Țara Românească între 1500 și 1550

🌙 Radu cel Mare și intensificarea suzeranității otomane

La începutul secolului al XVI‑lea, Țara Românească era condusă de Radu cel Mare, într-o perioadă în care presiunea otomană devenea tot mai apăsătoare. Tributul către Poartă a crescut de la 8.000 la 12.000 de galbeni, iar domnul era obligat să se prezinte anual la Istanbul.

În 1505, sultanul a trecut sub control otoman vămile de la Dunăre, anterior aflate în administrarea domnului muntean, și a cerut restituirea a mii de oameni refugiați din Imperiul Otoman în Țara Românească.

🤝 Diplomație defensivă: tratatele cu Polonia, Ungaria și sașii ardeleni

Creșterea pericolului otoman a determinat Polonia și Ungaria să semneze în 1507 un tratat prin care se obligau să sprijine Țara Românească în caz de invazie. În același an, Radu cel Mare a încheiat un trat de pace veșnică cu Sibiul și cele șapte scaune săsești:

• ajutor reciproc împotriva otomanilor,

• drept de refugiu pentru domn și boieri în cetățile săsești,

• interdicția găzduirii pretendenților la tronul muntean.

⚔️ Criza politică după moartea lui Radu cel Mare

Moartea lui Radu (1508) a deschis o nouă luptă pentru tron.

Marii boieri, sprijiniți de regele Ungariei, au încercat să impună un fiu al lui Basarab Țepeluș. Însă boierii Craiovești, extrem de influenți, s-au opus politicii pro‑ungare și l-au impus pe Mihnea cel Rău (1508–1509).

Domnia lui Mihnea a agravat situația internă. Regele Poloniei avertiza Ungaria că noul domn ar încerca să introducă în țară legi și trupe turcești, ceea ce a stârnit neîncredere în rândul vecinilor. Mihnea a încercat să liniștească temerile sașilor prin scrisori de prietenie, dar fără succes.

🗡️ Vlad cel Tânăr și intervenția otomană (1510–1512)

După înlăturarea lui Mihnea, tronul a fost ocupat de Vlad cel Tânăr, fratele lui Radu cel Mare. În 1511, acesta a recunoscut supremația regelui Ungariei și s-a declarat împotriva otomanilor.

Boierii, nemulțumiți, au apelat din nou la Poartă. În 1512, trupele otomane conduse de Mehmed‑beg au invadat țara, iar Vlad a fost capturat și executat.

🕊️ Neagoe Basarab – echilibru între Poartă și Europa creștină

În acest context tensionat, Neagoe Basarab a urcat pe tron. Pentru a evita represaliile, el „a legat haraci la turci” și a mers personal la Istanbul în 1515 pentru a prezenta omagiul de vasalitate.

Totuși, Neagoe nu a renunțat la relațiile cu puterile creștine:

• în 1517, a semnat un tratat cu Ungaria, limitând comerțul brașovenilor la trei orașe muntene,

• s-a angajat să oprească sau să anunțe trecerea trupelor otomane spre Ungaria,

• a primit de la regele Ludovic domeniul Geoagiului ca loc de refugiu,

• în 1518, a stabilit primele contacte diplomatice cu Veneția.

⚠️ Pericolul transformării Țării Românești în pașalâc

În jurul anului 1522, situația devenise critică. Logofătul Stoica, aflat la Istanbul, a aflat planurile Porții de a transforma Țara Românească într-un pașalâc.

Boierii, alarmați, l-au ridicat pe tron pe Radu de la Afumați, un domn energic și hotărât.

🛡️ Radu de la Afumați – lupta pentru autonomie

Radu de la Afumați a dus o intensă luptă antiotomană, sprijinit de orașele transilvănene. În 1522, el cerea ajutor Brașovului, invocând tratatele anterioare.

După o retragere temporară în Ardeal, s-a întors cu sprijinul lui Ioan Zápolya și a obținut victoria de la Bran. Rezistența sa i-a obligat pe otomani să-i recunoască domnia și autonomia țării.

Radu a intervenit și în conflictul dintre Zápolya și Ferdinand, încercând să medieze disputa. Totuși, comploturile boierești l-au forțat să încerce fuga. A fost prins la Râmnic și decapitat.

👑 Moise Vodă și orientarea prohabsburgică

Succesorul său, Moise Vodă (1529–1530), a adoptat o politică prohabsburgică. Deși a intrat în Transilvania cu trupe, nu a participat la lupte.

Pacea din 1529 prevedea recunoașterea lui Ferdinand I ca rege al Ungariei, dacă acesta l-ar fi învins pe Zápolya. Boierii, ostili politicii sale, l-au asasinat.

⚔️ Ultimele încercări antiotomane (1535–1550)

Dintre domnii ulteriori, doar Radu Paisie (1535–1545) a adoptat o poziție fermă împotriva otomanilor. Relațiile sale cu Habsburgii au trezit suspiciuni la Poartă, iar sultanul l-a surghiunit în Egipt, unde a murit.

Domnii de mai târziu, precum Mircea Ciobanul și Pătrașcu cel Bun, au transmis informații Habsburgilor despre mișcările otomane, dar nu s-a format nicio alianță antiotomană reală.

 Sursa: Ion Eremia, Istoria romanilor