Organizarea administrativa a Basarabiei intre 1818 - 1828

Perioada anilor 1818-1828 reprezintă o etapă deosebită în procesul organizării administrative a Basarabiei. În istoriografie această etapă e definite ca perioada autonomiei Basarabiei.

La 29 aprilie 1818, tarul Alexandru I a promulgat la Chisinău un nou regulament de administrare a Basarabiei cu titlul ,,Asezămânul obrazovaniei oblastei Basarabiei”. ,,…Basarabia îsi păstrează specificul său national – se afirma în rescriptul tarului - si, ca urmare, primeste o formă deosebită de administrare”.

,,Asezământul” a instituit o nouă structură administrativă a Basarabiei. Au fost delimitate strict competentele institutiilor administrative si judecătoresti ale provinciei, precum si atributiile si obligatiile functionarilor angajati în administratia locală si regională. S-a concretizat situatia păturilor sociale basarabene si a fost determinat cuantumul prestatiilor ce trebuiau îndeplinite de locuitori. A fost reglementată activitatea Oficiilor cadastrale, a vămilor si a carantinelor.

Apropierea de frontieră, numărul mare de cetăti existente aici, precum si un sir de alti factori importanti au determinat autoritătile ruse să subordoneze administratia civilă a Basarabiei administratiei militare. De aceea, în fruntea administratiei civile a regiunii a fost pus guvernatorul general militar al Podoliei, care, concomitent, era si namesnicul plenipotentiar al Basarabiei.

În Imperiul rus, la acel moment exista o delimitare strictă a populatiei în tagme sociale si de aceea locuitorii regiunii au fost divizati si ei în nouă stări sociale: clerul, nobilimea, boiernasii, mazilii, ruptasii, negustorii, tăranii, tiganii si evreii.

Clerul se bucura de toate privilegiile si drepturile obtinute conform hrisoavelor domnesti sau după ucazurile tarului. Averile bisericilor si mănăstirilor rămâneau pe veci în posesia lor si erau protejate ca si averea statului.

Nobilimea si-a păstrat privelegiile si a fost egalată în drepturi cu cea rusă. În sistemul de administrare instituit în Basarabia rolul principal îi revenea nobilimii locale. Majoritatea functiilor administrative erau ocupate de nobilii basarabeni în baza principiului eligibilitătii.

Boiernasilor le erau respectate drepturile personale, dar urmasii lor erau transferati în tagma mazililor. Mazilii si ruptasii plăteau statului un impozit numit dajdie si efectuau prestatii conform obiceiurilor locale. Au fost confirmate si drepturile rezesilor. Negustorii basarabeni au fost egalati în drepturi cu cei rusi. Tăranii si-au păstrat libertatea personală, dar si formele de dependentă economică fată de proprietarii pământurilor. Ei erau obligati să plătească statului impozit si să îndeplinească diferite corvezi. Tiganii statului plăteau la stat dajdie, iar tiganii proprietarilor particulari nu plăteau nimic si nu prestau nici o muncă de interes public. Evreii puteau face parte din tagma negustorilor sau cea a tăranilor. Evreii si tiganii nu aveau dreptul de a se angaja în serviciul de stat.

Caracterul specific al sistemului administrativ al Basarabiei în perioada examinată era determinat de instituirea Consiliul Suprem – organul suprem executiv, administrativ si judecătoresc al regiunii. De competenta sa erau ,,toate de obste pricinile obstii, adică: cele de punire la cale, împlinitoare, a haznelii si iconomicesti; asijderea pricinile de apelatie criminalicesti si de cercetări, precum si acele de giudecăti politicesti pentru orisice avere miscătoare si nemiscătoare si pentru hotărîturi de mosii”.

Consiliul Suprem era alcătuit din unsprezece membri: cinci membri numiti si sase membri alesi. Erau numiti: namesnicul, guvernatorul, viceguvernatorul, presedintii judecătoriilor penale si civile. Ceilalti membri erau alesi de nobilimea locală pe un termen de trei ani cu confirmarea namesnicului. În numărul acestora era inclus în mod obligatoriu maresalul regional al nobilimii.

Cvorumul necesar de adoptare a deciziilor în cadrul Consiliului Suprem era de sase persoane. Deciziile se adoptau cu o majoritate simplă de voturi si erau definitive. Persoanelor nemultumite de hotărârile Consiliului le-a fost oferită o posibilitate de a le ataca în Consiliul de Stat prin intermediul Ministerului justitiei sau a procurorului general.

Consiliul Suprem nu era subordonat organelor centrale rusesti. El se afla în subordinea directă a tarului. Legătura dintre tar si Consiliul Suprem era realizată prin intermediul secretarului de stat, responsabil pentru problemele Basarabiei în Consiliul de Stat.

Prin mentinerea unor particularităti locale si instituirea Consiliului Suprem - institutia supremă administrativ-judecătorească a regiunii, Basarabiei i-a fost acordat statutul de autonomie administrativă în cadrul Imperiului rus.

Sursa: Sergiu Cornea, Organizarea administrativa a Basarabiei (1812 - 1917)