Khazarii

       Khazarii sunt o populaţie turcică, desprinsă din imperiul Turkut, care, până în secolul al VI‑lea, când se dezmembrează, îşi extindea dominaţia peste vaste teritorii din Asia Centrală. Sunt înrudiţi cu bulgarii pe care şi‑i subordonează, în anul 641. Aceştia le plăteau un tribut care consta în 50 000 de blănuri de zibelină. Se pare că au avut o contribuţie la celebra campanie din 628, orientată de împăratul bizantin Heraklios împotriva perşilor. Istoricul englez Edward Gibbon susţine că în conjunctura respectivă au cucerit oraşul Tiflis (Tbilisi). După dezagregarea Imperiului Sasanid (652), în trecătoarea Derbent, khazarii îi resping pe arabii care încercau să pătrundă în regiunea de la nord de Munţii Caucaz. Ei sunt evocaţi atât de autori arabi, cum ar fi Ibn Fadlan, Al‑Masudi, Ibn Rusta, Ibn Haukal şi Istakri, cât şi bizantini, precum Constantin al VIII‑lea Porfirogenetul, în De administrando imperio. Sunt semnalate relaţii matrimoniale bizantino‑khazare. Iustinian al II‑lea (688‑695, 705‑711) se căsătoreşte cu Teodora, sora kaganului khazar. Împăratul bizantin Leon al IV‑lea Khazarul e fiul lui Constantin al IV‑lea şi al unei principese khazare.

   În anii 685‑686, khazarii supun Georgia, Armenia şi Albania cauca­ziană. Îşi exercită hegemonia asupra slavilor, maghiarilor, bulgarilor şi khabarilor. Sunt învinşi în al doilea război cu arabii (732‑737), dar consecinţele nu sunt prea grave, datorită faptului că invadatorii sunt confruntaţi cu o criză politică internă şi se retrag. Principalele centre ale puterii khazare au fost: Balandjar, Samandar, Itil, Sarkel şi portul Matorka, la Marea Azov. Cei doi suverani ai statului khazar, kagan şi beg, erau aleşi din rândul familiilor de notabili. Ei dispuneau de 25 de soţii, 50 de concubine şi un palat mobil, care purta în vârf un măr de aur. Kaganul care depăşea 40 de ani de domnie era ucis. Justiţia khazară avea o organizare insolită. Pe lângă curtea kaganului împărţeau dreptatea 7 judecători. Cîte doi rezolvau litigiile khazarilor, musulmanilor şi ale creştinilor. De vikingi, bulgari şi alţi păgâni idolatrii răspundea un singur judecător.

În anul 740, kaganul Bulan aderă la iudaism. Mulţi dintre supuşii săi se convertesc la religia mozaică. „Apostolul slavilor“, Kiril, întreprinde două misiuni (851 şi 863) pentru a‑i creştina pe khazari, dar nu are succes. Declinul imperiului de stepă dintre Marea Neagră şi Marea Caspică (numită de arabi Bahr al Khazar) începe în anul 833, în consonanţă cu ascensiunea varegilor şi presiunile pecenegilor. Statul khazarilor e distrus de cneazul kievean, Sviatoslav, în anul 965. O parte dintre supravieţuitorii dezastrului se convertesc, se pare, la islam. Bizantinii anihilează, în anul 1016, cîteva grupuri relicte de populaţie khazară, refugiate în Crimeea.

 Sursa: Ovidiu Muresan, De la antichitatea tarzie la amurgul evului mediu ( sec. IV - XIII)