Baia în evul mediu românesc

    Boierii de odinioară trăiau, însă, foarte bine şi fără băi, ba chiar şi domnii. Până în vremea lui Vasile Lupu, palatul domnesc din Iaşi nu pare să fi avut o sală de baie; ori, dacă va fi avut, trebuie să fi fost o instalaţie destul de primitivă. Vasile Lupu este cel care a amenajat la curte două băi: una cu plăci de faianţă şi o altă baie foarte îngrijită pentru folosinţa ei şi a lui [a doamnei şi a domnului], cu marmură din belşug şi cu bazine. Apa se aduce din lac cu harabalele.

     Despre aceeaşi construcţie, Evlia Celebi avea să declare că în toată Europa nu există o baie atât de strălucitoare ca aceasta. Când sultanul Murad han a auzit despre splendoarea sa, a zis: Nu cumva acest afurisit va pretinde, cu timpul, să devină crai ?. Neaşteptată consecinţă, în plan politic, a unei nevoi umane elementare, exprimată de Vasile Lupu prin construcţia băii. Alături de apartamentul doamnei, baia din palat este încă o dovadă că o anumită grijă faţă de intimitate începuse să se manifeste la curtea Moldovei, în veacul al XVII-lea. Aceasta era, însă, doar o excepţie.

    Vasile Lupu s-a gândit să ofere şi altora posibilitatea de a se spăla şi de a beneficia, în acelaşi timp, de un colţ care să le aparţină în exclusivitate, chiar dacă pentru scurtă vreme. Aşa că a construit un feredeu, după modelul băilor turceşti, cu cupole, marmură din belşug şi cu camere frumoase. În timp, pe lângă băieşi au fost aduşi bărbieri şi teleaci (masori), serviciile s-au diversificat. Domnii care i-au urmat lui Vasile Lupu au fost preocupaţi de funcţionarea băii, ale cărei venituri reveneau Mănăstirii Trei Ierarhi.

 

Sursa: Maria Magdalena Gorovei, Viața cotidiană în evul mediu românesc