Politica externa a lui Bogdan al III lea

În pofida faptului că Ştefan cel Mare îl asociase la domnie pe fiul său Bogdan, indicînd astfel boierilor pe cine el doreşte să lase în scaunul ţării, boierimea moldoveana face încercarea să nu ţină cont de opinia domnului, care în 1504 era grav bolnav.

Nu se cunosc motivele pentru care o parte din boierii ţării au fost împotriva urcării pe scaunul domnesc a lui Bogdan al III-lea. Unii cercetători consideră că iniţiativa împotriva lui Bogdan ar fi aparţinut clerului, motivul fiind acela că Bogdan era "însemnat", chior, şi deci, după obicei, nu putea fi ales domn.

Noul domn, după descrierea medicului veneţian care la 1503 se afla în Moldova, avea vreo 25 de ani, era "sfios ca o fată", dar viteaz şi "prieten al virtuţilor şi oamenilor virtuoşi". Suveranii vecini Moldovei au avut o atitudine diferită faţă de Bogdan al III-lea. În acelaşi în 1504, regele Poloniei Alexandru trimite o solie la Istanbul, în frunte cu Bernard Golawinki, care trebuia să-1 asigure şi pe domnul Ţării Româneşti că regele nu-1 recunoaşte domn pe Bogdan şi să propună sultanului Baiazid o campanie comună împotriva Moldovei. Motivul nemulţumirii polonilor faţă de Bogdan era clar – la 1502, Ştefan cel Mare cucerise Pocuţia, dar apelul la turci era un gest, cel puţin, necreştin.

Pe de altă parte, regele Ungariei Vladislav, fratele lui Alexandru al Poloniei, e destul de neliniştit după moartea lui Ştefan, temîndu-se că în Moldova s-ar putea consolida puterea otomanilor sau a polonilor. De aceea, comitele de Maramureş primeşte porunca regelui Vladislav să fie gata să apere Moldova.  Iată de ce regele Ungariei nu acceptă propunerea regelui Poloniei de a-i acorda ajutor şi răspunde destul de categoric că se va opune oricărei intervenţii polone împotriva Moldovei şi nu va admite ocuparea Pocuţiei de poloni.

La refuzul lui Bogdan de a ceda Pocuţia, polonezii îl ameninţă cu război, apoi îi propun încorporarea Moldovei în cadrul Poloniei, motivînd că, în acest fel, vor rezista mai bine pericolului otoman. Dar, iniţial, Bogdan rămîne ferm pe poziţiile sale.  Între timp însă, se deteriorează situaţia politică din Ungaria şi, din punctul de vedere al lui Bogdan, ea nu mai putea îi considerată un sprijin eficace împotriva tendinţelor sultanului de a-şi subordona mai strict Moldova.

Domnul Moldovei încearcă rezolvarea problemei prin căsătoria sa cu sora regelui polon, Elizabeta, în zestrea căreia urma să fie inclusă şi Pocuţia. Cu toate că seimul polon acceptă propunerea lui Bogdan şi moldovenii evacuează Pocuţia, regina-mamă Elizabeta şi unii magnaţi poloni s-au pronunţat categoric împotriva căsătoriei. Prin aceasta relaţiile moldo-polone se tensionează din nou, dar în august 1505 mama Elizabetei s-a stins din viaţă şi Bogdan III revine iarăşi la problema căsătoriei. Ca rezultat, pe 6 septembrie 1505, la Cracovia era semnat un tratat moldo-polon prin care regele se obliga să-i dea în căsătorie pe sora sa Elizabeta.

Negocierile privind căsătoria preconizată decurgeau destul de lent şi abia în martie 1506 a fost încheiat tratatul matrimonial şi de alianţe care prevedea că: - Elizabeta va deveni "doamnă a Moldovei"; - data căsătoriei va fi fixată mai tîrziu; - va fi acceptat în Moldova un episcop catolic; - Bogdan III va clădi o biserică catolică şi-i va susţine pe preoţii catolici; - va păstra prietenie şi pace cu regele polon; - va înştiinţa pe papa cînd va pleca contra paginilor; - va anunţa regele despre lucruri dăunătoare pentru el. Cu toate acestea, căsătoria nu a mai avut loc. În august 1506, regele Alexandru s-a stins din viaţa şi noul rege Sigismund nu mai dorea înrudirea cu familia domnească din Moldova. Bogdan III caută să rezolve problema Pocuţiei pe cale militară, lucru făcut de el parţial în toamna anului 1506.

