Reforma Serviciului Sanitar al Armatei Române (1915–1916)

Un moment decisiv înainte de intrarea României în Primul Război Mondial

La 11 martie 1915, regele Ferdinand I sancționează și promulgă, prin Înaltul Decret nr. 708, Legea privind Serviciul sanitar al armatei. Inițiativa aparținea lui Ion I. C. Brătianu, prim‑ministru și ministru de Război, iar adoptarea în Parlament a fost aproape unanimă:

• 49 de voturi pentru în Senat (11 februarie 1915),

• 67 pentru și 3 împotrivă în Adunarea Deputaților.

Noua lege, alcătuită din 9 articole, reprezenta primul cadru legislativ modern dedicat exclusiv organizării sanitare militare.

🧭 Structura legii: mobilizare, personal, drepturi

🔹 Articolele 1–4

Stabileau principiile generale de mobilizare, încadrare și obligații pentru personalul sanitar militar.

🔹 Articolele 5–7

Reglementau drepturile bănești: salarii, pensii, prime de echipare.

Diferențele salariale erau semnificative:

• 40 lei pentru un sanitar clasa a II‑a,

• 650 lei pentru un medic‑șef.

📜 Regulamentul de aplicare (26 mai 1915)

Prin Înaltul Decret nr. 1475, este adoptat regulamentul legii, cu 20 de articole și anexe (registre, formulare).

Articolul 1 introducea o obligație strictă:

• medicii și personalul sanitar sub 65 de ani, neînscriși în controalele armatei, trebuiau să trimită în 8 zile (sau 30, dacă se aflau în străinătate) o declarație către Ministerul de Război – Direcția a 6‑a Sanitară.

Aceasta includea date personale, profesionale și istoricul serviciului militar.

🏥 Comitetul Central Sanitar – creierul organizării sanitare (mai 1915)

Primăvara anului 1915 marchează înființarea Comitetului Central Sanitar, organism însărcinat cu:

• pregătirea sanitară a teritoriului național,

• organizarea rețelei medicale în caz de mobilizare,

• coordonarea celor 43 de comitete regionale de acțiune.

Comitetul colabora direct cu Direcția 6 Sanitară și cu Serviciul de Stat Major, fiind o verigă esențială în pregătirea României pentru un război devenit iminent.

Spitalele erau clasificate după profil:

• chirurgicale (chirurgie mare/mică),

• boli interne,

• boli mintale și nervoase,

• boli contagioase,

• spitale pentru contagioși.

În centrele mici, o singură unitate putea acoperi mai multe specializări.

🩺 Organizarea Serviciului sanitar militar

Structura era împărțită în două zone:

🟥 1. Zona operațiilor

Includea:

• pachetul individual de pansamente,

• serviciile sanitare ale micilor unități (brancardieri),

• serviciile sanitare ale corpurilor de trupă (medic + trăsură de ambulanță),

• serviciile sanitare ale marilor unități.

Exemple de dotări:

• Brigada mixtă: 5 ambulanțe + 2 furgoane ambulanțe

• Divizia (2 brigăzi):

• 1 ambulanță divizionară (2 secții)

• 10 ambulanțe

• 4 furgoane

• 212 brancardieri + 10 trăsuri pentru răniți

• Corpul de armată:

• 1 spital mobil (4 secții)

• 20 ambulanțe

• 8 furgoane ambulanțe

🟦 2. Zona etapelor

Aici se aflau doar marile unități și Marele Cartier General.

Dotări tipice:

• Divizie (2 brigăzi):

• 1 semi‑spital de evacuare

• 1 secție de automobile (1 automobil, 15 port‑brancarde, 5 autocamionete)

• Corpul de armată:

• 1 spital de etapă

• 1 spital de evacuare cu convoi auto (5 automobile, 50 port‑brancarde, 10 autocamionete)

• 1 spital pentru contagioși

• 2 infirmerii de gară

• 1 depozit sanitar (1 automobil + 2 trăsuri permanente)

• Armata:

• 1 spital de convalescență

• Marele Cartier General:

• Comandamentul General al Etapelor

• 10 trenuri sanitare permanente

• 12 trenuri sanitare semi‑permanente

Sursa: Stoica Leontin, Serviciul sanitar al armatei romane in perioada 1914 - 1919