Testamentele românești premoderne: structură, mentalități și mărturii de viață

     Testamentele redactate în spațiul românesc premodern, fie că aparțineau unor domni, boieri sau smeriți călugări, au un stil comun, sobru și profund ancorat în mentalitatea epocii. Deși proveneau din medii sociale diferite, aceste documente păstrează o structură relativ uniformă, reflectând concepțiile religioase, juridice și morale ale vremii.

Introducerea religioasă: asumarea morții și a păcatelor

Cele mai multe diate încep cu reflecții religioase sau cu meditații asupra fragilității vieții. În 1646, clucerul Dumitrașco Iarali își deschidea testamentul cu o invocație solemnă:

„Întru slava Domnului nostru Iisus Hristos, stăpânitoriu vieții și a morții… mă rog să primească sufletul mieu cu obicinuita a sa milostivire, să-mi iarte greeria a mulțimei păcatelor méle.”

Testamentul devenea astfel un act de pregătire spirituală, un moment de sinceritate și asumare a greșelilor. În 1687, marele vornic Gavriliță Costache își recunoștea păcatele cu o franchețe rar întâlnită:

„Eu fui un om mai păcătos decât alții… și avui coconi cu trei femei.”

Aceste confesiuni nu sunt simple detalii biografice, ci expresia unei mentalități în care moartea impunea o ultimă clarificare morală.

Motivele redactării testamentului

Autorii justificau adesea întocmirea diatei prin:

• boală și apropierea morții,

• plecarea într-o misiune periculoasă,

• obligații politice sau diplomatice.

Formule precum „fiind la boală, din voia lui Dumnezeu” sau „orânduit fiind… să merg la Poartă cu trebuințele țării” apar frecvent în aceste documente.

Dispozițiile patrimoniale: averea ca dar divin

După introducerea religioasă, testamentele trec la partea esențială: împărțirea averii. În mentalitatea epocii, bunurile erau considerate daruri ale Divinității, iar administrarea lor corectă era o datorie morală. Testatorii se preocupau de:

• împărțirea moșiilor,

• transmiterea obiectelor de preț,

• protejarea soției și copiilor,

• asigurarea continuității gospodăriei.

Dorințele privind înmormântarea

Testamentele includ adesea dispoziții precise despre locul și modul înmormântării. Aceste alegeri reflectau atât credința, cât și statutul social.

• Ștefan Tomșa I cerea să fie îngropat în biserica ortodoxă Sf. Maria din Liov, lăsând 300 de florini pentru acest scop.

• Miron Barnovschi dorea să fie adus în țară și înmormântat la Dragomirna.

Astfel de dorințe arată importanța locului de odihnă veșnică în cultura medievală românească.

Testamente cu caracter politic: cazul lui Alexandru Lăpușneanu

Unele testamente depășesc sfera familială și patrimonială, având un caracter politic. Cel mai cunoscut exemplu este diata lui Alexandru Lăpușneanu (24 martie 1565), în care domnul:

• stabilește succesiunea la tron pentru cei șase fii ai săi,

• oferă sfaturi politice urmașilor,

• indică împărații și regii de la care să ceară sprijin.

Acest document este o veritabilă cartă de guvernare, nu doar un testament.

Mărturii personale: testamente ca documente autobiografice

Unele diate includ relatări din viața testatorilor, transformându-le în surse istorice de mare valoare. În 1563, mitropolitul Grigorie Roșca își amintea, într-o scrisoare-testament către monahii de la Probota, cum a reușit să-i convingă pe Petru Rareș și pe doamna Elena să fie îngropați la Probota, în ciuda tradiției care impunea Putna:

„Și putnenii… au lătrat mult asupra mea și mari blesteme și mânie au ținut.”

Astfel de pasaje conferă testamentelelor o dimensiune profund umană.

Blestemul final: garanția respectării voinței

Pentru a se asigura că dorințele lor vor fi respectate, testatorii încheiau adesea cu un blestem solemn. Vornicul Andrei Săpoteanul, în 1680, formulează unul dintre cele mai elaborate:

„Să fie trăclet și proclet de Domnul nostru Iisus Hristos… și să hie afurisit de 318 oteți… să aibă parte cu Iuda și cu trăcletul Arie…”

Blestemul nu era doar o formulă retorică, ci un instrument juridic și moral menit să descurajeze contestarea testamentului.

Concluzie

Testamentele românești premoderne sunt documente de o valoare istorică excepțională. Ele dezvăluie:

• mentalități religioase,

• norme juridice,

• structuri familiale,

• practici politice,

• fragmente de viață personală.

Prin sobrietatea lor, aceste diate oferă o fereastră autentică spre lumea românească medievală și premodernă.

 

 

Sursa: Maria Magdalena Gorovei, Viața cotidiană în evul mediu românesc