La scurt timp după aceasta, Bogdan III devine inconvenabil şi regelui Ungariei Vladislav. Conflictul apare în 1507 din cauza Cetăţii de Baltă.

În acest fel, Bogdan III devine insuportabil şi polonilor, şi ungurilor, fapt ce a dus la apropierea dintre Vladislav şi Sigismund. Tratatul de pace şi alianţă, semnat de cei doi la 1507, avea referiri directe şi la Moldova: - Sigismund refuză în favoarea Ungariei suzeranitatea asupra Moldovei; - Ungaria trebuie să reţină pe domnul Moldovei de la orice

agresiune împotriva Poloniei; - să-1 determine să nu incite contra Poloniei pe otomani şi pe tătari; - dacă domnul Moldovei n-ar fi de acord să participe la expediţia polono-ungară împotriva Imperiului Otoman, el urma să fie alungat din domnie (prin aceasta se reactualiza o parte a Tratatului de la Lublău din 1412); - în cazul unui atac otoman, Polonia trebuia să sprijine Ungaria pentru apărarea Moldovei.

În iulie 1509, polonii ocupă Pocuţia, alungînd de prin oraşe oamenii lui Bogdan, iar în ianuarie 1510 Bogdan e silit să semneze tratatul de pace cu polonii, pace mijlocită de regale Ungariei Vladislav. Conform tratatului, se instaura "înţelegere şi linişte, şi pace veşnică": - părţile îşi vor înapoia obiectele răpite; - căsătoria nu se va mai face, Bogdan trebuia să întoarcă actele; - retrocedarea reciprocă a boierilor, ţăranilor şi săracilor prinşi în lupte; - despre pagubele reciproce să nu se amintească, doar pagubele în "oameni şi dobitoace", "vor fi îndreptate şi plătite"; - regele şi domnul să se anunţe unul pe altul în caz de năvală a inamicului (turci ori alţi duşmani); - regele să nu primească nici un inamic al domnului în ţara sa, nici Bogdan la el; - dacă voievodul din Moldova va fi scos din domnie, regele îl va primi în Polonia şi-i va da ajutor ca să-şi reocupe ţara; - negustorii poloni să fie liberi a face comerţ în Moldova şi să poată trece liber în Muntenia; - negustorii moldoveni – comerţ liber în Polonia; - chestiunea Pocuţiei urma să fie hotărîtă de o Comisie formată de Vladislav al Ungariei, în prezenţa a patru soli moldoveni şi patru poloni.

            O  tensionare a raporturilor lui Bogdan cu domnul muntean Neagoe Basarab are loc în 1512 şi în 1514. Motivul pentru cel de al doilea conflict pare a fi acela că în iulie 1513 Bogdan s-a căsătorit cu domniţa Ruxanda, fiica lui Mihnea-Vodă, căsătorie are nu a fost pe placul lui Neagoe Basarab şi el a susţinut cu oaste pe un pretendent la scaunul Moldovei, Trifăilă, venit din Transilvania. Tentativa a fost însă nereuşită: la sfîrşitul lui februarie 1514, Trifăilă a fost prins şi decapitat.

În anii 1510-1513, deosebit de tensionate au fost raporturile lui Bogdan III cu tătarii. În aprilie – mai 1510, tătarii prădau cumplit ţara. Ungaria caută să intervină şi în iunie 1510 saşii din Transilvania primesc porunca regelui de a-1 ajuta pe Bogdan în lupta împotriva tătarilor, dar nu se ştie dacă porunca a fost îndeplinită în timpul celei de a doua expediţii tătăreşti din august – septembrie 1510.

Bogdan III menţine relaţiile şi cu Rusia moscovită, considerînd-o un eventual aliat împotriva Poloniei sau tătarilor. Aşa, dintr-o scrisoare a regelui polon Sigismund către regele Ungariei Vladislav din 1512 aflăm că Bogdan, în 1509, mergînd împotriva Poloniei, a încheiat o alianţă cu Moscova.

Relaţiile lui Bogdan III cu Poarta au fost menţinute în limitele existente în timpul domniei tatălui său, esenţa lor constituind-o plata tributului pentru menţinerea păcii. Cu toate că nu a atins culmile splendide ale tatălui său, Bogdan III reuşeşte să menţină neatîrnarea ţării faţă de Poartă. 

 Ion Eremia, Istoria romanilor