Cultura Starčevo-Criş

Cultura Starčevo‑Criș reprezintă una dintre cele mai timpurii și mai importante manifestări neolitice din spațiul românesc, integrată într‑un vast complex cultural balcanic. Ea marchează începutul vieții sedentare, al agriculturii și al ceramicii decorate în sud‑estul Europei, fiind un pilon fundamental pentru înțelegerea neolitizării întregului spațiu carpato‑danubian.

🌍 Originea și aria de răspândire

Denumirea culturii provine din două zone‑cheie:

• Starčevo – localitate din Serbia

• Criș – bazinul Crișurilor, unde au fost identificate primele situri din România

Cultura Starčevo‑Criș face parte din complexul circum‑mediteranean cu ceramică cardială, caracterizat prin decorul realizat prin impresiuni cu scoica Cardium, specie prezentă doar în Marea Mediterană.

Aria sa este impresionantă, cuprinzând:

• Serbia (grupurile Starčevo și Anzabegovo)

• Ungaria (grupul Körös)

• Bulgaria (Karanovo–Kremikovci)

• Grecia (Sesklo, în Thesalia)

• aproape întreg teritoriul României, cu excepția estului Munteniei și Dobrogei

La est, cultura ajunge până în bazinul Nistrului, unde interferează cu cultura Bugului sudic.

🧬 Evoluția culturii: cele patru faze

Răspândirea grupurilor Starčevo‑Criș în România s‑a desfășurat în patru faze de evoluție, dintre care prima este cel mai bine documentată.

🔸 Faza I – primele comunități neolitice

Identificată la:

• Gura Baciului (Cluj)

• Ocna Sibiului (Sibiu)

• Cârcea (Craiova)

Ceramica acestei faze se remarcă prin:

• fundal roșu intens, bine lustruit

• pictură albă în buline sau rețele de linii

• tehnică rafinată, apropiată de proto‑Sesklo (Thesalia)

🔸 Expansiunea spre nord

Pe măsură ce grupurile avansează spre Transilvania și nordul României, se observă:

• simplificarea tehnicii ceramice

• ardere inegală

• decor cu impresiuni de unghie sau deget (decor „în spic”)

• amestec de pleavă în pastă

Aceste trăsături indică integrarea populațiilor epipaleolitice locale în noul mod de viață neolitic.

🏠 Așezări și mod de viață

Așezările Starčevo‑Criș sunt:

• răsfirate, cu densitate redusă

• cu straturi culturale subțiri, rareori suprapuse

• situate în zone cu resurse de apă și sol fertil

Această dispersie îngreunează stabilirea unei cronologii fine, dar reflectă caracterul mobil al comunităților timpurii de agricultori.

✨ Viața spirituală

Spiritualitatea este bine documentată prin:

• idoli de lut

• altare miniaturale cu piciorușe

• obiecte cu rol ritual

Aceste artefacte indică existența unor practici religioase legate de fertilitate, cultul strămoșilor și simboluri feminine.

⚱️ Rit funerar

Ritul funerar este înhumația în poziție chircită, uneori cu ofrande. Un element esențial:

• defuncții sunt îngropați printre locuințe, nu în necropole separate

Această practică sugerează o percepție fluidă asupra graniței dintre viață și moarte.

Tip antropologic

Majoritar: mediteranoid gracil, indicând originea sudică.

Minoritar: protoeuropoid robust, aparținând populațiilor locale epipaleolitice.

🔚 Sfârșitul culturii Starčevo‑Criș

Cultura dispare treptat odată cu:

• pătrunderea spre nord a complexului Vinča–Dudești

• avansul dinspre Europa Centrală al culturii ceramicii liniare (LBK)

Aceste influențe marchează începutul unei noi etape neolitice, mult mai complexe și mai diversificate.

Sursa: Ovidiu Cotoi, Curs Istoria veche a Romaniei