma optiunilor fortelor interne grecesti, dupa modelul Constitutiei belgiene din 1831. Noua constitutie prevedea un parlament unicameral, ales prin sufragiu universal masculin, direct si secret. Unica camera a parlamentului avea 150 membri, alesi pe 4 ani; ministrii erau subordonati parlamentului. Regele avea puteri destul de mari, numea si destituia ministrii, avea dreptul de a dizolva camera, de a declara razboi si incheia tratate.

Constitutia a fost ratificata in 1864. Primele guveme ce au condus Grecia pe baza acesteia au fost guvernul Kanaris in 1864, inlocuit de guvernul Koumoundouros in 1865. A urmat o perioada de instabilitate politica intre 1864-1881, cand s-au succedat  9 scrutine si 31 de guveme. Sistemul politic s-a diversificat, constituindu-se un sistem multipartidist, chiar daca partidele erau niste factiuni formate in jurul unor personalitati.

 

Sursa: Nicolae Bocsan, Tarile Romane si Balcanii in sec.  XIX  si inceputul sec. XX