Modele teoretice ale integrării europene

Federalismul – a cunoscut o puternică afirmare în primii ani postbelici. În anul 1948 a avut loc la Haga primul congres al mişcărilor federaliste europene. Au participat circa 1 000 de delegaţi din 19 state. Aceştia au adoptat o rezoluţie politică prin care s-a cerut constituirea unui organism politic european căruia statele europene trebuiau să îi cedeze o parte din suveranitate. Noul organism politic european ar fi trebuit să includă convocarea unei Adunări parlamentare, a unei Curţi de Justiţie, şi să elaboreze o Cartă a drepturilor omului. Federalismul era înţeles ca o alternativă pacifistă la statul – naţiune, prin care se urmărea mai buna gestionare a rivalităţile istorice ce au permis declanşarea celor două războaie mondiale. Curentele federaliste au comis eroarea de a prefigura unificarea europeană după modelul statelor federale americane sau germane, fără a înţelege că trebuia căutat un model diferit care să ia în calcul realitatea statelor – naţiune din Europa, tradiţiile, instituţiile şi culturile lor specifice.

Funcţionalismul – a fost un curent ce a susţinut necesitatea unităţii europene şi care s-a caracterizat prin două şcoli de gândire cu strategii diferite. Funcţionalismul gradualist al cărui fond de idei a fost creat de economistul roman David Mitromy şi funcţionalismul integrării sectoriale având ca principal teoretician pe Jean Monnet. S-a impus şcoala reprezentată de Jean Monnet. Conform acestei abordări, integrarea era un proces de interdependenţă cu caracter politic şi funcţional care se baza pe două condiţii. Prima dintre ele postula că integrarea anumitor sectoare economice precum cărbunele şi oţelul conducea, în mod firesc, la integrarea funcţională în sistem a altor sectoare, spre exemplu: transporturile. Astfel, sectoarele economice integrate exercitau o presiune pentru extinderea integrării şi asupra altor sectoare. Cea de a doua condiţie considera că integrarea economică atrăgea după sine şi integrarea politică. Se considera că gestionarea procesului de integrare economică era eficientă doar la nivel supranaţional.

 Sursa: Ioan Chiper, Curs istorie contemporana universala