Colonii

 Această categorie socială este cunoscută sub numele general de coloni, tributarii sau specifice aldii şi aldiones, ultimul folosit mai ales în izvoarele longobarde. Juridic liberi ca persoană (ingenui), ei continuau să fie legaţi, ca şi în secolele IV-V, de lotul de pământ pe care-l deţineau de la proprietar, fiind astfel, de fapt, semiliberi. Pentru lotul pe care-l deţineau (colonica), ei datorau proprietarului redevenţe din recolte şi uneori bani şi prestaţii în muncă.

          Instituţia colonatului îşi are originea în antichitate; în Imperiul Roman colonul era un cultivator agricol legat de pământul pe care îl avea cu drept de moştenire şi pe care-l cultiva în schimbul livrării unor produse şi al unui impozit personal. Colonii Evului Mediu, la fel ca cei din perioada romană, nu puteau părăsi acest lot, nici să-l vândă, nu se puteau căsători decât cu permisiunea seniorului, nu se puteau căsători în afara senioriei, nu le era interzisă căsătoria cu o femeie liberă, dar nici nu era prea uşor acceptată de senior şi, la fel ca şi sclavul, nu erau scutiţi de pedepse corporale. În relaţiile sale cu statul, colonul avea, în schimb, o poziţie juridică net superioară sclavului: putea apela la o instanţă judecătorească, putea să intenteze proces, putea să depună mărtuire într-un proces, era supus obligaţiei serviciului militar şi presta jurământ de credinţă suveranului. În raporturile sale cu proprietarul, colonul avea obligaţia să-şi cultive lotul dat, fără să poată fi obligat la alte obligaţii decât cele prevăzute de dreptul cutumiar.

 Sursa: Zeno Karl Pinter, Ioan Marian Tiplic, Europa si Orientul Apropiat in Evul Mediu