Organizarea judecatoreasca in timpul domniei lui Cuza

Conventia de la Paris a stabilit înfiintarea unei Înalte Curti de Casatie si Justitie, comună ambelor Principate, care urma să îsi aibă sediul la Focsani. Curtea urma să fie instanta unică înaintea căreia puteau fi atacate cu apel hotărârile date de instantele inferioare.

În acelasi timp, Curtea era competentă să exercite dreptul de control si de actiune disciplinară împotriva curtilor de apel si a tribunalelor din Principate si avea dreptul de jurisdictie exclusivă asupra propriilor membri în pricini penale.

Curtea urma să functioneze si ca Înaltă Curte de Justitie, ceea ce însemna că ea urma să judece plângerile formulate împotriva ministrilor de către Domn sau de către Adunarea Electivă, judecata urmând a se face fără drept de apel.

Magistratii erau numiti de către Domn, dar, pentru început, numai membrii Înaltei Curti de Casatie si Justitie erau declarati inamovibili. Numirea si avansarea magistratilor urmau să fie reglementate printr-o lege specială ulterioară.

După introducerea Statutului Dezvoltător, prevederile constitutionale privitoare la puterea judecătorească au rămas neschimbate. Aceasta era exercitată mai departe de către magistrati numiti de către Domn, având în frunte Înalta Curte de Casatie si Justitie. In baza Statutului, în august 1865, a fost adoptată prima Lege pentru organizarea judecătorească. Prin intermediul acesteia, s-a stabilit faptul că justitia va fi exercitată de judecătorii de plasă, tribunale judetene, curti de jurati (în materii criminale), curti de apel si de Curtea de Casatie. Legea din 1865 mentinea inamovibilitatea magistratilor de la Înalta Curte de Casatie si Justitie si prevedea posibilitatea extinderii treptate a inamovibilitătii la magistratii de la curtile de apel si tribunale, în măsura în care posturile respective urmau a fi ocupate de juristi competenti.

 Sursa: Curs istoria dreptului romanesc Universitatea “Dunărea de Jos”