Patrunderea varegilor in estul Europei

Invaziile în direcţia estică au fost opera suedezilor - care din secolul al VIII-lea aveau un stat unitar şi puternic – cunoscuţi sub numele de varegi. Suedezii fac parte din categoria negustorilor şi exploratorilor şi pot fi întâlniţi încă din secolul al VI-lea pe coasta estică a Balticii. De acolo ei urcă pe cursul fluviilor şi lacurilor Câmpiei Ruse, ducându-şi bărcile pe interfluvii, până la Nipru şi Marea Neagră, schimbând aici sclavi şi blănuri pe produse orientale, servind uneori şi ca mercenari în favoarea bizantinilor şi a locuitorilor oraşelor slave presărate în drumul lor: Novgorod, Smolensk, Kiev. Drumul varegilor din Scandinavia spre Constantinopol (Drumul mare de la varegi la greci) trecea prin golful finic, pe Neva, lacul Ladoga, Volhov, lacul Ilmen, râul Lovat, mai departe pe Nipru până la Marea Neagră.

          Din secolul al IX-lea cronicile bizantine încep să menţioneze pe temuţii varangoi sau varegi, ajunşi în Imperiul Bizantin ca urmare a activităţilor comerciale, iar de aici au pătruns în lumea orientală. Căile comerciale deschise de ei au dobândit o mare însemnătate în viaţa economică a acelor secole, fiind adevărate punţi de legătură între nord şi sud, înlesnind nu numai schimbul de mărfuri, ci şi întrepătrunderea celor două culturi. O dovadă a acestor intense schimburi culturale este dată de prezenţa masivă a monedelor orientale în tezaurele şi depozitele descoperite în ţările nordice şi datate în secolele IX-X.

Cronicarii arabi îi descriu pe varegi ca fiind foarte îngrijiţi în îmbrăcăminte şi foarte ospitalieri cu străinii. Deţineau controlul absolut de-a lungul regiunii Niprului, regiune ameninţată continuu de atacurile pecenegilor. Cnezii din Novgorod şi Kiev întreţineau raporturi foarte strânse cu regii varegi şi în baza acestor bune relaţii au avut loc colonizări ale populaţiei varege în teritoriile slave, timp de aproape două secole pe teritoriul Rusiei desfăşurându-se procesul de asimilare a varegilor de către populaţia locală, prin căsătorii mixte, concubinaj, adoptarea limbii, a credinţelor religioase şi a obiceiurilor slavilor.

 Sursa: Zeno Karl Pinter, Ioan Marian Tiplic, Europa si Orientul Apropiat in Evul Mediu