Instituţia naşilor – tradiţie, prestigiu și legături de familie

Instituţia naşilor ocupă un loc aparte în cultura românească, fiind una dintre cele mai durabile și respectate tradiţii. În toate ţările creştine, fie catolice, fie ortodoxe, la cununie era obligatorie prezenţa martorilor. În spaţiul românesc, această obligaţie s‑a transformat într‑un obicei cu profunde semnificaţii: năşia la nuntă.

👨‍👩‍👧 Rolul naşilor în viaţa tinerilor căsătoriţi

Naşii erau consideraţi adevăraţi părinţi spirituali ai noii familii. Ei ofereau sprijin moral, material și simbolic pe tot parcursul vieţii:

• botezau copiii,

• ajutau la ridicarea casei,

• ofereau daruri importante la nuntă, botez sau sfinţirea locuinţei.

Pentru tinerii însurăţei, darurile naşilor reprezentau un ajutor esenţial, iar alegerea lor se făcea cu mare grijă. Naşii trebuiau să fie oameni gospodari, respectaţi, înstăriţi și cu o reputaţie impecabilă. A fi naş era o onoare, iar numărul mare de fini sporea prestigiul unei familii.

🏛️ Naşii în istorie

Tradiţia năşiei nu era prezentă doar în mediul rural, ci și în rândul boierimii. Un exemplu celebru este Nicolae Mavrocordat, care a fost de mai multe ori „nun mare”. El a cununat membri ai familiei sale în biserica domnească, iar veselia și fastul acestor ceremonii erau pe măsura rangului.

🤝 Naş – fin: o legătură care întărea comunitatea

Relaţia dintre naşi și fini depășea cadrul ceremonial. Ea crea adevărate reţele de sprijin, extinzând familia și consolidând solidaritatea comunitară. În mediul urban sau rural, aceste legături formau mici „clanuri” de familii care se ajutau reciproc la toate momentele importante:

• nuntă,

• botez,

• ridicarea casei,

• înmormântare.

O familie numeroasă și bine înrudită avea mai multă stabilitate și trecea mai ușor peste încercările vieţii.

 Sursa: Lilia Zabolotnaia,  Femeia in relatiile de familie din Tara Moldovei in contextul european pana la inceputul sec. al XVIII-lea