Chestiunea Orientala in sec. XVIII

In secolul al XVIII-lea Chestiunea Orientala a fost o problema europeana. Factorii ei trebuie cautati in decaderea Imperiului otoman si rivalitatea dintre marile puteri pentru mostenirea acestuia, din momentul in care acesta a incetat sa mai fie o amenintare pentru Europa clasica si devine un obiect de litigiu european. Problema succesiunii a pus-o mai intai Austria, apoi Rusia, fiecare incercand sa o rezolve in beneficiul exclusiv. Rivalitatea dintre acestea si interventia puterilor maritime, care si-au aparat interesele comerciale si securitatea cailor de comunica|ii maritime, apara Imperiul otoman de la destramarea ce parea iminenta la inceputui secolului al XVIII-lea. Pana in secolul al XVIII-lea Chestiunea orientala a fost o problema de aparare a civilizatiei europene.

Politica Rusiei de a-i alunga pe turci din Europa si a dobandi controlul stramtorilor a devenit o amenintare pentru pacea continentului. Franta a fost prima putere care a formulat principiul integritatii Imperiului otoman, dar nu a fost singura care a militat pentru a-l impune. Austria, Prusia si Anglia 1-au adoptat, pe masura ce interesele proprii si ale echilibrului european au fost amenintate de expansiunea rusa.

Problema orientala a fost o chestiune de echilibru politic si de forte. Evolutia ei  urmeaza in fond traseul sistemului politic european. In secolul al XVIII-lea a crescut ponderea problemelor coloniale, a cailor de comunicatie pe mare. Tot atunci centrul de greutate al politicii continentale s-a deplasat spre rasarit, pe fondul procesului de dilatare a Europei, de extindere a ei spre rasarit si de recuperare a teritoriilor din aceasta parte a continentului.

In secolul al XVIII-lea patru puteri au avut interese marcate in Chestiunea Orientala: Franta, Anglia, Austria si Rusia.

Politica franceza a avut o influenta preponderenta la Constantinopol pana la Marea Revolutie. Imperiul otoman a indeplinit pentru Franta functia unui veritabil imperiu colonial, fara a-i impune cheltuieli de administrate. Pe langa avantajele politice si economice, Franta a beneficiat si de unul moral: si-a asumat in timp protectia catolicilor din zona.

Anglia a avut un rol mai sters in afacerile orientale pana  in secolul XVIII. Numai in ajunul expeditiei lui Napoleon in Egipt, M. Britanie a constientizat interesele ei specifice in Levant. Nu se constituise Imperiul Indiilor si nu a devenit important decat dupa cucerirea coloniilor franceze. Ridicarea Rusiei a fost considerata la Londra o sansa economica pentru britanici; de aceea in secolul XVIII M. Britanie a sustinut ascensiunea Rusiei.

Austria s-a angajat activ in Problema Orientala dupa 1683. Prin politica sa de Reconquista, Casa de Habsburg a inceput, de fapt dezmembrarea Imperiului otoman. Pacea de la Karlowitz (1699) marcheaza inceputul dezmembrarii Imperiului otoman cand turcii pierd toate teritoriile de la nordul Dunarii cu exceptia Banatului. Pacea de la Passarowitz (1718) i-a adus Banatul, Oltenia, Belgradul si o fasie din Bosnia deschizandu-i calea de expansiune in directia Constantinopol si Salonic.

Prin aceasta a dobandit un avans considerabil asupra Rusiei. Balansul politicii austriece in secolul al XVIII-lea intre Occident §i Orient au impiedicat-o sa devina o putere orientala. Ea nu avea suficiente resurse pentru a sustine hegemonia sa in lumea germana, in Italia si o politica de cuceriri in Orient. Incoerenta si politica sa contradictorie in Orient s-a manifestat in tot cursul secolului al XVIII-lea.

In 1737 a intervenit in razboiul ruso-turc pentru a compensa pierderile suferite in Vest. Infrangerea Austriei si pacea de la Belgrad (1739) au scos Austria din Peninsula Blacanica, Turcia sustinuta de Franta a exploatat rivalitatea ruso-austriaca, astfel ca Viena a pierdut tot ce a cucerit in 1718. Imperiul otoman a recastigat frontierele naturale: Sava, Dunarea, Muntii Carpati. Cu aceasta, inaintarea Austriei spre Orient a fost oprita pentru 125 de ani.

Din acest moment Rusia va juca rolul principal in Chestiunea Orientala, spre ea se vor indrepta sperantele crestinilor din Balcani. Nemaiputand sa obtina avantaje, Austria se va margini sa impiedice expansiunea Rusiei, sa mentina statu quo-ul, sa evite invecinarea cu primejdioasa rivala.

Asumandu-si mostenirea Bizantului si pastratoarea credintei ortodoxe, Rusia a devenit punctul de atractie pentru popoarele ortodoxe din Balcani. Moscova a devenit a treia Roma, iar poporu1 rus a devenit poporul bland, investit cu misiunea providentiala de a-i elibera pe crestini de sub dominatia necredinciosilor. Aceasta credinta a asigurat suportul popoarelor balcanice pentru expansiunea rusa spre S.E. Europei, un avantaj considerabil fata de competitorii Rusiei in Problema Orientala, care a transformat-o in cel mai primejdios adversar.

In perioada Revolutiei franceze si a razboaielor napoleoniene, Chestiunea Orientala a suferit o evolutie capitala, provocata nu numai de rivalitatile dintre puteri, cat mai ales de renasterea nationala a popoarelor crestine din Balcani, care introduce in complicata problema principiul nationalitatilor si solutia statelor nationale, ca o posibila rezolvare a chestiunii, care se va dovedi cel mai redutabil fenomen in secolul XIX.

Campionul integritatii Imperiului otoman, cel mai putemic sustinator va fi de acum Anglia, interesata sa mentina securitatea cailor de comunicatie cu India. De aceea diplomatia britanica s-a straduit sa evite orice pericol ce putea sa ameninte Poarta, sa evite orice hegemonie sau pretext de interventie ruseasca in Balcani. Antagonismul ruso britanic, inaugurat de criza Oceakovului, va creste in intensitate pe masura ce inaintam in secolul al XlX-lea, dominand viata diplomatica, sistemul relatiilor intemationale si oprind expansiunea Rusiei spre stramtori

Sursa: Nicolae Bocsan, Tarile Romane si Balcanii in sec.  XIX  si inceputul sec. XX