Anglia in timpul Protectoratului - 1653–1659

-
Oliver Cromwell a acceptat titlul de Lord Protector pentru că, in trecut acesta fusese asociat cu cel de regent pe timpul minoratului regilor. Bazele juridice ale Protectoratului au fost stabilite prin „Instrumentul de guvernare”, elaborat de generalul John Lambert. Documentul făcea o judicioasă repartizare a puterilor in stat. Puterea legislativă o deţinea Parlamentul unicameral, ales la fiecare trei ani. El reunea 400 de englezi, şi câte 30 de irlandezi, respectiv scoţieni, ceea ce reprezenta contopirea deplină a celor trei state. Executivul era atribuit Protectorului şi unui Consiliu de Stat a căror membri (şapte ofiţeri şi opt civili) erau inamovibili. Lordul Protector deţinea însă puterea reală, având dreptul de a conduce prin ordonanţe cu rol de legi.
În anii Protectoratului au fost convocate două Parlamente, în 1654, respectiv 1656 însă, pentru că nu se arătau suficient de docile acestea au fost dizolvate. Deşi a refuzat titlul de rege, Cromwell a condus ţara ca un adevărat dictator militar. El a persecutat sectele radicale precum „Societatea Prietenilor” şi „A cincia Împărăţie”, a împărţit ţara în 12 districte militare conduse de generali, a introdus cenzura. Pe de altă parte, Cromwell a reînviat flota engleză, a introdus ordinea în Anglia şi a căutat să rezolve problemele financiare. În urma unui conflict cu Parlamentul, generat de reînfiinţarea Camerei Lorzilor, a dizolvat legislativul în 1658 şi nu a mai apelat la el. Câteva luni mai târziu, Oliver Cromwell murea lăsând Anglia fiului său, Richard Cromwell.
 In 1659, Richard Cromwell, un pasionat de pictură, a părăsit ţara stabilindu-se in Franţa, incapabil să o guverneze, iar generalii Monk şi Lambert au preluat puterea. „Un bătrânel ordonat cu o înfăţişare cât se poate de blândă” va reveni în Anglia la 1690, pentru a muri la 1712, alături de familia sa.
În 1654, a fost semnat Tratatul de alianţă cu Suedia şi Danemarca, act ce deschidea Angliei, comerţul prin strâmtoarea Sund, în Marea Baltică. În acelaşi timp, prin Tratatul cu Portugalia, Anglia începea să submineze economia acestei ţări. Un an mai târziu, în 1655, prin Tratatul cu Franţa, englezii primeau portul Dunkerque. Între 1655-1659 s-a desfăşurat al doilea război naval anglo-olandez, câştigat după Bătălia celor patru zile, tot de Anglia.

 

Sursa: Radu Florian Bruja, Curs istorie moderna universala

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cauzele instaurarii regimului fanariot

-
Se consideră că epoca fanariotă, în Moldova, începe în anul 1711, iar în Ţara Românească, în anul 1716. În ce priveşte cauzele instaurării acestui regim, de asemenea, s-au dat explicaţii diferite. Unii istorici au afirmat că principala cauză a introducerii acestui regim de către otomani a fost neîncrederea în domnii locali, în boierimea locală, care se ridica la luptă pentru înlăturarea suzeranităţii otomane. Alţii au afirmat că principala cauză a constat în faptul că datorită condiţiilor vitrege, boierimea locală s-a ruinat şi, ducând lipsă de bani, ea nu mai putea participa la lupta din Istanbul pentru scaunul domnesc, care era din ce în ce mai scump. Nimicirea dinastiilor domnitoare din cele două ţări româneşti au acutizat la maximum raporturile dintre diferitele partide boiereşti, fiecare străduindu-se să înainteze candidatul ei la domnie dintre boierii pământeni, evident, partida „turcofilă” fiind favorizată în această competiţie de Poartă. Atunci când şi această formă
Citiți mai multe

Campania otomană din anul 1538 şi consecinţele ei pentru Moldova

-
Anul 1538 a fost fatal pentru domnia lui Petru Rareş. Domnul Moldovei nu lasă nepedepsită campania poloneză din Moldova din anul precedent şi, în luna ianuarie, oastea moldoveană (circa 20 000 oşteni) intra în Polonia unde nimiceşte, practic, toată armata apărării curente (circa 2 000 oşteni). Încercarea polonezilor de a-l pedepsi pe Rareş suferă eşec: în februarie 1538, o nouă oaste poloneză este zdrobită pe Siret. În aceste condiţii, regele Sigismund apelează la Poartă. Solul polon Erasmus de Kretkow, sosit la Constantinopol în mai 1538, cerea ca sultanul "să numească in locul lui (a lui Petru Rareş) un alt om din neamul său în fruntea Valahiei, provincia sa tributară". Este prima solicitare de acest fel a regelui polon. Prin ea, Sigismund revine la planul otoman propus polonilor în 1533, dar refuzat atunci. Prin această cerere polonezii dau frîu liber acţiunilor otomanilor în Moldova, acceptă ca sultanul să numească domn în Moldova, ceea ce a afectat serios statutu
Citiți mai multe

Politica interna a lui Stefan cel Mare

-
   Preocuparea dominantă a domniei lui Ştefan a fost emanciparea Moldovei de sub stăpânirea străină. Dar lupta pentru independenţă, pentru a avea şanse de reuşită, presupunea un stat puternic, eliberat de tutela marii boierimi; şi, în acţiunea domnului efortul de centralizare a statului şi progresiva sa afirmare pe plan internaţional au fost indisolubil legate.     Statul era în primul rând domnia; de la primele sale acţiuni şi până la cele din urmă, Ştefan a desfăşurat un efort neabătut pentru consolidarea puterii domneşti. Abia înscăunat în 1457, după ce a încercat să obţină prin negocieri recunoaşterea sa de către coroana polonă şi, în acelaşi timp, izgonirea din Polonia a domnului fugar, Ştefan smulge concesiile urmărite prin expediţii militare în regatul vecin. La capătul domniei, în 1504, pentru a frânge rezistenţa unei părţi a boierimii şi pentru a-l impune ca succesor pe fiul său Bogdan, pe care-l considera cel mai apt să-i continue opera, Ştefan se ridică de pe patul de m
Citiți mai multe