Gândirea economică a lui Dimitrie Cantemir

     Dimitrie Cantemir (1673-1723), domnitor şi cărturar de talie europeană, cu preocupări filozofice, istorice şi literare, a formulat numeroase consideraţii economice, cu deosebire în celebra lucrare Descrierea Moldovei (1716).

     Astfel, în analiza genezei marii proprietăţi funciare boiereşti şi a relaţiilor de dependenţă a ţăranilor faţă de boieri, el pune un accent deosebit pe daniile domneşti şi pe aducerea unor ţărani şerbi din ţările învecinate. În acelaşi timp, el relevă împrejurări care au dus la extinderea marilor proprietăţi funciare boiereşti şi la transformarea ţăranilor liberi în şerbi, când scrie despre răzeşii care şi-au înstrăinat moşia lor strămoşească din pricina sărăciei şi care asemenea au fost siliţi cu strâmbătate să-şi pună grumazul în jugul şerbiei. Totodată, deşi susţine rânduielile feudale, D. Cantemir dezvăluie abuzuri ale boierilor şi statului feudal, arătând că ţăranii sunt siliţi să muncească cu sârguinţă pentru stăpânii lor; nu li se hotărăşte dinainte cât să lucreze, ci stă la bunul plac al stăpânului să hotărască câte zile trebuie să fie puşi la muncă şi că ţăranul plăteşte atâtea dări, câte voieşte domnia să-i pună; la aceasta nu se hotărăşte nici felul şi nici sorocul de plată. Ca urmare, conchide el, ţăranii moldoveni sunt cei mai nenorociţi ţărani din lume.

      D. Cantemir consideră că dominaţia otomană constituie o mare piedică în calea dezvoltării economice a ţării, a punerii în valoare a resurselor acesteia în folosul locuitorilor săi. Tributul şi alte obligaţii către Poarta Otomană şi diferiţi demnitari ai acesteia, precum şi desele schimbări de domnie, însoţite de creşterea tributului perceput la fiecare schimbare, îi afectează în mod deosebit pe ţărani, întrucât toate obligaţiile acestora nu sunt hotărâte după puterile supuşilor, ci după măsura lăcomiei turcilor şi ambiţia celui ce năzuieşte la domnie. Iar scurgerea peste hotarele ţării a unor imense sume de bani, pe care “trebuie să-i dea ţara, nu domnul din punga sa, limitează posibilităţile de acumulări băneşti şi, deci, dezvoltarea activităţilor economice, cu toate că ţara dispune de numeroase bogăţii.

 

Sursa: Mariana Lupan, Istoria gândirii economice