Congresul de la Viena

Şedinţele oficiale ale congresului au început la 1 noiembrie 1814 şi s-au terminat cu câteva zile înaintea bătăliei de la Waterloo (iunie 1815), prin adoptarea Actului final, hotărârile fiind grăbite de întoarcerea lui Napoleon în Franţa.

În ianuarie 1815, se ajunge la un acord secret între Anglia, Austria, Franţa îndreptat împotriva Rusiei şi Prusiei. Fuga lui Napoleon de pe insula Elba şi restabilirea Imperiului a oprit probabil declanşarea unui război între aliaţi, iar disensiunile au fost uitate pe moment, datorită panicii create prin întoarcerea acestuia. Este cazul să amintim faptul că ţarul Alexandru I al Rusiei a aflat de trădarea aliaţilor săi (Austria, Anglia) chiar de la Napoleon, care i-a trimis tratatul secret din 3 ianuarie 1815, între Anglia, Austria şi Franţa, pe care-1 găsise în sertarul regelui Ludovic al XVIII-lea, pe care acesta îl uitase, părăsind în grabă palatul.

Martorii ruşi consemnează momentul când ţarul, primindu-1 pe Metternich care-i solicitase ajutorul de a salva Europa de furia lui Napoleon, fără a rosti un cuvânt, i-a întins cancelarului austriac rodul secret al activităţii sale diplomatice de culise.

Dintre două rele, ţarul a ales colaborarea cu Austria, teama de Napoleon fiind mult mai puternică. Şi, astfel, coaliţia a reuşit să-1 înfrângă din nou pe Bonaparte - de data aceasta la Waterloo -, iar Bourbonii să revină în Franţa.

Primele articole ale Tratatului de la Viena se refereau la Polonia care, după cum se ştie, dispăruse ca stat (1795), împărţită între Rusia, Austria şi Prusia, din 1813 având şi trupe ruseşti în cea mai mare parte a celor trei tronsoane. Aceste teritorii vor fi incluse la Imperiul rus, care îi va acorda o constituţie şi a administraţie distinctă (art.1).

Polonezii, supuşi respectiv ai Rusiei, Austriei şi Prusiei, vor obţine o reprezentanţă şi instituţii naţionale, organizate după sistemul de existenţă politică pe care fiecare din guvernele cărora aparţin va socoti nimerit şi cuvenit de a i-1 acorda.  Din toată Polonia, rămânea liber oraşul Cracovia, „independent şi strict natural, sub protecţia Rusiei, Austriei şi Prusiei” (art.6). Oraşul liber al Cracoviei urma să aibă o constituţie proprie, o academie şi sediul unui episcopat catolic (art.10); de asemenea, se prevedea că nu va putea fi introdusă aici nici o forţă armată în oraşul liber al Cracoviei şi teritoriul înconjurător pe care îl posedă (art.9).

Congresul a stabilit că o parte din posesiunile Saxoniei vor fi cedate Prusiei (art.15); de asemenea, Austria ceda ducatul Lusacca în favoarea Prusiei (art.18), iar regele Angliei renunţa la titlul de elector al Sfântului Imperiu, pentru cel de rege al Hanovrei.

 Totodată, Prusia ceda o serie de teritorii din Hanovra în favoarea casei regale engleze (art.26). Congresul a acordat atenţie majoră Confederaţiei Germane, unde Mettemich urmărea ca Austria să joace un rol preponderent. Se făcea precizarea că alături de statele germane şi oraşele libere (Llibeck, Frankfurt, Bremen, Hamburg), să facă parte din Confederaţie împăratul Austriei şi regii Prusiei, Danemarcei şi Ţărilor de Jos. Austria şi Prusia, pentru toate posesiunile lor care aparţinuseră Imperiului german, Danemarca pentru că poseda ducatul de Holstein şi ţările de Jos pentru ducatul de Luxemburg (art.53).Scopul Confederaţiei era menţinerea siguranţei externe şi interne; membrii ei erau egali în drepturi (art.55); toate problemele majore erau încredinţate unei Diete federative, prezidată de către Austria(art.57).

Când avea de luat hotărâri, Dieta se constituia în Adunare Generală, iar distribuţia voturilor (total 69) se făcea pe baza statelor individuale, unde Austria, Prusia, Saxonia, Bavaria, Hanovra şi Wurtemburgul aveau fiecare câte patru voturi, Baden, Hessa, Holstein, Luxemburg, câte trei, Brunswick, Nassau şi Mecklemburg-Schwerin - câte două, iar restul - câte un vot (art.58).

Fostele Provincii Unite ale Ţărilor de Jos, ca şi fostele provincii belgiene - urmau să formeze un singur stat (regatul Ţărilor de Jos), condus de un principe din dinastia Orania - Nassau, sudură care s-a dovedit a fi ineficientă, prin separarea lor în 1830, în urma izbucnirii revoluţiei. În legătură cu Elveţia, congresul stabilea integritatea celor 19 cantoane, aşa cum hotărâse Convenţia lor, pe baza hotărârilor din decembrie 1813. În plus, forumul de la Viena ridica numărul cantoanelor la 22, prin unirea ţinutului Valais, a teritoriului Genevei şi principatului Neuchatel la Confederaţie (art.74 şi 75).  Revenind la hotărârile Congresului de la Viena, articolele 86-104 se refereau la teritoriile italiene, care rămâneau pe mai departe fărâmiţate şi, în cea mai mare parte, fie ocupate direct, fie subordonate Austriei.

Spania apărea la Congresul de la Viena cu un prestigiu evident. Pentru prima dată, valuri de simpatie se îndreptau spre Spania, ţară care în trecut era cunoscută prin fărădelegile Inchiziţiei, a măcelurilor din ţările de Jos şi din America. De asemenea, era în graţiile Angliei, cu care iscălise un tratat de alianţă (1809), ca şi cu Rusia (1812). Totuşi, datorită instrucţiunilor contradictorii care soseau de la Madrid, cât şi faptului că delegaţii Spaniei veneau în contact cu diplomaţi mult mai pricepuţi şi versaţi, interesele ei nu au fost satisfăcute, Spania neiscălind Actul final, deşi participa în calitate de partener principal. Va subscrie Actul final de la Viena, în mai 1817, iar peste o lună va adera la Sfânta Alianţă.

Se hotăra ca statele care compun fosta Republică Genova se anexează pentru totdeauna statelor Majestăţii Sale regelui Sardiniei, care le va poseda în deplină proprietate, suveranitate şi ereditate.

Congresul de la Viena a avut meritul a instaurat pacea pe continentul european şi a fost o operă de lungă durată, care a supravieţuit în principal până la 1870-1871 şi chiar până la primul război mondial. Desigur, faţă de brigandajul secolelor trecute, a fost inaugurată era dialogurilor între state, iniţial, între marile puteri, continuat la Paris (1856) şi Berlin (1878), dar unde tot mai mult sunt luate în consideraţie doleanţele legitime ale naţiunilor, indiferent de cifra numerică. De asemenea, Congresul de la Viena a stabilit pentru prima oară norme precise de funcţionare a personalului diplomatic, lucru ce va facilita activitatea acestora în statele în care erau acreditaţi.

 Sursa:  Curs Introducere in istoria moderna universala ( 1648 - 1918)