Dobrogea între sec. IV-VII

Domnia lui Diocletian inaugurează epoca dominatului, o monarhie absolută de drept divin, în reformele sale şi ale urmaşului său — Constantin cel Mare — îşi are sorgintea noua ordine administrativă care va sta la baza sistemului bizantin.

Un aparat birocratic atotputernic conduce administraţia civilă şi cea militară, vechile instituţii şi structuri de tradiţie republicană — în primul rând senatul — dispărând sau pierzându-şi conţinutul. Dobrogea devine o provincie separată — Scythia Minor, în cadrul diocesei Thraciei. Capitala era Tomis, unde îşi avea sediul comandantul militar al provinciei (dux).

Cum frontiera Imperiului la Dunărea de Jos era extrem de expusă, noii provincii i s-a acordat un important rol strategic, vizibil în numărul considerabil de unităţi militare. Frontierele vor fi apărate de o „miliţie" de ostaşi-ţărani (limitanei), care practică agricultura, iar în schimbul scutirii de impozite preluau apărarea limesului, în veacul al IV-lea vreo 10 000 de militari se află în Dobrogea. Trupele fixe de la frontiere cuprindeau legiuni şi unităţi auxiliare, în timp ce în interior acţionau unităţi mobile (comitatenses).

Pe frontiere staţionau două legiuni — Legiunea I lovia (la Noviodunum) şi Legiunea a Il-a Herculia (la Troesmis). Mai târziu, sub Constantius II (337-361) legiunile se divid în două pedaturi, iar după secolul IV informaţiile despre legiuni dispar. Ca unităţi auxiliare erau şase trupe de cavalerie (cunei) şi opt trupe de infanterie (milites), precum şi unităţi navale.

Eforturile militare în Dobrogea, pentru a face faţă atacurilor barbare în ultimele două decenii ale secolului al IlI-lea au fost continue. Diocletian şi Galerius (asociat caesar în 293, când se instituie tetrarhia, cu doi auguşti şi doi cezari) vor repurta mai multe victorii asupra carpilor şi sarmaţilor. Între 294 şi 303 Diocletian este prezent de mai multe ori în zonă pentru stabilizarea situaţiei militare şi politice la Dunărea de Jos.

Pe la anul 400 hunii ajunseseră să controleze teritoriul de la nordul Dunării, întreprinzând atacuri şi spre Moesia şi Thracia. în timpul lui Theodosius II (408-450), Carsium şi Noviodunum vor cunoaşte temporare înrobiri din partea hunilor. După înfrângerea hunilor din 454 se aşează prin nord-estul Dobrogei grupul hunilor condus de Hernac, unul din fiii lui Attila. Când, în 488, ostrogoţii conduşi de Theodoric părăsesc Peninsula Balcanică migrând spre Italia, Imperiul Bizantin scăpa de populaţiile germanice.

Curând însă locul acestor atacatori va fi luat de protobulgari şi slavi. Sub împăratul Anastasius (491-518) grupuri de protobulgari sunt primate în dioceza Thraciei, iar sub Iustin I limesul Dunării de Jos este ameninţat de triburile slave ale anţilor şi sclavinilor. Dobrogea va fi adesea scena confruntărilor cu bulgarii, avarii şi slavii sub Justinian (527-565). Prin anul 544 împăratul a încercat să-i aşeze pe anţi ca federaţi în nordul Deltei; un grup de sclavini se aşezau, tot atunci, la Ulmetum.

Mari distrugeri provoacă fortificaţiilor dobrogene atacurile kutrigurilor (înrudiţi cu hunii) din anul 559, apoi avarii conduşi de Baian, prin 561-562. Deoarece Justin II nu le mai plăteşte subsidii, avarii vor ataca în repetate rânduri Dobrogea în deceniile 7 şi 8. în final avarii se învoiesc să apere frontiera şi în 578 Baian îi înfrânge pe sclavinii din nordul Dunării. Un nou tratat cu avaro-slavii încheiat de Mauriciu Tiberiu (582-602) va fi încălcat şi, în 587 barbarii cauzează distrugeri masive mai multor cetăţi din Scythia Minor, printre ele aflându-se Tropaeum Traiani şi Durostorum.

Sfârşitul stăpânirii bizantine în Dobrogea este confuz. Sub Phocas (602-610) slavii şi avarii pătrund masiv în Imperiul Bizantin. Deşi prezenţa slavilor era considerată mai curând un obstacol în calea altor invazii, este limpede că de acum controlul bizantin asupra Scythiei Minor devine mai mult formal. După ce, în 681, Imperiul recunoaşte formaţiunea politică bulgaro-slavă, legăturile cu Dobrogea au fost complet rupte. Numai în 971 bizantinii revin, sub loan Tzimiskes, la Dunărea de Jos.

Viaţa economico-socială a Dobrogei cunoaşte, în intervalul secolelor IV-VII semnificative mutaţii, în general, aşezările importante continuă pe acelea din epoca principatului. Fortificaţiile au fost periodic refăcute după marile invazii şi se constată arheologic prezenţa diferiţilor federaţi, inclusive aşezarea în final a grupurilor de slavi. Toate aşezările mari se înconjoară de ziduri şi este din ce în ce mai greu de distins între fortificaţiile pur militare şi aşezările civile: castrul şi oraşul (sau aşezarea civilă mai mică) fuzionează.

De acum, oraşele vor fi dominate de basilicile creştine si pieţele comerciale. La Tropaeum Traiani de pildă, basilica forensis devine piaţă comercială, iar în zona centrală funcţionează două din cele patru basilici creştine, în centrul Histriei s-a construit cea mai mare basilica creştină (50 * 29 m) cunoscută până acum printre cele peste 30 de basilici creştine din Dobrogea. Cele mai multe basilici creştine sunt trinavate şi cu absidă semicirculară spre răsărit, în noile condiţii social- politice clerul accede la poziţii importante, dirijând viaţa economică şi socială în toate oraşele, care coincideau, de la o vreme, cu sediile episcopiilor.

In lumea rurală dispar vilele rustice, dar agricultura rămâne principal activitate economică. Producţia artizanală şi prezenţa mărfurilor de import sunt specifice oraşelor.

Sursa: Dennis Deletant si altii, Istoria Romaniei