Teorii ale dezvoltării industriale românești

     Dionsie Fotino (1778-1821) releva, în 1818, discordanţa dintre variatele resurse natural existente în Ţara Românească şi slaba dezvoltare a exploatării acestora: În munţii Ţării Româneşti se găsesc tot felul de metale, care se cunosc după semne evidente: aur, argint, fier, aramă, argint viu, chihlimbar galben, pucioasă neagră, sare gemă, păcură şi altele. Mine de metal nu există nici una pentru că locuitorii, de frica stăpânitorilor, nu dau în vileag asemenea bogăţii, ca nu cumva, din pricina aceasta, să fie lipsiţi şi de micile libertăţi ce le-au rămas, iar stăpânitorii, deşi sunt informaţi despre acestea, le neglijează din raţiune politică, nevoind să facă cunoscut vecinilor că în aceste hotare se găsesc metale.

      Idei privind importanţa dezvoltării industriilor moderne şi a schimburilor comerciale avantajoase cu străinătatea întâlnim în opera lui Dinicu Golescu (17771830). Acesta aprecia că în ţările europene pe care le vizitase era o mulţime de fabrici cu care fieştecare stăpânire îşi foloseşte norodul” şi, de aceea, se dau felurimi de ajutoare acelora ce întemeiază fabrica, iar nu împotrivă, să le ia domnii bani, pentru căci au fabrici. Relevarea rolului fabricilor în utilizarea mâinii de lucru şi al politicii fiscale în sprijinirea dezvoltării acestora este însoţită de ideea privind avantajele participării cu produse fabricate la schimburile comerciale cu alte ţări şi posibilitatea atragerii de bani în ţară: Mare pagubă este la o ţară de a-şi scoate tot materialul nefabricarisit, vânzându-l în alte ţări cu un prost preţ şi apoi să-l cumpere iarăşi cu un preţ de 30 de ori mai mult.

     Teodor Diamant (1810-1841) a formulat o teorie a avantajelor dezvoltării industriilor, a consecinţelor favorabile pe care aceasta le poate avea asupra desfăşurării eficiente a activităţilor comerciale, a folosirii mâinii de lucru şi a stării şi comportamentului oamenilor. Din înmulţirea asociaţiilor agricole-industriale, arată el, va rezulta un avantaj împătrit:

1. Produsele ţării nu vor mai fi exportate brute în străinătate şi apoi importate manufacturate, ci ele vor fi supuse transformării necesare pentru întrebuinţarea curentă;

2. Produsele brute fiind supuse în ţară transformării necesare, publicul va cumpăra mai ieftin produsele manufacturate, pentru că preţul acestora nu va fi încărcat, cum e astăzi, nici de cheltuieli de transport în străinătate, nici de cheltuieli de adus înapoi, nici de o vamă dublă;

3. Având fabrici, cea mai mare parte din aurul şi argintul care intră în portul Galaţi, va rămâne în ţară şi tranzacţiunile comerciale şi altele se vor face cu promptitudine şi uşurinţă;

4. În sfârşit, moralul claselor de jos se va îmbunătăţi prompt şi radical…, fiindcă pricina tuturor viciilor, care este lipsa de lucru, va dispare, prin cariera nouă în lucrările câmpeneşti, manufacturiere şi comerciale, care se va deschide pentru toate activităţile. Dezvoltarea industriilor este privită astfel ca o coordonată esenţială a modificării profunde a structurilor economiei, a existenţei sociale, a tranziţiei spre civilizaţia modern.

Sursa: Mariana Lupan, Istoria gândirii economice