Cucerirea Italiei de catre ostrogoti

Din anul 471 este cunoscut drept conducător al acestor ostrogoţi din Peninsula Balcanică amalianul Teodoric, care şi-a petrecut copilăria ca ostatec la curtea imperială din Constantinopol, bucurându-se de o aleasă educaţie romană. La fel ca în Apus, în această perioadă armata Imperiului Roman de Răsărit era dominată de elemente germanice, fracţiunea cea mai puternică fiind cea comandată de către un şef militar numit Teuderic-Strabo, aşezat cu grupul său în Tracia ca federat. Acest grup germanic a fost folosit iniţial de către guvernanţii de la Constantinopol împotriva ostrogoţilor lui Teodoric, scutind astfel pentru început imperiul de ameninţarea tânărului rege amalian.

După moartea lui Teuderic-Strabo, coeziunea şi implicit puterea fracţiunii

sale scade ameninţarea ostrogotă devenind din nou acută. Astfel, curtea de la Constantinopol încearcă să cumpere bunăvoinţa lui Teodoric prin acordarea de privilegii şi titluri înalte. În anul 484, amalianul Teodoric este numit „magister militum” al armatei imperiale şi i se conferă titlul de consul roman. Se pare însă că aceste titluri nu l-au impresionat pe ambiţiosul rege ostrogot, care încă în acelaşi an îşi pune în mişcare armata îndreptându-se spre Constantinopol. Doar după lungi tratative şi după intervenţia surorii sale, ce locuia în capitala Imperiului Roman de Răsărit, Teodoric se retrage din faţa oraşului. Pentru a scăpa de permanenta ameninţare ostrogotă, abila diplomaţie constantinopolitană reuşeşte să îndrepte atenţia lui Teodoric spre Italia, însărcinându-l să pornească, în calitatea sa de consul roman, război împotriva uzurpatorului Odoacru şi să restabilească în numele împăratului răsăritean ordinea şi legitimitatea în părţile apusene ale imperiului. Mirajul Italiei îl determină pe Teodoric să treacă în luna august a anului 489 în peninsulă şi să obţină o lună mai târziu o răsunătoare victorie în apropiere de Verona. Dar Odoacru nu capitulează şi războiul începe să devină unul de durată şi de uzură, cu victorii schimbătoare de ambele părţi. Abia în anul 492 Odoacru este încercuit în zona din jurul capitalei şi apoi asediat în Ravena. Este aşa-numitul „război al corbilor”. În luna februarie a anului 493, prin mijlocirea arhiepiscopului de Ravena, încep negocierile de pace şi se stabileşte un condominiu între Teodoric şi Odoacru. Dar la numai câteva zile după acest act, Teodoric îl ucide pe Odoacru punând astfel capăt scurtului condominiu şi devenind singur stăpânitor al Italiei, recunoscut imediat ca rege, nu numai de germanici, ci de întreaga populaţie a peninsulei.

În anul 497, împăratul Anastasie şi curia din Constantinopol îl recunoaşte la rândul ei pe regele ostrogot ca suveran al Italiei, cu titlul de patriciu şi commandant suprem al armatei, iar doi ani mai târziu noul stăpân îşi va face intrarea triumfală în Roma.

În general perioada guvernării lui Teodoric în Italia este considerată ca o epocă de echilibru între elementul germanic şi cel romanic. El rezervă aristocraţiei ostrogote rolul predominant în conducerea statului şi războinicilor săi atribuţiunile militare, dar nu desfiinţează aparatul administrativ roman şi colaborează cu Senatul şi patricienii romani, de a căror servicii se foloseşte, în special, în domeniul relaţiilor diplomatice. Pentru împărţirea pământurilor va constitui o comisie mixtă romano-germanică pusă sub conducerea senatorului Liberius, iar înalte funcţii în aparatul administrativ vor deţine senatorii Boethius, Symmachus sau Cassiodorus Senator.

În planul politicii externe Teodoric a fost foarte activ, încercând introducerea unui sistem ce va fi urmat de-a lungul Evului Mediu de numeroase capete încoronate: respectiv încheierea unor tratate bazate pe alianţe matrimoniale, prin care se încerca constituirea unei puternice alianţe germanice pe plan european. Această politică a dat roade în numeroase cazuri, dar a generat şi conflicte, aşa ca în cazul vandalilor, cărora Teodoric a fost nevoit să le declare război, după ce regele acestora o repudiase pe soţia sa ostrogotă, lăsând-o să moară în temniţă. Ostrogoţii nu au mai apucat însă să răzbune moartea prinţesei lor, pentru că în anul 526 Teodoric se stinge găsindu-şi odihna de veci în maosoleul ridicat încă în timpul vieţii sale la Ravena, devenit celebru datorită cupolei sale realizate dintr-un monolit imens şi considerat prima construcţie monumentală germanică.

 Sursa: Zeno Karl Pinter, Ioan Marian Tiplic, Europa si Orientul Apropiat in Evul Mediu