Migrațiile barbare în spațiul carpato‑dunărean (sec. III–VIII)

Începând cu sfârșitul secolului al III‑lea, teritoriul României a devenit scena unor ample mișcări de populații, care au influențat profund evoluția lumii daco‑romane. Deși aceste migrații au provocat distrugeri și instabilitate, ele au lăsat urme arheologice importante și au modelat contextul în care s‑a format populația romanică timpurie.

Vandalii și goții în apropierea Daciei romane

Încă din timpul războaielor marcomanice, vandalii se apropiaseră de provincia Dacia, stabilindu‑se în Crișana, alături de dacii liberi.

În același timp, goții, coborâți dinspre Marea Baltică, au ajuns spre mijlocul secolului al III‑lea să controleze litoralul nord‑pontic. Ei au devenit un pericol major pentru provinciile romane de la Dunărea de Jos. În anul 251, chiar împăratul Decius a căzut în luptă împotriva lor.

După anul 332, goții se aflau în Câmpia Munteniei ca federați ai Imperiului Roman, statut menținut până în vremea împăratului Valens. Regele vizigot Athanaric a organizat persecuții împotriva creștinilor, atât dintre goți, cât și dintre autohtoni. În cele din urmă, presiunea hunilor l‑a forțat să se refugieze în Carpați, în țara Caucaland, apoi la Constantinopol.

Cultura Sântana de Mureș–Cerneahov: un mozaic etnic și cultural

Între Nipru și Transilvania, sfârșitul secolului al III‑lea și secolul al IV‑lea sunt marcate de o cultură arheologică vastă și complexă: Sântana de Mureș–Cerneahov.

Aceasta reunește influențe:

• germanice (gotice),

• nord‑pontice,

• sarmatice,

• dacice (costoboci),

• romanice (transmise de daco‑romanii din Dacia și de la Dunărea de Jos).

Sunt cunoscute peste 1000 de așezări și necropole, dintre care jumătate se află în Moldova. Cultura pătrunde în Moldova și Muntenia, apoi în sud‑estul Transilvaniei după anul 330, iar spre mijlocul secolului al IV‑lea ajunge în centrul Transilvaniei. Descoperirile transilvănene aparțin fazei târzii, din a doua jumătate a secolului al IV‑lea.

Hunii: un nou centru de putere în nordul Moldovei

În anul 376, hunii, populație de origine turanică, trec Nistrul, îi înfrâng pe vizigoți și întemeiază un centru de putere în nordul Moldovei.

Unul dintre cele mai importante vestigii hunice este mormântul de la Concești (jud. Botoșani), datat la sfârșitul secolului IV – începutul secolului V, cu criptă de piatră și podoabe de origine răsăriteană, alături de piese romane târzii.

Până în jurul anului 420, centrul de putere hunic se afla la nord de gurile Dunării, de unde hunii exercitau control asupra Moldovei, Munteniei și Olteniei. Printre artefactele tipice se numără:

• diadema de aur de la Rotopănești (Suceava),

• cazanele de bronz de la Bălteni, Dulceanca, Desa.

Instalarea hunilor în Pannonia a avut efecte directe asupra Transilvaniei: viața urbană dispare la începutul secolului V, iar mormintele de tip Sântana de Mureș–Cerneahov încetează.

După Attila: ostrogoți și gepizi în Dacia

Moartea lui Attila (452) și înfrângerea hunilor la Nedao (454) au produs schimbări politice majore. O coaliție germanică, condusă de regele gepid Ardaric, a învins puterea hunică.

Conform lui Iordanes (Getica, 264):

• ostrogoții s-au stabilit în Pannonia,

• gepizii s-au așezat în Dacia ca federați ai Imperiului.

Avarii: un nou val migrator în secolele VI–VIII

La mijlocul secolului VI, apar în stepele nord‑pontice avarii, nomazi originari din Mongolia. Spre sfârșitul secolului, sub conducerea caganului Baian, ei jefuiesc Muntenia, Dobrogea și Peninsula Balcanică, alături de slavi, contribuind la prăbușirea limesului dunărean.

În 567, avarii, aliați cu longobarzii, îi înfrâng pe gepizi, punând capăt dominației acestora în zona carpato‑dunăreană. Longobarzii se retrag spre Italia, iar avarii devin stăpânii unui vast teritoriu, din stepele nord‑pontice până în Alpi.

Mormintele avare sunt puține în Banat și Crișana, dar numeroase pe cursul mijlociu al Mureșului. În necropolele gepidice târzii din Transilvania apar piese avare, iar prezența lor se concentrează în zona Turda–Teiuș, legată de exploatarea sării. Acest centru avar persistă până în secolul al VIII‑lea.

Impactul migrațiilor asupra populației daco‑romane

Năvălirile barbare dintre secolele III și VIII au provocat:

• jafuri și distrugeri,

• deplasări de populații,

• instabilitate politică,

• regres urban și economic.

Aceste fenomene au întârziat evoluția civilizației daco‑romane și romanice. La procesul de formare a populației romanice timpurii, migratorii — cu excepția slavilor — au contribuit foarte puțin.

 Sursa: Dennis Deletant si altii, Istoria Romaniei