Istorie

La 11 martie 1915, regele Ferdinand I (1914-1927), prin Înaltul Decret nr.708, a sancţionat şi a promulgat legea referitoare la Serviciul sanitar al armatei, act iniţiat de către Ion I. C. Brătianu, în calitate de Preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru de Război şi adoptat la 11.02.1915 în Senat cu o unanimitate de 49 de voturi, iar nouă zile mai târziu şi de Adunarea Deputaţilor, cu o cvasi-unanimitate de 67 de voturi contra 3 [149, p.39-102]. Noul aşezământ legislativ consacrat special Serviciului sanitar al armatei includea 9 articole. Primele 4 articole stabileau principiile generale de mobilizare şi încadrare pentru componenţii acestei structuri din cadrul forţelor armate româneşti. Articolele 5-7 din legea sancţionată de suveran la 11 martie 1915 se refereau la drepturile băneşti ale personalului (salarii şi pensii), prime de echipare etc. Textul articolului 5 prevedea retribuţii (foarte) diferenţiate din punct de vedere al cuantumului, care varia între 40 de ...

Convenţia politică a fost semnată de către I.I.C. Brătianu, din partea României, şi de către şefii misiunilor diplomatice ale Franţei, Marii Britanii, Italiei şi Rusiei la Bucureşti, respectiv Saint-Aulaire, Barclay, Fascioti şi Poklevsky. Convenţia militară a fost semnată de către I.I.C. Brătianu – care era şi ministru de război – şi de către ataşaţii militari ai celor patru state din Antanta. Prin Convenţia politică1 – numită în istoriografie şi tratat, având în vedere conţinutul şi importanţa sa – se prevedea că puterile semnatare garantau integritatea teritorială a României şi îi recunoşteau drepturile asupra teritoriilor locuite de români din Austro-Ungaria. Articolul 4 delimita aceste teritorii, fixând frontiera pe Tisa (în Transilvania), Dunăre (în Banat) şi Prut (în Bucovina). Articolul I din Convenţia militară prevedea că România va intra în război de partea Antantei, atacând Austro-Ungaria, cel mai târziu la 15/28 august 1916, opt zile după ofensiva de la Salonic. Se mai...

Declanşarea războiului găsea România   într-o situaţie extrem de complexă. Situată strategic între cele două tabere, avea puţine şanse să-şi afirme şi să-şi păstreze neutralitatea . Tradiţia istorică – faptul că secole de-a rândul a constituit „câmpul de bătaie” pentru armatele puterilor vecine – confirmă această apreciere. În luarea unei decizii liderii de la Bucureşti trebuiau să ţină seama de apartenenţa la Tripla Alianţă; în acelaşi timp, trebuia avut în vedere că nivelul economiei ţării şi dotarea armatei erau departe de a satisface necesităţile unui război modern. În condiţiile în care armatele marilor puteri erau dotate cu blindate, avioane, mitraliere etc., România avea doar trei întreprinderi care produceau armament uşor şi muniţie. Poziţia guvernului de la Bucureşti trebuia să ia în consideraţie şi opinia publică – care era alături de fraţii din Austro-Ungaria şi de Franţa – şi să obţină garanţii solide din partea marilor puteri, pentru a se evita situaţia din 1878, ...

Rolul oştirii în ajunul Revoluţiei de la 1848 era să asigure ordinea internă, cordonul sanitar şi paza frontierelor.   Compunerea armatei în Ţara Românească, din punct de vedere social, de la înfi inţarea ei (1830) şi până în ajunul revoluţiei de la 1848 nu s-a schimbat foarte mult, deşi au fost înregistrate progrese în organizarea şi în pregătirea acesteia. Soldaţii proveneau din rândul ţărănimii, iar cadrele militare erau formate din boieri de diferite ranguri. Astfel, ofi ţerii cu funcţii de răspundere proveneau din marea boierime, iar cei cu funcţii mai mici din rândul boierimii mici şi mijlocii.         În luna mai 1848 armata Ţării Româneşti avea un efectiv de 5608 de oameni (87% infanterie şi 13% cavalerie). Infanteria armatei era constituită în trei regimente. Spre deosebire de Ţara Românească, Moldova cu o populaţie mai puţin numeroasă şi întindere mai redusă, avea o armată cu efective mai mici. În anii 1849-1859 progresele arm...