Răscoala de la Bobâlna (1437) și formarea „Uniunii celor Trei Națiuni”: începuturile unui sistem constituțional transilvănean

În secolul al XV‑lea, societatea transilvăneană a fost marcată de o tendință dominantă: consolidarea puterii nobilimii asupra țărănimii dependente. Regii angevini acordaseră în secolul precedent stăpânilor de domenii privilegii extinse, care le permiteau să exercite o autoritate aproape discreționară asupra iobagilor. Profitând de aceste drepturi, nobilimea a intensificat exploatarea țărănimii, încercând să valorifice cât mai eficient obligațiile tradiționale ale supușilor.

În acest context, țăranii au încercat să‑și apere vechile „libertăți” și să se elibereze de presiunea tot mai apăsătoare a obligațiilor senioriale. Tensiunile acumulate au dus, în 1437, la prima mare răscoală țărănească din Transilvania.

Cauzele răscoalei: fiscalitate excesivă și pierderea drepturilor tradiționale

Convențiile încheiate între țăranii răsculați și nobili în timpul mișcării scot la iveală motivele profunde ale revoltei:

• creșterea censului în bani,

• majorarea dijmelor,

• introducerea nonei (a noua parte din produse),

• agravarea modalităților de colectare a dijmei bisericești,

• restrângerea dreptului iobagilor de a‑și lăsa bunurile moștenire,

• limitarea libertății tradiționale de strămutare de pe un domeniu pe altul.

Aceste măsuri au afectat atât țăranii români, cât și pe cei unguri, în special în zona Someșului, epicentrul răscoalei.

Tabăra de la Bobâlna și primele victorii ale răsculaților

Țăranii s-au organizat rapid, atacând castelele nobiliare și distrugând arhivele care consfințeau obligațiile lor. Ei și-au stabilit tabăra pe dealul Bobâlna, loc care avea să dea numele întregii mișcări.

În iunie 1437, răsculații au obținut o victorie importantă împotriva oastei nobiliare, ceea ce a forțat încheierea primei convenții între cele două tabere. Documentul consemna revendicările țărănimii și reprezenta un moment rar în care nobilimea era obligată să negocieze.

Reluarea conflictului și înfrângerea finală

Însă nobilimea, sprijinită de pătura privilegiată a secuilor și sașilor, a redeschis ostilitățile în septembrie 1437. A doua confruntare majoră, la Apatiu (octombrie 1437), s-a încheiat indecis, ducând la o nouă convenție — de fapt, doar o scurtă pauză înaintea represiunii finale.

Cu sprijin militar din partea secuilor și al regelui, nobilimea a lansat contraofensiva decisivă. La începutul anului 1438, ultima redută a răsculaților — orașul Cluj, unde sărăcimea se alăturase mișcării — a fost cucerită. Răscoala a fost înăbușită cu brutalitate.

Nașterea „Uniunii celor Trei Națiuni”

În timpul răscoalei și după reprimarea ei, nobilimea, secuii și sașii au consolidat o alianță politică durabilă. Reprezentanții celor trei grupuri privilegiate s-au reunit din proprie inițiativă și au format „Uniunea celor Trei Națiuni”, având două obiective principale:

• apărarea privilegiilor lor împotriva țărănimii,

• organizarea rezistenței în fața pericolului otoman.

Această uniune a consacrat un sistem constituțional care avea să domine Transilvania timp de secole, excluzând în mod sistematic majoritatea populației — în special țăranii români — de la viața politică.

 Sursa: Dennis Deletant si altii, Istoria Romaniei