Evoluția comunităților geto‑dacice între secolele VI–II î.Hr.: continuitate, influențe externe și formarea centrelor de putere

Bazinul Dunării de Jos, inclusiv sudul Moldovei, oferă o imagine complexă a continuității culturale dintre tradițiile locale — Basarabi, Ferigile, Bârsești — și noile forme de organizare ale comunităților geto‑dacice. În unele zone ale Câmpiei Dunării, ceramica lucrată la roată apare surprinzător de timpuriu, încă din secolul al VI‑lea î.Hr., semn al unei evoluții tehnologice accelerate.

Continuitate de locuire și primele centre fortificate

În secolul al IV‑lea î.Hr., continuitatea locuirii este vizibilă în așezările de la Govora‑Sat (Vâlcea) și Budureasca (Prahova). Tot acum apare și așezarea de la Piroboridava (Poiana, Galați), un important centru getic.

În zona Brăilei, necropolele din secolul IV î.Hr. reflectă diversitatea culturală:

• la Brăilița predomină mormintele de incinerație ale autohtonilor,

• la Chișcani, mormintele de înhumație prezintă influențe nord‑pontice.

Un centru fortificat major se dezvoltă la Zimnicea, o dava care va continua să existe până în secolul I î.Hr. Alte fortificații din Oltenia și Muntenia par a fi cetăți de refugiu, folosite în perioade de pericol.

Cetățile getice din Moldova: Stâncești, Cotnari, Merești

În Moldova, cetățile getice sunt mult mai impresionante. La Stâncești, alături de o cetate veche (sec. VI–III î.Hr.), apare în secolul IV î.Hr. o a doua fortificație. Împreună, cele două acoperă 45 ha, putând adăposti în caz de primejdie aproximativ 25.000 de oameni și bunurile lor.

Cetatea II avea probabil 90–100 de locuințe permanente. Alte fortificații funcționau la:

• Cotnari (5 ha),

• Merești (Suceava),

• Alcedar și Stolniceni în Basarabia.

Descoperirile de la Curteni indică existența unui atelier de prelucrare a fierului, semn al unei economii locale dezvoltate.

Relațiile cu grecii din coloniile vest‑pontice sunt atestate prin importuri, iar obiectele scitice din secolele VI–IV î.Hr. reflectă raidurile scite în estul Carpaților.

Transilvania: descoperiri puține, dar semnificative

În Transilvania, descoperirile autohtone din secolele V–IV î.Hr. sunt mai rare:

• morminte de incinerație la Ocna Mureșului și Sanislău,

• fortificația de la Șona, datată la sfârșitul Hallstattului și începutul Latène.

Tranziția spre cultura geto‑dacică „clasică”

Între mijlocul secolului III și prima jumătate a secolului II î.Hr. are loc o perioadă de tranziție. Unele cetăți și necropole dispar, probabil din cauza presiunilor externe, în timp ce altele continuă să se dezvolte: Zimnicea, Poiana, Stâncești, Cotnari.

În Transilvania, numărul localităților cu ceramică dacică se triplează în secolele III–II î.Hr., semn al unei expansiuni demografice și culturale.

Apariția marilor dave geto‑dacice

În secolul II î.Hr. apar marile centre fortificate, care vor continua în epoca dacică clasică:

• Popești (Ilfov) — posibilă Argedava,

• Cetățeni (Argeș),

• Tinosu (Prahova),

• Piatra Neamț — Cozla și Bâtca Doamnei (Petrodava),

• Pecica (Arad) — probabil Ziridava,

• Piatra Craivii (Alba) — probabil Apulon,

• Căpâlna, Tilișca, Costești (Hunedoara).

Aceste dave devin centre politice, economice și militare ale triburilor geto‑dacice.

Celții în Transilvania: influență tehnologică și culturală

Din a doua jumătate a secolului IV î.Hr., grupuri de celți se stabilesc în Transilvania, pe văile Mureșului, Someșului, Crișurilor și Begăi. Cultura Latène, superioară tehnologic, influențează profund comunitățile dacice.

După o perioadă de conflict, urmează acomodarea și apar comunități daco‑celtice. Autohtonii adoptă:

• tehnici metalurgice avansate,

• roata olarului.

Secolul III î.Hr. devine „secolul de aur” al celților în Transilvania, ilustrat de necropolele de la Fântânele și Pișcolț, precum și de mormintele princiare de la Ciumești.

În afara arcului carpatic, prezența celtică este redusă. În secolul II î.Hr., celții dispar treptat, fie asimilați, fie retrași spre vest, pe fondul creșterii puterii dacilor.

Bastarnii: o cultură germanică la est de Carpați

În secolul II î.Hr., la est de Carpați se stabilesc bastarnii, populație germanică. Cultura lor — Poienești–Lukașevka — este distinctă de cea autohtonă.

Deși puternici militar în prima jumătate a secolului I î.Hr., bastarnii dispar după unificarea triburilor dacice, probabil retrași spre alte populații germanice.

Geții și conflictele cu Macedonia

Geții de lângă Dunăre intră primii în conflict cu statul macedonean. În 335 î.Hr., Alexandru Macedon trece Dunărea pentru a-i ataca pe tribali, sprijiniți de geți. Macedonenii înfrâng o armată getică estimată de Arrian la 4000 de călăreți și 10.000 de pedestrași, cucerind o fortificație posibil identificată cu Zimnicea.

Dromichaites și Lisimah: confruntarea pentru controlul Dunării

În Câmpia Munteană, în cetatea Helis, se formează un centru de putere condus de Dromichaites. Relațiile tensionate cu Lisimah, diadohul Traciei, duc la conflicte repetate.

În 292 î.Hr., Lisimah este înfrânt și capturat, dar eliberat ulterior pentru menținerea relațiilor diplomatice.

Primele nume de regi geto‑daci

Izvoarele literare păstrează puține nume de conducători geto‑daci:

• Zalmodegikos,

• Rhemaxos,

• Oroles (cca. 200 î.Hr.), conducător în estul Transilvaniei și vestul Moldovei,

• Rubobostes (după mijlocul sec. II î.Hr.), sub care puterea dacilor crește semnificativ.

Acești lideri marchează începuturile consolidării politice care va culmina cu regatul lui Burebista.

 Sursa: Dennis Deletant si altii, Istoria Romaniei