Istorie

Din anul 471 este cunoscut drept conducător al acestor ostrogoţi din Peninsula Balcanică amalianul Teodoric, care şi-a petrecut copilăria ca ostatec la curtea imperială din Constantinopol, bucurându-se de o aleasă educaţie romană. La fel ca în Apus, în această perioadă armata Imperiului Roman de Răsărit era dominată de elemente germanice, fracţiunea cea mai puternică fiind cea comandată de către un şef militar numit Teuderic-Strabo, aşezat cu grupul său în Tracia ca federat. Acest grup germanic a fost folosit iniţial de către guvernanţii de la Constantinopol împotriva ostrogoţilor lui Teodoric, scutind astfel pentru început imperiul de ameninţarea tânărului rege amalian. După moartea lui Teuderic-Strabo, coeziunea şi implicit puterea fracţiunii sale scade ameninţarea ostrogotă devenind din nou acută. Astfel, curtea de la Constantinopol încearcă să cumpere bunăvoinţa lui Teodoric prin acordarea de privilegii şi titluri înalte. În anul 484, amalianul Teodoric este numit „magi...

    Nici un eveniment din primele secole ale mileniului al II-lea nu a lăsat o impresie atât de covârşitoare asupra contemporanilor şi nu a avut urmări aşa de profunde asupra destinului istoric al popoarelor din Europa Răsăriteană precum marea invazie mongolă. Ideea de imperiu universal sub dominaţie mongolă a inspirat şi programul de cuceriri cu adevărat universal elaborat de Ginghis-han şi urmărit cu tenacitate de el însuşi şi de succesorii săi imediaţi, Ögödai, Güyük, Möngke şi Kubilai. Cucerirea s-a desfăşurat atât în direcţia popoarelor din stepă şi taiga, cât şi în direcţia civilizaţiilor sedentare: chineză, islamică şi creştină. Instrumentul prin excelenţă al cuceriri a fost oastea mongolă, care şi-a desăvârşit organizarea în urma kuriltaiului din 1206. O contribuţie însemnată la succesele militare a avut excelentul sistem de informare organizat de mongoli; toate campaniile întreprinse de ei erau precedate de vaste acţiuni de investigare a realităţilor...

In această perioadă s-a dispus organizarea administraţiei locale, noua reglementare au menţinut judeţul şi comuna ca unităţi administrative cu personalitate juridică. Comunele se împărţeau în două categorii: rurale (se puteau forma din unul sau mai multe sate) şi urbane (fiind centre de populaţie recunoscute ca atare prin lege). Au existat şi plăşi, ca simple unităţi de control stabilite de Ministerul de Interne după consultarea consiliului judeţean. Plasa a fost condusă de un prim-pretor având rolul de a informa pe prefect de evenimentele din comună şi a lua toate măsurile care se impun pentru menţinerea autorităţii statale pe plan local. În fruntea judeţului s-a menţinut încontinuare prefectul, cu atribuţii sporite faţă de perioada anterioară. Pe lângă prefect a fost creat un organ ajutător denumit Consiliul de prefectură, la început ca organ consultativ, ulterior transformat în organ administrativ. Începând cu anul 1923 în viaţa administrativă locală a fost înfiinţat St...

Este denumită după descoperirile făcute într-o peşteră de lângă Viena. Aria sa de răspândire este imensă, din Cehia, Slovacia şi Austria de Jos, până în vestul ţării noastre, în Crişana şi Banat şi din sudul Poloniei până în nordul Serbiei şi Croaţiei. Originea sa este destul de controversată, dar pare a se afla în fondul eneolitic din bazinul Dunării Mijlocii, peste care s-au suprapus influenţe nord-estice. Influenţele sudice se vădesc în predilecţia pentru utilizarea canelurilor la decorarea ceramicii. Aşezările culturii Baden sunt situate pe orice formă de relief, fiind atât fortificate cât şi deschise, având, de regulă, o durată scurtă. Economia era agro-paetorală ,,,cu predominanţa păstoritului. Ritul funerar practicat, era atât înhumaţia cât şi incineraţia, ambele cu ritualuri extrem de diferite, ceea ce denotă caracterul extrem de eterogen al populaţiei. Prezenţa incineraţiei cu depunerea oaselor în urne prefigurează naşterea aşa numitelor culturi ale câmpurilor cu urne...

Un alt impediment la încheierea căsătoriei era doliul. Căsătoriile erau oprite în perioada de doliu. Conform canoanelor bisericeşti, „soţia văduvă este îndatorată să aştepte <să treacă> timpul de doliu”. Fiecare femeie văduvă era obligată să respecte o perioadă de doliu de cel puţin un an înainte de a se putea căsători din nou. Dacă nu respecta această condiţie, atunci pierdea toată averea rămasă de la soţul decedat. După un an, femeia avea drept să se recăsătorească şi atunci nu pierdea zestrea. Pentru a încheia următoarea căsătorie, femeia trebuia să respecte un şir de condiţii, care se refereau numai la femei. În pravile nu se spune nimic în privinţa bărbaţilor, în mod special cum trebuiau să se comporte văduvii în perioada de doliu şi cât dura perioada de doliu pentru ei. Se specificau numai obligaţiile femeilor: „Iar <femeia> care se va căsători înainte de a se fi împlinit un an de la moartea soţului este lovită de infamie şi nici nu poate să dea celui de al...