Suevii

De neam germanic, suevii îşi face intrarea în istorie, pe Rinul Mijlociu, în secolul I î.Hr.. Mai târziu, sub acelaşi nume sau sub cel de cvazi, sunt identificaţi în regiunea Moraviei actuale. Oricum, Suabia le poartă numele până în zilele noastre, iar cunoscutul istoric latin, Cornelius Tacitus, evocă Marea Baltică sub denumirea de Suebicum mare, în scrierile sale. În anul 406, în colaborare cu alanii şi vandalii, suevii forţează frontiera Rinului, probabil incomodaţi de huni, şi pătrund pe teritoriul Galiei. Peste câţiva ani, ajunşi în Peninsula Iberică, ei se sedentarizează în partea meridională a Galiciei (411). După plecarea vandalilor asdingi, în anul 419, suevii se extind şi în partea septentrională a provinciei. Regele lor, Hermeric, întemeiază un stat incipient, cu centrul la Braga.

Profitând de relativul vid de putere din Peninsula Iberică (vandalii şi alanii se îmbarcaseră pentru Africa, iar vizigoţii, datorită unei crize intestine, îşi pierduseră temporar elanul expansionist), suevii, care încheie şi câteva înţelegeri favorabile (foedus) cu autorităţile reprezentative ale autohtonilor hispano‑romani, îşi extind autoritatea teritorială, cucerind Merida (439), Sevilla (441) şi o parte din provincia Carthaginensis. Regele Rechiarius (448‑456), ajuns pe tron după moartea precursorului său păgân, Rechila (448), se converteşte la catolicism, considerând că prin gestul respectiv câştiga simpatia romanilor şi evita iminenta intervenţie a vizigoţilor.

În ciuda respectivei acrobaţii confesionale, la iniţiativa împăratului Avitus (455‑456), se organizează o campanie de represalii împotriva suevilor, care iritaseră prin aroganţa lor acaparatoare. Vizigoţii, care din anul 429 deveniseră federaţi ai Romei, înving trupele regelui Rechiarius în faţa oraşului Astorga. Peste două săptămâni, sub comanda regelui lor, Teodoric I, ei ocupă şi jefuiesc Braga. Însuşi suveranul suev e ucis la Porto (456). În anul 464, regele suev Remismundus obţine recunoaşterea oficială din partea curţii vizigote de la Toulouse, iar în anul următor, episcopul Ajax îi converteşte în masă pe suevi la arianism. Vreme de un secol, regatul suev vegetează în nord‑vestul Peninsulei Iberice, întreţinând relaţii de bună‑vecinătate cu regatul toledan (adică hispanic) al vizigoţilor. Situaţia politică se retensionează după ce regele suev Teodemir aderă la catolicism (561).

Peste un deceniu şi jumătate, considerându‑l un adversar pe plan religios, regele vizigot Leovegild îl atacă pe omologul său suev, Miro. Conflictul se încheie abia în anul 585, când, după capturarea suveranului Adeca, statul suev e anexat de către coroana vizigotă. Ironie a sorţii, peste un an, la iniţiativa regelui Reccared, vizigoţii se convertesc la catolicism. Pentru suevi această răsturnare de situaţie venea prea târziu. Pe parcursul secolului următor ei vor fi definitiv asimilaţi de către vizigoţi.

 Sursa: Ovidiu Muresan, De la antichitatea tarzie la amurgul evului mediu ( sec. IV - XIII)