Primele mențiuni despre daci

-
    Pentru prima oară teritoriile ţării noastre sunt menţionate în scrierile greceşti. Astfel, logograful Hecateu din Milet (prima jumătate a sec. al V-lea î. Hr.) aminteşte pe teritoriul de astăzi al Dobrogei două triburi tracice: crobizii şi trizii. Pe la 450 î.Hr.,
    Herodot aminteşte de geţi (pe care îi numeşte “cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”), referindu-se la evenimentele petrecute cu ocazia expediţiei lui
    Darius din 514-513 împotriva sciţilor, când geţii au fost singurii care au îndrăznit să se opună marelui rege persan.
    Contemporan cu Herodot, dramaturgul grec Sofocle, într-una din tragediile sale (Triptolem), jucată în 464 î.Hr., menţionează primul nume de rege get: “Charnabon, care, în timpurile de faţă, domneşte peste geţi”, fiind vorba, probabil, de un conducător al geţilor de la sud de Dunăre.
     În secolul al IV-lea î.Hr., în comediile lui Menandru din Atena sunt amintiţi sclavi cu numele de Daos, provenind probabil din neamul dacilor.
     Aceeaşi referire, după origine, întâlnim şi în comediile lui Terentius (sec. II î.Hr.), unde e vorba de un sclav Davus. Insă, după unii autori, ar fi vorba aici despre sclavi proveniţi din Frigia.
     Pe măsură ce lumea geto-dacică era mai bine cunoscută, devin mai dese şi referirile autorilor antici. Dar, întrucât ştirile provin la început doar de la scriitorii greci, locuitorii de aici sunt desemnaţi multă vreme doar sub numele de geţi.
     De abia la mijlocul secolului I î.Chr, în opera lui Caesar16, apare prima menţiune a numelui de daci, amintiţi ca vecini ai germanilor, lângă pădurea Hercinică (Slovacia actuală). Ca urmare a interesului pe care romanii încep să-l poarte regiunilor nord-dunărene, dacii sunt tot mai des amintiţi, începând chiar cu sfârşitul secolului I. î.Hr., în operele lui Frontinus, Trogus Pompeius, Strabon, Horatius, Vergilius ş.a.
     Numele de Dacia apare, pentru prima oară, doar în a doua jumătate a secolului I d.Hr., la Plinius cel Bătrân şi Tacitus, ca urmare directă a existenţei statului dac unitar, dovedind că teritoriul nord-dunărean locuit de daci era conceput acum ca o entitate statală şi etnică.
 
Sursa: Nicolae Ursulescu, Nelu Zugravu, Civilizații preistorice și antice pe teritoriul României

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cauzele instaurarii regimului fanariot

-
Se consideră că epoca fanariotă, în Moldova, începe în anul 1711, iar în Ţara Românească, în anul 1716. În ce priveşte cauzele instaurării acestui regim, de asemenea, s-au dat explicaţii diferite. Unii istorici au afirmat că principala cauză a introducerii acestui regim de către otomani a fost neîncrederea în domnii locali, în boierimea locală, care se ridica la luptă pentru înlăturarea suzeranităţii otomane. Alţii au afirmat că principala cauză a constat în faptul că datorită condiţiilor vitrege, boierimea locală s-a ruinat şi, ducând lipsă de bani, ea nu mai putea participa la lupta din Istanbul pentru scaunul domnesc, care era din ce în ce mai scump. Nimicirea dinastiilor domnitoare din cele două ţări româneşti au acutizat la maximum raporturile dintre diferitele partide boiereşti, fiecare străduindu-se să înainteze candidatul ei la domnie dintre boierii pământeni, evident, partida „turcofilă” fiind favorizată în această competiţie de Poartă. Atunci când şi această formă
Citiți mai multe

Campania otomană din anul 1538 şi consecinţele ei pentru Moldova

-
Anul 1538 a fost fatal pentru domnia lui Petru Rareş. Domnul Moldovei nu lasă nepedepsită campania poloneză din Moldova din anul precedent şi, în luna ianuarie, oastea moldoveană (circa 20 000 oşteni) intra în Polonia unde nimiceşte, practic, toată armata apărării curente (circa 2 000 oşteni). Încercarea polonezilor de a-l pedepsi pe Rareş suferă eşec: în februarie 1538, o nouă oaste poloneză este zdrobită pe Siret. În aceste condiţii, regele Sigismund apelează la Poartă. Solul polon Erasmus de Kretkow, sosit la Constantinopol în mai 1538, cerea ca sultanul "să numească in locul lui (a lui Petru Rareş) un alt om din neamul său în fruntea Valahiei, provincia sa tributară". Este prima solicitare de acest fel a regelui polon. Prin ea, Sigismund revine la planul otoman propus polonilor în 1533, dar refuzat atunci. Prin această cerere polonezii dau frîu liber acţiunilor otomanilor în Moldova, acceptă ca sultanul să numească domn în Moldova, ceea ce a afectat serios statutu
Citiți mai multe

Politica interna a lui Stefan cel Mare

-
   Preocuparea dominantă a domniei lui Ştefan a fost emanciparea Moldovei de sub stăpânirea străină. Dar lupta pentru independenţă, pentru a avea şanse de reuşită, presupunea un stat puternic, eliberat de tutela marii boierimi; şi, în acţiunea domnului efortul de centralizare a statului şi progresiva sa afirmare pe plan internaţional au fost indisolubil legate.     Statul era în primul rând domnia; de la primele sale acţiuni şi până la cele din urmă, Ştefan a desfăşurat un efort neabătut pentru consolidarea puterii domneşti. Abia înscăunat în 1457, după ce a încercat să obţină prin negocieri recunoaşterea sa de către coroana polonă şi, în acelaşi timp, izgonirea din Polonia a domnului fugar, Ştefan smulge concesiile urmărite prin expediţii militare în regatul vecin. La capătul domniei, în 1504, pentru a frânge rezistenţa unei părţi a boierimii şi pentru a-l impune ca succesor pe fiul său Bogdan, pe care-l considera cel mai apt să-i continue opera, Ştefan se ridică de pe patul de m
Citiți mai multe