Rascoala de la Bobalna

Tendinţa de fond dominantă în societatea transilvană a secolului XV a fost însă consolidarea puterii nobilimii asupra ţărănimii dependente, pe temeiul puterilor discreţionare acordate în secolul precedent de regii angevini stăpânilor de domenii, înzestrată cu cele mai largi privilegii, nobilimea transilvană supune unei exploatări sporite pe ţăranii de pe domeniile ei, străduindu-se să fructifice mai remunerator drepturile ei tradiţionale, încercarea ţărănimii de a păstra „libertăţile" vechi, de a se descătuşa din lanţurile exploatării senioriale care începeau să se strângă a provocat în 1437 prima din şirul marilor răscoale ţărăneşti din Transilvania. Convenţiile încheiate de ţăranii răsculaţi cu nobilii pe parcursul răscoalei aduc la iveală motivele mişcării: sporirea censului în bani şi a dijmelor, introducerea nonei, dare suplimentară din produse, modalităţile agravate de prelevare a dijmei bisericeşti, îngrădirea dreptului iobagilor de a-şi lăsa moştenire bunurile ca şi a dreptului lor tradiţional de a se strămuta liber de pe un domeniu pe altul.

Ţăranii români şi unguri din regiunea Someşului, principala zonă a răscoalei, au atacat castelele, distrugând arhivele nobiliare, şi şi-au instalat tabăra pe dealul Bobâlna, care avea să dea numele răscoalei.Victoria obţinută aici de ţărani împotriva oastei nobiliare (iunie 1437) a dus la încheierea primei convenţii între cele două tabere, în textul căreia au fost înscrise revendicările răsculaţilor. Consolidându-şi poziţia, în urma înţelegerii cu pătura privilegiată din rândurile secuimii şi ale saşilor (septembrie 1437), nobilimea a redeschis lupta; a doua înfruntare între răsculaţi şi nobili la Apatiu (octombrie 1437) se încheie nedecis. Noua convenţie încheiată între nobili şi ţărani după luptă nu a fost decât o pauză înainte de răfuiala finală. Cu ajutor primit de la secui şi de la rege, nobilimea contraatacă şi înăbuşe răscoala. La începutul anului 1438, ultima poziţie a răsculaţilor, oraşul Cluj, a cărui sărăcime aderase la mişcare, e ocupată de nobili.

In cursul răscoalei şi după înăbuşirea ei sângeroasă s-a consolidat cooperarea între nobilime şi cercurile privilegiate ale secuilor si saşilor. Reuniţi din proprie iniţiativă, reprezentanţii celor trei „naţiuni" constituie acum o „uniune" al cărei ţel principal era apărarea împotriva ţăranilor şi în subsidiar organizarea rezistenţei împotriva primejdiei otomane. Confirmând o evoluţie îndelungată, „uniunea" celor trei „naţiuni" a consacrat sistemul constituţional al Transilvaniei, care avea să dăinuiască timp de câteva secole.

 Sursa: Dennis Deletant si altii, Istoria Romaniei