Aparitia oraselor in spatiul romanesc

Cea mai veche grupare de oraşe trebuie localizată sub sfera de influenţă bizantină în zona Mării de Negre şi pe cursul inferior al Dunării. Anticul Tyras în limanul Nistrului apare la mijlocul secolului 10 sub numele de Maurokastron, în italiană Maurocastro, în slavă Belgorod, în română Cetatea Albă, în germană Weissenburg, în turcă Akkerman.

În 1246 se aude de neguţători italieni în această zonă, în a doua jumătate a aceluiaşi secol se întemeiază aici o colonie genoveză. Chilia, identică poate cu cetatea bizantină Lycostomion, în italiană Licostomo, aflată la gura de vărsare a Dunării, apare în 1274 ca exil al unui patriarh din Constantinopol; la acea vreme trebuie să se fi înfiinţat şi colonia genoveză. Vicina, care se bănuieşte că s-ar fi aflat pe lângă Mahmudia, pe braţul Sf. Gheorghe al Dunării, este atestată în sec. 11, iar în sec. 13 şi 14 era reşedinţă episcopală ortodoxă şi un înfloritor centru comercial, cum demonstrează numeroasele contracte comerciale încheiat în Pera, în apropiere de Constantinopol, în anul 1281. Aceste oraşe erau sub influenţă italiană, astfel s-au păstrat pentru Chilia documente în a doua jumătate a secolului 14.

O parte de târguri erau denumite după cursurile de apă, în valea cărora erau aşezate, unele cu adăugarea „târg”, altele fără. Din Ţara Românească putem da exemple: Argeş, Târgu Jiu, Buzău, Râmnicu Sărat; în Moldova, se pot atesta 13 astfel de aşezări: Siret, Suceava, Târgu Neamţ, Trotuş, Bârlad. Unele târguri aveau două nume, dintre care unul era format după numele râului: cel mai cunoscut exemplu este oraşul Baia pe râul Moldova, care în germană este numit „oraşul Molde” sau „ târgul Molde”, în latină Moldavia, pe sigiliul oraşului Civitas Moldaviensis. Aceste oraşe, târguri vor fi viitoarele reşedinţe de voievodate în perioada dinaintea formării ţărilor române.

Pe teritoriul Moldovei şi Ţării Româneşti, înainte de apariţia ţărilor române apar târguri, care funcţionează ca pieţe de schimb şi de desfacere, dar în acelaşi timp ca centre ale unor structuri politice de mică amploare. Pe această structură apar elementele străine, germane şi maghiare în sec. 13-15. Rareori aceştia au întemeiat oraşe din nimic pentru că nu reprezentau un număr atât de mare, excepţie fac oraşele Câmpulung în Ţara Românească şi Baia în Moldova. În cele mai multe cazuri aceştia se stabileau în târguri deja existente. În schimb ei constituiau aici comunităţi germane asemănătoare comunităţilor germane din marele oraşe slave înainte de preluarea structurii juridice germane. La început asimilau locuitorii autohtoni în comunităţile lor şi asta nu era foarte greu atâta timp cât se impuneau prin număr şi prin formele de organizare pe care le aduceau cu sine, şi prin legăturile menţinute cu oraşele germane. A urmat apoi o perioadă de echilibru în care elementul străin şi cel autohton au coexistat, până când cel străin a slăbit şi cel autohton a preluat supremaţia.

În vârful ierarhiei orăşeneşti se afla în Tara Românească "judeţul", "judecătorul", în Moldova "şoltuzul", voit-vogt, sau în scriere germană, graf. Aceştia erau sprijiniţi de 12 pârgari, cetăţeni aleşi, care formau consiliul orăşenesc. Denumirea de "judeţ", în izvoarele slave sudeţ, este o traducere după termenul transilvănean-sas pentru "judecător", iar "pârgar" după purger, Burger, cum numeau saşii pe conducătorii consiliilor. Cuvântul "şoltuz” dovedeşte influenţă germană pe linia Rotreussen, ca şi denumirea voit pentru judecători.

Acest consiliu ales anual din rândul locuitorilor, mai ales meşteşugari şi negustori, reglementa drepturile administrative şi juridice. Un semn important al autorităţii orăşeneşti era sigiliul oraşului, în oraşele sub influenţă germană, Câmpulung, Baia, Roman, chiar şi Suceava, Siret, Cotnari existau sigilii cu inscripţii latineşti, în celelalte cu inscripţii în limba de cancelarie, slavă.

În cadrul oraşului tot consiliul reglementa toate problemele comunităţii. El administra oraşul, stabilea dările către principi, stabilea raporturi de proprietate şi plata datoriilor. Chiar şi aspectele juridice mai concrete sunt reglementate de şoltuz şi de pârgarii săi; Baia avea drept de sentinţă până şi în cele mai complicate cazuri de judecată.

Sursa: Laurentiu Radvan,  Structurile urbane din spaţiul românesc (secolele XIV-XVIII)