Institutia nasilor in Moldova

Instituţia naşilor, la fel ca şi celelalte obiceiuri, are o tradiţie deosebită. În toate ţările creştine, indiferent dacă erau catolice sau ortodoxe, la cununie, în mod obligatoriu, trebuia să existe martori. Din această obligaţie a apărut o tradiţie frumoasă în ţările româneşti – năşia la nuntă. Deci naşii erau asemenea părinţilor pentru tânăra familie, le purtau de grijă pe tot parcursul vieţii, le botezau copiii, îi ajutau la ridicarea casei etc. La nuntă, la botez, la sfinţirea casei, din partea naşilor se făceau daruri mari şi semnificative.

Pentru tânăra familie darurile naşilor constituiau un sprijin şi un ajutor important. Naşii se alegeau dintr-o familie exemplară, numai oameni „gospodari”, „cuminţi”, „înstăriţi” şi „stimaţi”. Cu toată cheltuiala mare, să fii naş era o onoare. Cu cât mai mulţi fini aveai, cu atât mai respectată era poziţia pe care o ocupai în societate. Foarte des nunul mare era un frate sau o soră mai mare din familie.

De exemplu, Nicolae Mavrocordat a fost de mai multe ori nun mare. El a cununat pe sora soţiei sale, cocoana Roxanda, sora mării sale doamnei, dându-o după Constantin, feciorul lui Andronic de la Ţarigrad, pe carile îl făcuse grămătic mare, după aceea şi cu boieria agiei l-au cinstit. Cununatu-i-au iar singur (însuşi – n.a.) măria-sa cu doamna mării-sale, în biserica domnească, şi s-au făcut veseliile mare, şi frumoasă precum să cade.

Finii de cununie şi finii de botez lărgeau şi întăreau relaţiile familiale şi de rudenie în mediul respectiv, fie urban, fie rural. Se formau aşa-numite clanuri de familii, care se ajutau unul pe altul reciproc, în baza, anume, a acestei înrudiri: naş – fin. Având familia mare şi înrudită, era mai uşor să treci prin toate evenimentele vieţii de familie: nuntă, botez, ridicarea casei, înmormântare şi altele.

 Sursa: Lilia Zabolotnaia,  Femeia in relatiile de familie din Tara Moldovei in contextul european pana la inceputul sec. al XVIII-lea