Relaţiile comerciale ale Daciei romane

 Datorită caracterului produselor sale, exporturile din Dacia spre Imperiu sunt aproape necunoscute. Unele mărfuri ajungeau totuşi destul de departe: astfel, un papir consemnează produse dacice (...amis Dacicis: necunoscute mai precis, din cauza stării lacunare a documentului) tocmai în Egipt. Sumele importante realizate din vânzarea acestor produse, dar în special soldele militarilor şi veniturile funcţionarilor imperiali, reprezentau disponibilităţi băneşti importante, în măsură să atragă spre Dacia mărfuri variate: fie de uz curent, ieşite din mari officinae (din acest motiv mai ieftine, dar şi de mai bună calitate), fie de lux. Analiza acestora pune în lumină caracterul schimburilor provinciei, intensitatea lor, direcţia legăturilor economice şi implicaţiile acestui proces.

Inscripţiile conţin - aproape în exclusivitate - ştiri despre prezenţa negustorilor în viaţa Daciei romane; ele provin fie din provincia noastră, fie din afara ei. Astfel, la Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi Apulum apar nişte negustori sirieni, Suri negotiatores; alţi negustori din Orient sunt pomeniţi la Drobeta, Apulum şi chiar în inscripţiile din afara Daciei (la Augusta Traiana din Thracia şi Mythilenae din Lesbos). Negustori sunt consideraţi şi galaţii menţionaţi la Napoca (Galatae consistentes municipio) şi Germisara (grupaţi într-un collegium Galatarum); aceştia erau cunoscuţi în antichitate îndeosebi ca negustori de sclavi. Alte inscripţii vorbesc despre legături comerciale cu Dalmatia. De asemenea, câteva inscripţii (de la Sarmizegetusa, Apulum, Drobeta) amintesc persoane originare din Augusta Treverorum (azi Trier); chiar dacă ocupaţia acestor treviri nu este menţionată, aceasta se poate presupune datorită faptului că ei erau cunoscuţi ca negustori. Într-o inscripţie de la Aquileia, mai apare un personaj originar din Claudia Agrippina (Köln), negotiator Daciscus. Mai trebuie amintită o inscripţie de la Sarmizegetusa, care arată că negustorii din întreaga provincie erau grupaţi într-un fel de asociaţie: negotiatores provinciae Apul(ensis).

Cea de-a doua sursă pentru studierea relaţiilor economice ale Daciei romane o reprezintă produsele pătrunse pe calea schimburilor. Dintre acestea, un loc important ocupă obiectele ştampilate din categoria instrumentum domesticum: amfore (cele mai multe provenind din zonele de limbă greacă din Marea Egee; dar unele poartă şi ştampile latineşti, probabil ajunse din Dalmatia sau din nordul Italiei), terra sigillata, produse ceramice de lux (originale din Italia de nord, din Gallia şi din alte centre de pe Rin; mai târziu şi din Pannonia), lucernae (opaiţe de lut, dar unele şi de bronz; aduse din Italia, dar şi din provincii mai apropiate); mortaria (cele mai multe descoperite în castre; multe ajunse în Dacia cu bagajele soldaţilor); sticlărie (provenind fie din Italia şi provinciile dunărene, fie din Orient) şi diferite obiecte din bronz (vase, figurine etc.).

În sfârşit, date importante privind relaţiile economice ale Daciei romane reies din studiul monedelor de tip aşa-zis colonial. Ele au fost emise de oraşele din Moesia Inferior (Histria, Tomis, Marcianopolis, Nicopolis-ad-Istrum), Moesia Superior (Viminacium), Thracia (Anchialus, Deultum, Hadrianopolis, Pautalia, Serdica, Traianopolis), Macedonia; altele provin din Asia Mică (Nicaea) şi chiar din Siria şi Egipt (Alexandria). Desigur, multe asemenea monede au pătruns în Dacia şi pe alte căi decât prin schimb (aduse de soldaţi, funcţionari imperiali, colonişti). Pentru ideea pătrunderii şi pe cale comercială pledează descoperirea a numeroase asemenea monede în teritoriile extra provinciam ale Daciei (de exemplu, în Muntenia s-au descoperit piese provenind din provinciile sud-dunărene, precum şi de la Nicaea şi Alexandria). Se constată şi pe această cale o anumită orientare a Daciei, în special a părţii ei meridionale, spre provinciile sud-dunărene şi orientale.

Relaţiile comerciale ale Daciei cu lumea romană fuseseră deosebit de active şi în perioada anterioară cuceririi; dar odată cu intrarea Daciei în sfera politică şi administrativă a Romei, aceste legături au căpătat o amploare fără precedent. Implicit, însă, din punctul de vedere al studiului nostru, problemele devin de acum mai dificile: multe produse, până nu demult importate, au început a fi confecţionate şi în Dacia - ceea ce îngreunează diferenţierea între ceea ce este produs de import şi ceea ce este producţie (imitaţie) locală.

Pe de altă parte, trebuie avute în vedere şi relaţiile Daciei cu lumea barbară. În acest context, locul principal îl deţin schimburile cu dacii liberi, cei necuprinşi în provincia romană; prin intermediul comerţului s-au răspândit, dincolo de graniţele provinciei, produse variate şi îndeosebi monede. Intensitatea acestor schimburi a variat după epocă şi evenimente. Ca şi alte domenii ale vieţii economice, perioadele de cea mai mare înflorire sunt reprezentate de domniile Antoninilor (până la războaiele marcomanice) şi Severilor.

Studiul relaţiilor economice scoate totodată în evidenţă integrarea Daciei în circuitul valorilor materiale şi culturale ale lumii romane. Acest fenomen a avut rolul unui stimulent în procesul de romanizare, deopotrivă în provincie şi în teritoriile dacice rămase nesupuse autorităţii romane. 

Sursa: Constantin C. Petolescu, Curs istorie veche a romanilor