Resedinta domneasca in timpul lui Grigore Ghica

      Preocupările domnilor români de a avea o reşedinţă demnă de rangul lor– întrerupte în perioada fanariotă – au fost reluate de Grigore IV Ghica. Sub domnia acestuia se vor ridica două palate şi se vor reclădi alte două vechi reşedinţe domneşti.

      In amenajarea Curţii se ţinea cont, în primul rând, de criteriul practic, aici locuind în permanenţă cel puţin câteva sute de oameni (dregători, curteni, gărzi), aflaţi în slujba princepelui, însă nici esteticul şi fastul nu erau neglijate. Del Chiaro aminteşte de Palatul lui Brâncoveanu, făcut din piatră, cu o impozantă scară din marmură, cu săli mari, boltite, unele susţinute de coloane, sau de grădina de toată frumuseţea, în stil italian, unde principele lua prânzul. În colţul acestei grădini, urmaşul său, Ştefan Cantacuzino, construieşte un mic palat cu 8 odăi.

     După numirea sa ca domnitor al Ţării Româneşti, deoarece Casele Ghica de pe Podul Mogoşoaiei, reşedinţa domnitorilor fanarioţi Ioan G. Caragea şi Alexandru N. Suţu, suferiseră stricăciuni importante în timpul revoluţiei, Grigore Ghica a fost nevoit să se aşeze, pentru puţin timp, mai întâi în casa bunului său prieten Grigorie Romaniti, apoi în două dintre cele trei camere ale familiei sale, mai exact, în casa fratelui său, banul Scarlat Ghica de lângă biserica Sfânta Vineri.

     Refacerea Curţii Domneşti a constituit o prioritate pentru noul principe. Încă din vara anului 1822, pe când se afla la Constantinopol, a dat ordin caimacamilor săi să înceapă imediat lucrările de reconstrucţie a reşedinţei de pe Podul Mogoşoaiei, care, potrivit mărturiei unui contemporan, s-au şi făcut cu mare zor. Nepoata sa, prinţesa Alexandrina Ghica, crescută la Curte, îşi aminteşte de „marile şi frumoasele încăperi, acoperite cu fresce, datorită pictorului italian Giacometti şi, la catul întâi, de nişte colonade de porfir întrerupte de pereţi mobili care îngăduiau transformarea mai multor saloane într-o singură sală foarte arătoasă, coloanele rămânând singura amintire a pereţilor dispăruţi. În ciuda îmbunătăţirilor aduse de Grigore Ghica reşedinţei domneşti, diplomatul danez Clausewitz, care în primavara anului 1824 este invitat la o recepţie la Curte, afirmă că palatul este urât şi neîncăpător, deşi trece prin mai multe saloane, pline de curteni.

      Toate eforturile principelui, de a transforma Curtea Domnească într-o reşedinţă demnă de rangul său, vor fi spulberate în vara anului 1825. În 13 august 1825, un incendiu puternic distruge în întregime Palatul domnesc, silindu-l pe Grigore Ghica să se mute în casele de beilic.

Decis să pună capăt cât mai curând acestei situaţii provizorii, principele Ghica renunţă să mai refacă Palatul din Podul Mogoşoaiei, şi îşi alege drept reşedinţă domnească Curtea de la Mihai-Vodă, abandonată de Caragea după focul de la sfârşitul anului 1812. Lucrările de reconstrucţie au durat până la sfârşitul toamnei anului 1825. La 20 noiembrie 1825, reşedinţa domnească a fost inaugurată cu pompă la Mihai-Vodă. În scurtă vreme, Grigore Ghica şi-a dat seama că nici reşedinţa de la Mihai Vodă nu corespunde demnităţii sale şi nu satisface nevoile Curţii Domneşti. Într-adevăr, în primavara anului 1827, un ofiţer din marina regală engleză, căpitanul Charles Colville Frankland, văzând clădirea în care trăia principele Ţării Româneşti, o asemănă cu locuinţa particulară a unui nobil german sărac, iar Domnul, este cu totul lipsit de pompă sau de suveranitate, decât cea a câtorva santinele frumoase albaneze şi a unui dragoman italian viclean şi cu aspect suspect.

      Probabil, între anii 1825-1826, Grigore Ghica, nemulţumit de reşedinţa actuală, s-a hotărât să-şi ridice un palat propriu în Bucureşti. Locul ales a fost tot pe Podul Mogoşoaiei, în imediata vecinătate a Curţii arse în 1825, pe un teren cumpărat de la fratele său Costache Ghica. Palatul, a cărui construcţie s-a finalizat spre sfârşitul domniei, i-a servit drept locuinţă până la moartea sa în 1834. După 1828, în acest Palat va veni Kiseleff, în dese rânduri, ca să se consulte cu fostul domnitor în privinţa elaborării Regulamentului Organic. În 1830, un tânăr croitor german, pe nume Holthaus vizitează capitala Ţării Româneşti despre care notează: Oraşul Bucureşti este reşedinţa domnitorului. El îşi ţine aici Curtea şi are un palat destul de frumos.

Sursa: Serban Patrascu, Resedinta domneasca in Tara Romaneasca intre 1822-1828