Revolta poloneză și ascensiunea Solidarității (1970–1990): drumul spre prăbușirea comunismului în Europa de Est

În anii ’70, Polonia a devenit scena unor mișcări sociale fără precedent în blocul estic. Creșterea prețurilor la alimente și bunuri de consum a declanșat, în 1970, un val de demonstrații și greve ale muncitorilor, marcând începutul unei confruntări de lungă durată între societatea poloneză și regimul comunist.

🔥 1970–1976: primele revolte și apariția opoziției organizate

Nemulțumirile economice au alimentat ostilitatea față de autorități, iar în 1976 a fost creat Comitetul pentru Apărarea Muncitorilor (KOR) – prima organizație sindicală independentă din Polonia comunistă. KOR a devenit nucleul viitoarei opoziții democratice.

⚓ 1980: Gdańsk – scânteia care a aprins întreaga țară

În vara anului 1980, muncitorii de pe șantierul naval din Gdańsk au declanșat o grevă istorică. Mișcarea s-a extins rapid în toate orașele de pe coasta Mării Baltice, transformându-se într-o revoltă națională.

Revendicările muncitorilor vizau:

• dreptul la grevă,

• legalizarea sindicatelor independente,

• îmbunătățirea condițiilor de viață,

• reforme politice reale.

La 31 august 1980, guvernul a cedat și a semnat acordul cu Solidarność (Solidaritatea) – prima organizație sindicală liberă dintr-o țară comunistă.

În câteva luni, Solidaritatea a ajuns la 10 milioane de membri, iar liderul ei, Lech Wałęsa, a devenit simbolul luptei pentru libertate.

🪖 1981: legea marțială și represiunea

Sub presiunea Moscovei, generalul Wojciech Jaruzelski a instaurat legea marțială la 13 decembrie 1981:

• Solidaritatea a fost interzisă,

• liderii opoziției au fost arestați,

• Lech Wałęsa a fost închis timp de aproape un an.

În 1983, Wałęsa a primit Premiul Nobel pentru Pace, devenind o figură globală a rezistenței anticomuniste.

🧩 1988–1989: negocierile de la Masa Rotundă

Criza economică profundă a forțat regimul să negocieze cu opoziția. În 1988 au început discuțiile dintre guvern și Solidaritatea, finalizate la 5 aprilie 1989 printr-un Contract Social istoric.

Acesta prevedea:

• reintroducerea Senatului,

• crearea funcției de președinte al republicii,

• organizarea de alegeri libere.

A fost prima fisură majoră în sistemul comunist impus de Moscova în Europa de Est.

🗳️ Iunie 1989: victoria Solidarității și începutul tranziției

La alegerile din iunie 1989, Solidaritatea a câștigat aproape toate locurile disponibile. Jaruzelski a fost ales președinte, dar puterea reală trecea în mâinile opoziției.

La 19 august 1989, s-a format primul guvern necomunist din blocul estic, condus de Tadeusz Mazowiecki.

🏛️ 1989–1990: sfârșitul comunismului în Polonia

Reformele au fost rapide și radicale:

• 29 decembrie 1989 – Parlamentul abolește rolul conducător al Partidului Comunist și restabilește numele de Republica Polonă.

• Partidul Comunist se autodizolvă în 1990.

• 9 decembrie 1990 – Lech Wałęsa este ales președinte al Poloniei.

Polonia devenea astfel prima țară din Europa de Est care reușea o tranziție pașnică de la comunism la democrație.

 Sursa: Ioan Chiper, Curs istorie contemporana universala