Exportul de cereale a Tarilor Romane catre Occident in sec. al XIX lea

Instituirea contactelor cu Occidentul le-a prilejuit Principatelor Române sporirea spectaculoasã a exporturilor de cereale spre Occident. În mod obisnuit, transformarea tãrii într-o economie de export este legatã de Tratatul de la Adrianopol, respectiv de liberalizarea comertului exterior al Principatelor prin articolul 5 al Tratatului de pace ruso-otoman din 2/14 septembrie 1829.

Inceputurile exporturilor de cereale spre Marea Britanie au fost dificile si mediocre. Astfel, pânã în 1846 corãbiile englezesti au încãrcat la Galati si Brãila doar cantitãti foarte mici, care nu au depãsit 1.000 de tone decât în 1844; dacã luãm în considerare si corãbiile provenind din Insulele Ioniene (aflate sub autoritate britanicã), atunci cantitãtile totale au variat între 3.000 si 6.000 tone în anii 1839-1845, exceptie fãcând anul 1844, când totusi nu au depãsit 10.000 tone.

Exporturile totale de cereale ale Principatelor în anii 1830-1845 indicã variatii foarte mari de la un an la altul si cantitãti care, desi au crescut comparativ cu secolele XVI-XVIII, rãmân modeste comparativ cu cele documentate pentru a doua jumãtate a secolului al XIX-lea.  

Astfel, în 1832 si 1833 Moldova a exportat sub 11.000 de tone de cereale, ceea ce era mai putin decât media anilor 1812-1819; este adevãrat, în 1836 se exportau deja un total de peste 41.000 de tone, iar în anii urmãtori tendinta crescãtoare a continuat, dar cu variatii de la un an la altul în functie de nivelul recoltei.

Pentru Tara Româneascã nu dispunem de date statistice la fel de numeroase;  stim totusi cã în 1840 au fost exportate prin Brãila circa 61.700 de tone de cereale încãrcate de 651 de corãbii, majoritatea otomane si grecesti. Câtiva ani mai târziu, în 1845, cele 542 de corãbii care au iesit din portul Brãila aveau un tonaj total de numai de 96.627 de tone, ceea ce înseamnã cã exporturile de cereale erau inferioare acestei cantitãti.

Exporturile au fost relativ modeste în anii 1830, au cunoscut apoi o fazã de crestere în 1839-1845, fãrã a depãsi însã 100.000 de tone anual pentru nici unul dintre cele douã Principate, si au sporit masiv dupã 1846, când volumul total al exporturilor de cereale al celor douã Principate a depãsit pragul celor 200.000 de tone.  

In 1861 Principatele Unite au exportat un total de circa 533.000 de tone cereale, cã în anii 1862-1866 media exporturilor a fost deja de 674.000 de tone, cã pragul de un milion de tone a fost depãsit în 1871, pragul de 2 milioane de tone în 1893, cã exporturile cele mai mari de dinainte de primul rãzboi mondial au fost realizate în 1911 cu aproape 3,9 milioane de tone. În mod evident, cea mai mare parte a cresterii exporturilor de cereale a avut loc dupã 1860. În anii 1830-1860, exporturile de cereale ale Principatelor Române au crescut, dar nivelul lor nu a depãsit în nici un an 20% din media anilor 1911-1913.

Capacitatea de export cerealier a crescut deci considerabil în România secolului al XIX-lea, in perioada cea mai profitabilã pentru exporturile de cereale fiind  anii 1846-1873. Dupã aceastã datã, preturile de pe pietele occidentale au scãzut dramatic, cazul extrem fiind Marea Britanie (principalul importator european), unde în 1891-1895 mai aveau doar 51% din nivelul mediu al anilor 1871-1875; redresarea care a urmat dupã 1895 a fost doar partialã, pânã în 1914 preturile occidentale nemaiatingând nivelurile de dinainte de 1873.

In perioada de preturi ridicate exporturile românesti de cereale, desi au cunoscut o tendintã crescãtoare, nu au depãsit nivelul de un milion de tone anual. Acest prag a fost depãsit abia în 1878, când preþurile începuserã deja sã scadã. Cu alte cuvinte, din cauza incapacitãtii de a-si spori suficient de rapid productia, România a exportat cantitãtile cele mai mari de cereale în conditiile unei conjuncturi relativ defavorabile. Mai mult, în timp ce alte state au rãspuns noilor conditii prin scãderea exporturilor de cereale si orientarea spre alte produse de export, România a continuat sã-si accentueze orientarea cerealierã si dupã 1873.

Primatul cerealelor în cadrul exporturilor românesti a continuat nestirbit în toatã perioada de pânã la primul rãzboi mondial. Desi la un moment dat au crescut si exporturile de lemn si cele de petrol si produse petroliere, cerealele au continuat sã dea peste douã treimi din valoarea exporturilor în aproape toti anii de pânã la începutul primului rãzboi mondial, ponderea ajungând însã uneori si la peste 80%.

 Sursa: Bogdan Murgescu, Romania si Europa; Acumularea decalajelor istorice