Infanteria română între 1830-1914

Rolul oştirii în ajunul Revoluţiei de la 1848 era să asigure ordinea internă, cordonul sanitar şi paza frontierelor. 

Compunerea armatei în Ţara Românească, din punct de vedere social, de la înfi inţarea ei (1830) şi până în ajunul revoluţiei de la 1848 nu s-a schimbat foarte mult, deşi au fost înregistrate progrese în organizarea şi în pregătirea acesteia. Soldaţii proveneau din rândul ţărănimii, iar cadrele militare erau formate din boieri de diferite ranguri. Astfel, ofi ţerii cu funcţii de răspundere proveneau din marea boierime, iar cei cu funcţii mai mici din rândul boierimii mici şi mijlocii.

        În luna mai 1848 armata Ţării Româneşti avea un efectiv de 5608 de oameni (87% infanterie şi 13% cavalerie). Infanteria armatei era constituită în trei regimente. Spre deosebire de Ţara Românească, Moldova cu o populaţie mai puţin numeroasă şi întindere mai redusă, avea o armată cu efective mai mici. În anii 1849-1859 progresele armatei din Moldova au fost mai importante decât cele din Ţara Românească. În 1852 Inspectoratul din Moldova a primit denumirea de Departament Ostăşesc, având mai multe secţii (afaceri personale, executivă, casieria), cărora în 1857 li s-a adăugat secţia intendenţă militară cu componentele contabilitate, echipament, aprovizionare, asistenţa sanitară.

         După Unirea Principatelor Române au început să fie puse în aplicare măsurile de constituire a unei singure armate, cu o comandă unică, cu instruire şi dotare identică. Organismul militar a primit din partea domnitorului Alexadru Ioan Cuza denumirea de Armata Română. În 1859 s-a înfi inţat Infanteria de linie, fi ecare regiment fi ind organizat pe trei batalioane. În Moldova, regimental de muschetari a primit numărul 4, iar cel de vânatori numărul 5 de linie, ulterior înfiinţându-se al treilea regiment denumit regimentul al 6-lea de linie. Potrivit documentelor, prin Înaltul Jurnal al Consiliului de Miniştri din Ţara Românească din 25 octombrie 1860, s-a înfi inţat un al patrulea regiment de linie în acest principat cu numărul de ordine al 7-lea de linie. Astfel începând cu anul 1860, Principatele Unite dispuneau de şapte regimente de infanterie a câte două batalioane fi ecare cu patru companii, totalizând 14 batalioane, respectiv 56 de companii de linie.

       La sfârşitul anului 1864 dislocarea regimentelor de infanterie era următoarea: Regimentul 1 infanterie la Iaşi, Regimentul 2 infanterie la Craiova, Regimentul 3 infanterie la Ismail, 21 Regimentul 4 infanterie la Bucureşti, Regimentul 5 infanterie la Galaţi, Regimentul 6 infanterie la Bucureşti, Regimentul 7 infanterie la Ploieşti şi Batalionul de vânători la Bucureşti. Armamentul infanteriei însuma 10000 de puşti cu percuţie, puşti de infanterie, puşti de cavalerie şi carabine.

        În august 1878 marile unităţi de infanterie au fost dislocate astfel: Divizia 1, cu Regimentul 1 Infanterie, la Craiova; Divizia 2, Batalioanele 1 şi 2 Vânători, Regimentele 2 şi 3 Infanterie la Bucureşti; Divizia 3 cu Batalionul 3 Vânători şi Regimentul 6 Infanterie la Galaţi; Divizia 4 cu Regimentul 8 Infanterie la Iaşi. Pentru Dobrogea au fost destinate Batalionul 4 Vânători şi Regimentele 4, 5 şi 7 Infanterie, toate aceste unităţi intrând în subordinea Comandamentului Diviziei 3 Infanterie.

        Efectivele trupelor de infanterie care au fost menţinute după războiul de indepenţă au fost de 24 de ofi ţeri şi 446 gradaţi şi soldaţi la Batalionul de Vânători şi de 44 de ofi ţeri, un funcţionar civil şi 924 de gradaţi şi soldaţi la Regimentul de Infanterie.

         În 1880 Infanteria română dispunea de 8 regimente de infanterie, 30 de regimente de dorobanţi şi 4 batalioane de vânători însumând un total de 80 de batalioane.

      Instituţiile de învăţământ militar din ţara noastră care au pregătit cadre de infanterie în perioada 1878-1914 au fost următoarele: şcolile fi ilor de militari pregătitoare pentru intrarea în şcoala militară, Şcoala Militară pentru Infanterie şi Cavalerie, Şcoala Superioară de Război, şcoli pentru subofiţeri de Infanterie.

          În anul 1912 a luat fi inţă Inspectoratul Infanteriei căruia i-a revenit sarcina de a asigura mobilizarea, dotarea, instruirea şi conducerea trupelor din această armă.

Sursa: Adrian Stroea, Infanteria romana