Longobarzii în Italia – cuceritori, coloniști și modelatori ai istoriei peninsulei

Povestea longobarzilor în Italia este una dintre cele mai dinamice și complexe episoade ale Evului Mediu timpuriu. De la mercenari în slujba Imperiului Roman de Răsărit până la fondatori ai unui regat durabil, longobarzii au schimbat profund structura politică, socială și etnică a peninsulei.

⚔️ De la mercenari ai lui Narses la cuceritori ai Italiei

În timpul războiului cu Totila, un contingent longobard puternic lupta alături de generalul Narses împotriva ostrogoților. Contactul cu sudul Italiei – mai blând, mai fertil și mai stabil decât Pannonia – i-a atras inevitabil pe acești războinici nordici.

Inițial stabiliți pe cursul inferior al Elbei, apoi în teritoriile rugilor și în Pannonia eliberată de ostrogoți, longobarzii au fost împinși spre Italia de presiunea avarilor. În anul 568, regele Alboin conduce poporul său peste Alpi, într-o migrație decisivă.

Există chiar tradiția că Narses însuși i-ar fi chemat în peninsulă, nemulțumit de intrigile de la Constantinopol și de marginalizarea sa politică.

🏰 Cucerirea Italiei – rapidă în nord, dificilă în centru

Deși numeroși soldați imperiali de origine germanică au trecut de partea longobarzilor, iar populația romană era exasperată de fiscalitatea bizantină, cucerirea Italiei nu a fost un proces uniform.

• Nordul Italiei și zonele montane au căzut rapid.

• Pavia, viitoarea capitală, a rezistat trei ani, căzând abia în 572.

• La scurt timp, regele Alboin este asasinat, urmat de un alt rege ucis, iar tronul rămâne vacant peste un deceniu.

Această instabilitate a favorizat cuceriri fragmentate, conduse de principi locali care acționau independent, modelând viitoarea structură politică a Italiei medievale.

🗺️ Autonomie, fragmentare și formarea Lombardiei

Principii longobarzi care cuceriseră teritorii prin propriile eforturi au pretins autonomie totală. Această tendință a dus la:

• slăbirea autorității centrale,

• consolidarea ducatelor regionale,

• o evoluție politică fragmentată ce va marca Italia pentru secole.

Colonizarea nu a urmat modelul roman al încartiruirii, ci dreptul cuceritorului. În zonele cu densitate mare de longobarzi, populația romană a fost expropriată complet. Regiunea care păstrează și astăzi numele lor este Lombardia.

🔥 Jafuri, conflicte și presiunea asupra Romei

Deși sedentarizați, longobarzii au continuat incursiunile:

• în 581 jefuiesc Monte Cassino,

• asediază Neapole,

• devastează Benevento,

• amenință Roma, fiind opriți doar prin tributul plătit de papa Grigore cel Mare.

Bizanțul rămâne cu doar câteva enclave: sudul peninsulei, Ravenna și câteva regiuni adriatice (Istria, Romagna, Pentopolis).

👑 Regi energici și declinul puterii bizantine

Printre regii remarcabili:

Liutprand (712–744)

• energic, ambițios,

• supune ducatelor Spoleto și Benevento,

• încheie un acord cu primul doge venețian, Paulutius.

Ratchis (744–749)

• înlăturat și trimis la Monte Cassino.

Aistulf (749–756)

• cucerește definitiv Ravenna,

• desființează exarhatul,

• alungă pe ultimul exarh, Eutychus, în 751.

Acest moment marchează sfârșitul dominației bizantine în nordul Italiei și consolidarea puterii longobarde.

 Sursa: Zeno Karl Pinter, Ioan Marian Tiplic, Europa si Orientul Apropiat in Evul Mediu