Organizarea administrativa a Basarabiei intre 1812 - 1818

În primii ani de ocupatie, oficialitătile ruse, în scopul asigurării unei tranzitii temperate de la un sistem de administrare la altul, au instituit în Basarabia un regim administrativ provizoriu, care avea multe afinităti cu cel al Moldovei.

Principalul scop politic al administratiei provizorii, impus de oficialitătile rusesti, era de a convinge populatia crestină aflată sub dominatia otomană de avantajele stăpânirii rusesti, simpatia popoarelor vecine trebuind să faciliteze expansiunea Imperiului rus în Balcani.

Suportul juridic al sistemului de administrare implementat în Basarabia în primii ani de ocupatie rusească l-au constituit următoarele acte normative: ,,Constituirea administratiei provizorii în Basarabia”, ,,Instructiunile amiralului P.V.Ciceagov către S.Sturdza” si legea din 2 februarie 1813 ,,Despre instituirea a două departamente si a adunării lor comune”.

Astfel, teritoriul cuprins între râurile Prut si Nistru a fost numit de autoritătile rusesti ,,Basarabia”, extinzându-se, în mod intentionat, numele propriu doar părtii de Sud-Est a Moldovei. Motivul care a determinat extinderea toponimului ,,Basarabia” asupra teritoriului anexat este de natură politică. Rusia a încercat să acrediteze idea existentei unei tări distincte – Basarabia, deosebită de Moldova propriu-zisă.

Autoritătile provinciale au fost divizate în civile si militare. Autoritătile si institutiile civile erau conduse de guvernatorul civil, iar trupele militare si garnizoanele cetătilor se aflau în subordinea comandantului militar al Basarabiei.

Particularitatea principală a noii organizări administrative consta în faptul că guvernatorul civil si comandantul militar al regiunii se aflau în subordinea directă a comandantului armatei dunărene, care era reprezentantul administratiei centrale în regiune si prin intermediul căruia se lua legătura cu guvernul central si tarul.

Guvernatorul civil se situa în fruntea administratiei provinciale. În exercitarea atributiilor era ajutat de cancelaria sa. Guvernatorul civil avea prerogativa de a selecta si numi consilierii în Cancelaria administratiei civile si functionarii cancelariei sale. Tot el numea ispravnicii în tinuturi. Ispravnici puteau fi numiti numai moldovenii care au jurat credintă Rusiei sau rusii. Persoanele stabilite cu traiul în regiune si care nu aduseseră cu dânsii nici o proprietate erau considerati străini. Industria, stiinta si arta, capitalurile bănesti, cresterea vitelor si alte activităti social - utile permiteau  dobândirea cetăteniei ruse. Obtinerea cetăteniei se confirma prin jurământul de credintă fată de Rusia. De competenta sa tinea si eliberarea pasapoartelor si documentelor de călătorie. Învătământul public, de asemeni, trebuia să constituie obiectul atentiei sale.

      Comandantul militar era obligat, la cererea guvernatorului civil, să-i pună la dispozitie unităti militare pentru necesitătile administrării regiunii si în caz de situatii exceptionale. Pentru asigurarea ordinii publice în orasul său de resedintă, guvernatorul civil putea forma, provizoriu, detasamente ale străjii populare.

Se prevedea ca guvernatorul civil să elaboreze si să prezinte proiectele de constituire a institutiilor judecătoresti si administrative în regiune si să determine ce înlesniri pot fi acordate locuitorilor regiunii.

Cu atributii executive a fost investită Cancelaria administratiei civile, care era alcătuită din două departamente. Primul departament se ocupa de problemele de legislatie, judecătoresti, politie si învătământ. Al doilea – de statistică, populatie, venituri, vămi, comert si industrie.

La 2 februarie 1813, intră în vigoare un nou act normativ referitor la administrarea Basarabiei, conform căruia Cancelaria administratiei civile a fost reorganizată în Guvernul regional al Basarabiei.

Guvernul era alcătuit din două departamente si din adunarea lor comună.

În adunarea comună a departamentelor erau convocati toti consilierii din ambele departamente. Presedinte al adunării comune a departamentelor era guvernatorul civil. Adunarea comună a departamentelor avea următoarele competente: a)examina si adopta deciziile definitive în chestiunile venite în apel de la departamente; b)examina chestiunile propuse de guvernatorul civil. Deciziile în cadrul adunării comune a departamentului erau adoptate cu o majoritate simplă de voturi.

Primul departament era alcătuit din trei directii: prima – pentru examinarea litigiilor civile; a doua – pentru cazurile penale si anchetă; a treia – pentru supravegherea politiei. În cadrul primului departament activau următorii functionari: în prima directie – patru consilieri numiti dintre boierii locali, un expeditor, un traducător, un sef de birou si patru grefieri; în a doua directie – trei consilieri moldoveni, un consilier - ofiter superior rus, un expeditor, un traducător si trei grefieri; în a treia directie – un consilier rus, un expeditor si doi grefieri.

Cel de-al doilea departament, ca si primul, se diviza în trei directii:

Prima directie – se ocupa de statistică si era obligată să ,,cerceteze adevărata stare a populatiei, starea proprietătii funciare, a terenurilor ce pot trece în proprietatea statului si a altor proprietăti a statului, să acumuleze informatii despre foloasele ce le poate aduce regiunea statului si de asemenea să se ocupe de descrierea istorică, geografică si topografică a regiunii.

A doua directie – gestiona finantele regiunii, de resortul său fiind colectarea impozitelor, evaluarea veniturilor si cheltuielilor regiunii, concesiunile, lucrările de antrepriză, statiile de postă, prestatiile locuitorilor fată de stat. Trimestrial era prezentat adunării comune a departamentului un raport despre veniturile si cheltuielile regiunii;

A treia directie – supraveghea dezvoltarea industriei si a comertului.

        Sistemul administrativ constituit de autoritătile ruse prin structura sa, continua să aibă o anumită similitudine cu institutiile administrative ale Moldovei. A fost asigurată si predominarea numerică a boierimii locale în institutiile administrative. În adunarea comună a departamentelor raportul dintre functionarii locali si cei rusi era de sapte la cinci, dar cele mai importante posturi apartineau, totusi, functionarilor rusi.

Au fost mentinute institutiile administrative de nivel local si vechea divizare administrativ-teritorială în tinuturi, care, initial, erau în număr de 12. Au fost păstrate si vechile denumiri ale tinuturilor, cu toate că tinutul Iasi, de exemplu, reprezenta doar o parte din vechiul tinut a cărei resedintă rămase dincolo de Prut.

Pe parcursul anului 1813 divizarea administrativ-teritorială a Basarabiei a suferit modificări. Numărul tinuturilor a fost redus la nouă:1) Orhei, 2) Hotin, 3) Soroca, 4) Iasi, 5) Bender, 6) Hotărniceni, 7) Codru, 8) Greceni, 9) Tomarov.

Tinuturile continuau să fie administrate de către ispravnici. Ispravnicii, conform legilor locale, erau numiti pe un termen de un an si îndeplineau atributii: fiscale, administrative, judecătoresti si politienesti. În activitatea lor ei se conduceau de legile si obiceiurile locale. Toate problemele si litigiile civile erau examinate de ispravnic unipersonal si de regulă, în mod verbal.

Sursa: Sergiu Cornea, Organizarea administrativa a Basarabiei (1812 - 1917)